Biografie

Ce urmează este o poveste lungă și probabil plictisitoare. Dar nefericiții care vor citi tot vor înțelege cine sunt, ce-am făcut și de ce. Pentru cine nu are răbdare, există variantele mai scurte despre mine și resume.

Să începem cu începutul. M-am născut într-o frumoasă zi de miercuri, pe data de 8 aprilie 1981, în orașul Brăila. Spun frumoasă nu din cauza vremii (pentru că habar n-am dacă a fost frumos sau nu afară) ci din cauza fericitului eveniment, unic și irepetabil în istoria omenirii, care a reprezentat nașterea mea.

Ca zodie, sunt Berbec. Nu cred în horoscop și alte aiureli fără prea mare bază științifică, dar mă cam potrivesc cu profilul psihologic standard al berbecilor, atât la părțile bune cât și (sau poate, mai ales) la părtile rele.

În următorii 7 ani după naștere am făcut ce fac copiii de obicei – am crescut, m-am jucat și am mers la cămin (adică o grădiniță cu program prelungit). No genius signs here.

Școala generală am urmat-o la Liceul de artă Hariclea Darclee (fost Școala 14), unde am studiat timp de 5 ani vioară. Adică mai exact până când am crescut suficient de mult încât să-mi dau seama că nu am învățat nici o melodie amărâtă – iar eu tocmai descopeream muzica, pe casete copiate la infinit. Așa că am abandonat vioara (o să vedeți că asta e o chestie recurentă în viața mea – dacă constat că ceva nu mă ajută sau nu mai are sens pentru mine, abandonez. Și personal, cred că e un lucru bun.).

Cam asta a fost și perioada în care am luat pentru prima dată contact cu un calculator. Era vorba de un Tim-S – varianta fără floppy, cu încărcare de pe casetă. Ce mi-a rămas în minte: sursa care după două ore se încingea și mirosea în toată casa, casetofonul mono rusesc de culoare maro, tastele senzitive (nu erau butoane) care scoteau un țăcănit obsedant și casetele proaste și demagnetizate, pline de jocuri (Galaxians anyone?).

Și desigur, BASIC. A fost suficient să pun mâna pe o carte (de fapt cred că era un articol de 2-3 pagini dintr-o revistă), să încerc câteva progrămele simple și gata, m-am infectat. Din acel moment am uitat de vioară, medicină, fotbal și orice altceva. Mi-am propus să devin programator.

Și în lumina acestei hotărâri am trecut prin 286, 386 și apoi Pentium (90 MHz, a costat o avere), odată cu intrarea la liceu, clasă cu profil de informatică. Asta se întâmpla prin 1996 toamna (evident, pentru că școala începe toamna).

Am urmat cursurile liceale la Colegiul național “Gh. M. Murgoci” în Brăila. Liceul a fost probabil perioada în care m-am distrat cel mai mult. Din păcate, a fost și perioada în care am realizat că sistemul de învățământ nu face doi bani. Dacă-ți plăcea întâmplător ceva, învățai, dacă nu, ghinion, pentru că școala nu prea trăgea de tine. Am un singur exemplu – în 4 ani de zile am schimbat 11 (unusprezece) profesori de informatică, iar de programat mă pricepeam mai bine decât majoritatea (nu sunt un geniu și nu vreau să mă laud, ei erau extrem de slab pregătiți).

Pot să spun că singurul lucru pe care l-am învățat în timpul liceului la liceu au fost limbile străine – de aici am ramas cu franceza, engleza și ceva italiană. Ce am mai învătat eu în rest – programare și matematică, s-a datorat pasiunii mele și respectiv meditațiilor la care am fost trimis de părinți. Ce nu am învățat în liceu și m-a lovit foarte puternic în facultate a fost fizica.

Printre realizările din timpul liceului pot să enumăr olimpiadele de informatică la care am participat (am fost constant pe locurile 1-2 la faza pe județ și nu m-am făcut de râs nici pe țară) plus o sesiune de comunicări științifice unde am prezentat un program de criptare.

Am fost unul din administratorii rețelei de calculatoare din laboratorul de informatică. Mă ocupam de server-ul Linux (aici am făcut prima oară cunoștință cu pinguinul), de stații și de rețeaua fizică (old school BNC). Ținând cont de resursele extrem de limitate pe care le aveam, am reușit un uptime de peste 95% – și când “nu mergea” era deobicei o problemă hardware sau “de la ei”.

Cu ce am rămas de pe urma liceului: amintiri frumoase, notă mare la bac (nota de 9,41 m-a ajutat la intrarea la facultate) și hotărârea de a deveni programator. Și să nu uit de atestatul de ajutor programator (adică am voie să șterg de praf tastatura programatorului) obținut cu nota 10! WoW

Astfel că în vara anului 2000 am aplicat și am intrat (cu o notă bună de 9,14) la faimoasa universitate de renume mondial producătoare de genii Politehnica București, Facultatea de Automatică și Calculatoare. Îmi era foarte clar că aici se face scoală și după ce o să termin o să mă sune personal Bill Gates să mă roage să programez pentru el. Iar eu o să-l refuz, pentru că între timp apăruse Red Hat Linux 6.2, pe care deja puteam să-l folosesc pe desktop și drept urmare trecusem total pe Linux (după ce Windows-ul a decis să crape și să ia cu el și partiția pe care îmi țineam o mare parte din proiecte).

Bucuria de a fi printre “ăia buni” la facultate m-a ținut fix două luni. Dacă vrei să-ți bați joc de niște studenți de anul 1 tot ce ai de făcut este să le pui 4 ore de algebră luni dimineața la ora 8, apoi să le pui la programare profesori care scad puncte pentru că “ce ai scris tu nu este la fel cu ce ți-am predat eu” sau “cu ciorna mea”, indiferent dacă programul este bun sau nu (eventual mai bun decât al profesorului, că nu degeaba eram câteva zeci de olimpici în an).

Dacă ai grijă să ai niște clădiri dărăpănate în care mori de frig, e curent și te accidentezi în bănci, plus niște secretare grețoase cu program de 2 ore pe zi (din care o oră efectiv de lucru cu studenții) pe care le aștepți într-un hol înghesuit, întunecat și (uimitor) întotdeauna încins, ai o soluție eficientă să gonești studenții cât mai departe de campus.

Totuși abia în anul 2 am decis că “aici nu e de mine”. Evenimentul s-a petrecut când la primul curs de DCE idiotul care se credea profesor ne-a comunicat foarte bucuros că la el nu trec nici 10% din studenți. Am plecat și nu m-am mai întors niciodată la cursul lui, iar după anul 3 am renunțat complet și la facultate.

În schimb, între timp începusem în mod serios să studiez Linux și programare și să-mi caut un job. Am schimbat câteva poziții de administrator de rețea la diferite companii mai mici. Experiență notabilă – am fost reprezentant tehnic la o companie (Sabeco) care vindea niște appliance-uri foarte simpatice bazate pe Linux făcute de eSoft, InstaGate LX, LX2 și InstaRack. Am făcut și meditații cu copii și persoane care doreau să învețe mai multe despre calculatoare și programare.

Cum între timp am realizat că nu sunt suficient de pregătit să fiu programator, am decis să găsesc un job într-o companie mare unde să pot să învăț și să promovez în timp, de preferat ceva legat de pasiunea mea, Linux.

După un scurt internship la I.P.A., unde m-am jucat cu automatele programabile Siemens din seriile PLC 2xx și 3xx pe platformele de dezvoltare Step7 și Step7-Micro/Win, am ajuns la Softwin, mai exact la departamentul BitDefender. Asta se întâmpla prin toamna anului 2002.

Fun fact! Am fost cel mai testat candidat din istoria BitDefender de care am auzit eu: test de logică matematică, test de cunoștințe Linux, test de engleză, test psihologic, test practic Linux. După care interviuri cu o fată de la HR (m-am răzbunat mai târziu însurându-mă cu ea!), cu managerul de la suport tehnic și simultan cu încă 3 persoane de la tehnic. Nu știu ce-am făcut să merit asta, dar mi s-a spus că eram prea bun pentru vârsta și experiența mea, ceea ce li s-a părut suspect.

Poziția pe care am ocupat-o inițial a fost de inginer de suport tehnic pentru soluțiile de Linux. Care soluții de Linux erau abia la început, drept pentru care pentru a-mi ocupa timpul am mai făcut suport și pentru celelalte soluții din gamă. A fost o perioadă foarte intensă, cu ture de noapte și clienți de la nemulțumiți înspre isterici. Am urmărit repararea bugurilor și am făcut intervenții pe serverele clienților, pentru debugging sau pentru instalare și configurare.

Printre realizările din perioada de la suport se numără implementarea OTRS, descoperit și propus de mine și implementat împreună cu administratorii rețelei. Pentru a vedea ce efect a avut, o să citez:

“We saw the OTRS growing from 0.8 version. The developer guys respond very fast to all our queries. As an Antivirus company we are facing a large number of email messages containing questions, viruses and a lot of spam. All these things are handled by OTRS like a charm. When we first implemented OTRS 1.1, the response time, a critical indicator in AV field, has decreased and all our supporters where happy to use such a wonderful tool. No matters there are more than 30 supporters, 5 languages and tens of projects, OTRS simply fits our needs.”

–Daniel Balan, Technical Support Manager, BitDefender

Și pentru că am ținut legătura mult cu testarea și dezvoltarea soluțiilor BitDefender pentru Linux, a venit foarte naturală promovarea mea pe poziția de inginer de testare a soluțiilor de Linux, în mai 2003. În echipa de testare am fost one-man-show, pentru că eram singurul care se ocupa de soluțiile de Linux.

Asta nu înseamnă că m-am plictisit, pentru că pe lângă faptul că i-am terorizat pe cei din echipa de dezvoltare (Sami cred că mai are și acum coșmaruri cu el intrând în birou și eu salutându-l prietenos cu “iar a crăpat!”), am codat destule tool-uri de testare, am scris test-plan-uri și am participat la redesign-ul împachetării (am împărțit soluțiile pe module) și am introdus și pachete de Debian.

Cu timpul am angajat mai mulți testeri și astfel anul 2004 m-a prins ca Project Manager pe zona testării produselor de Linux (iar mai apoi, a devenit Unices, odată cu portarea soluțiilor și pe alte *nix-uri).

Și pentru că mi-am dorit să fim mai eficienți (iar uneltele deja existente în domeniu nu se prea potriveau pe activitatea noastră) am conceput un sistem de testare automată – cu arhitectură client-server, agenți care executau teste automate și raportau rezultatele, plus toată infrastructura de a trage surse din CVS/SVN, compilare și în final release. Mai mult, exista integrare și cu sistemul de bugtracking.

Deși sună complicat, ce-am făcut de fapt a fost să legăm tot felul de scripturi Bash, Perl și Python într-un format coerent, să mutăm totul în ceva centralizat și să generăm și rapoarte. Ocazie cu care am învățat și Python.

Rezultatele imediate au fost că s-a mărit mult viteza de iterare printr-un ciclu complet de dezvltare-testare-release și am câștigat timp să facem alte lucruri.

Printre aceste alte lucruri se numără și LinuxDefender. Era prin 2003, erau la modă live cd-urile cu Linux, iar Knoppix era de departe cel mai cool. Am început LinuxDefender ca proiect personal, dar am inclus și BitDefender pe el printre alte tool-uri de security și forensics, a fost și primul live cd care a avut suport full read-write pe NTFS (proiectul Captive). BitDefender a adoptat proiectul și l-am lansat oficial la LinuxConf 2003.

Un pic mai târziu a câștigat și locul 1 la Premiile TIC 2005 în categoria “Cel mai inovativ produs românesc”, unde a reușit să bată BitDefender for Linux Mail Servers, adică tot un produs testat de noi

La LinuxWorld Conference and Expo în Boston s-a scris în felul următor despre LinuxDefender:

BitDefender Rescue System was like the swiss army knife of the Linux Enterprise world, with instant email protection, disinfection of infected files from a Windows partition and a very cool feature with NTFS write support out of the box.

Iar dintre feedback-ul primit (indirect, pe bloguri), pot cita:

LinuxDefender is the only CD I only carry on with me @ home and @ work. It allows me to recover data, disinfect windows workstations (even NTFS partions) and to play music and frozen bubble while I set up a mail filtering relay

Și dacă tot am început să mă laud pe scară largă, cât timp am testat sau am condus echipa de testare *nix la BitDefender, produsele noastre au primit o grămadă de certificări:

• BitDefender for Linux File Servers (Samba) – RedHat Ready, VirusBulletin VB100%, Mandrake/Mandriva compatibility certification.
• BitDefender for Linux Mail Servers – RedHat Ready, TUV certification
• BitDefender Linux Edition – TUV certification
• BitDefender Mail Protection for Small Businesses – Mandrake/Mandriva compatibility certification, LinuxJournal “Product of the Day”.

După cei 4 ani de viață intensă la BitDefender pot să spun că am rămas cu o mulțime de amintiri plăcute și multi prieteni. Am pornit de jos (tech support, fără pic de experiență într-o companie mare) și am progresat bine (project manager și team leader peste 5 oameni). Am avut ocazia să experimentez o grămadă de lucruri și să-mi încerc ideile – și aici trebuie să le mulțumesc șefilor (Daniel, Răzvan, Radu) că m-au lăsat să mă desfășor.

Decizia de a pleca din BitDefender nu a fost deloc simplă – plecam dintr-o echipă unde mă simțeam excelent. Dar aveam nevoie de o provocare și mai mare – doar nu era să stau să mă plictisesc la doar 25 de ani?. Și pentru că știam că o atmosferă ca în BitDefender e greu de găsit, m-am decit să-mi fac un “sereleu” și să fiu freelancer.

Identificasem deja o nișă – testarea. Făcusem deja contactul cu multe mici companii sau echipe de programatori, în care nu exista un tester “profesionist”, de testare ocupându-se chiar dezvoltatorii. Rezultatele erau de cele mai multe ori mediocre, ceea ce era paradoxal pentru niște programatori de top. Eu știam testare foarte bine.

Drept pentru care m-am decis să ofer servicii de black box testing pentru echipe de programatori care aveau produse pre-alfa și voiau o părere obiectivă, customer-like. Prima colaborare a început chiar înainte de a reuși să înființez compania.

Dragoș Mănac a adunat împreună o echipă mică de dezvoltare care să realizeze un proiect pilot pentru un soft de filtrare a accesului la Internet – și de preferat cu altă metodă decât a pune 100 de operatori să creeze o mare bază de date. M-am oferit să fiu tester pentru acest produs.

Timp de aproape un an am colaborat part-time cu Dragoș. Între timp am reușit să-mi înființez și propria companie, pe numele ei IT Race Consult. Cum proiectul de filtrare s-a dovedit un succes, investitorul a decis demararea dezvoltării produsului final, full-time și cu o echipă mai mare. În acest context am devenit General Manager-ul noii companii RnD Software, preluând o parte din echipa veche.

În următorii doi ani, produsul Livigent a fost în centrul atenției mele. Am abandonat codul proiectului pilot, am făcut redesign la soluție și în toamna anului 2008 am lansat versiunea 1. Mă bucur că am avut și o contribuție tehnică în produs. În cifre: am preluat o echipă de 3 oameni, am ajuns la peste 20. Am pornit de la un proiect pilot, am ajuns la o soluție care se vinde la nivel mondial și se bate lejer cu liderii pieței filtrării de conținut.

Pe plan personal, în anul 2007 m-am căsătorit cu Silvia-Adriana, mai exact fata care m-a recrutat la BitDefender. Cred că este clar că orice faptă bună este pedepsită. Psiholog de profesie cu experiență de peste 6 ani în resurse umane, m-a ajutat să dezvolt un pic afacerea personală, devenită între timp afacere de familie.

Am decis să adăugăm în portofoliu și alte servicii de suport pentru companii, conceptul NOVIT (am rebotezat și societatea) fiind “Support for Your Business” – mai exact dorim să oferim o gamă completă de servicii de suport pentru companii. Să fim “one stop shop” pentru tot ce NU înseamnă obiectul de activitate al firmei.

Clienții noștri sunt firme mici și mijlocii, care preferă să se concentreze pe activitatea principală, aducătoare de profit și să nu irosească timp și resurse ocupându-se de IT, resurse umane sau salarizare.

În acest moment mă ocup de dezvoltarea afacerii NOVIT, unde “dețin” în principal partea de IT (dar recunosc că-mi place să mă bag și în HR un pic). Iar la RnD Software, unde colegii de la tehnic mi-au interzis oficial să mă mai ating de cod, mă ocup cu partea de business development, cu tot ce înseamnă lansarea produselor, marketing și comercializarea Livigent, plus desigur partea administrativă. Plănuiesc în secret cum va arăta Livigent 2.

Și dacă să conduci două firme pare deja mult, printre proiectele secundare mai pot povesti despre participarea în OpenStreetMap (sunt destul de inactiv în ultima vreme, din păcate) și oferirea de suport IT, sfaturi și în general dat cu părerea pentru TKJ Publishing – editura condusă de verișoara mea și soțul ei.

Nu vreau să spun mai mult, dar în curând s-ar putea să apară sub egida TKJ Publishing cărți traduse și/sau semnate de mine și/sau Silvia. Shhhh! În plus, am o listă de multe idei de proiecte și afaceri de care o să mă apuc intr-o zi.

Când am timp, citesc. Când am idei, blogăresc. Când am chef, twităresc.