Citeam acum câteva zile changelog-ul de la CyanogenMod 7 – pentru cine nu știe, CyanogenMod este un firmware neoficial, construit de la zero din sursele oficiale de la Google, pentru diverse dispozitive cu Android. Cum și eu rulez pe telefon tot CyanogenMod, și m-am jucat cu diverse versiuni de Android “de la producător”, pot să afirm că CyanogenMod este superior din toate punctele de vedere.

Și nu este doar cazul telefoanelor sau tabletelor cu Android. Router-ul de apartament pe care îl folosesc rulează acum un alt firmware decât cel original – DD-WRT-ul de acum este mult mai stabil și are mai mult funcționalități. Există pentru ebook reader-ul meu firmware-uri neoficiale care repară diverse probleme sau adaugă funcționalități. Media player-ul nu mai are de mult firmware-ul original – cel pe care îl rulez are mult mai multe funcții utile și formate de fișiere/codec-uri pe care le poate reda.

Nu mă pot gândi la nici un dispozitiv pe care l-am folosit și pentru care să fi existat și un firmware neoficial, la care software-ul original să fie mai bun decât cel creat de comunitate. Pur și simplu firmware-urile neoficiale sunt mai bune.

Și atunci, întrebarea logica este de ce se mai chinuie producătorii, dacă tot nu le iese prea bine partea software? Nu ar fi mai bine pentru toată lumea dacă s-ar limita la a face ceea ce se pricep (adică hardware) și ar lăsa firmware-ul pe seama comunității?

Și totuși, majoritatea fac exact opusul – nu doar că nu încorporează idei sau cod din alte surse, dar se mai și chinuie să inventeze tot felul de piedici (criptări, semnături digitale ale imaginilor de firmware) pentru cei care vor să-și “modeze” echipamentul.

Desigur, pot să înțeleg că nu se poate sa oferi suport pentru un echipament care rulează ceva ce nu au testat extensiv. Să oferi garanție la hardware este la fel de delicat – trebuie să determini dacă nu cumva echipamentul s-a stricat din cauza software-ului neoficial. În plus, producătorii vor ca utilizatorii să aibă o anumită experiență – anumite meniuri, un anumit design.

Dar sunt convins că poate exista o cale de mijloc, dacă producătorii ar proceda un pic mai inteligent: în primul rând, nu ar trebui să pună nici o piedică celor care vor să-și instaleze alt firmware. Ba chiar ar trebui să-i ajute. De exemplu, ar putea să documenteze hardware-ul în sine, comenzile și formatul pentru scrierea software-ului pe flash, cât și pentru restaurarea unui echipament care s-a blocat. Un producător inteligent ar putea să ajute comunitatea din jurul produselor sale, iar în schimb să preia în firmware-urile oficiale cele mai interesante și utile funcționalități. Practic, munca lor s-ar reduce la a alege modificările de interes, testare și branding.

În ce privește garanția și suportul, ar fi relativ simplu ca hardware-ul să aibă două valori care să nu poată să fie rescrise. Prima ar putea indica dacă firmware-ul curent este unul oficial, cea de-a doua, dacă pe echipament s-a instalat vreodată firmware neoficial. Suportul tehnic se va oferi doar dacă se rulează un firmware oficial, iar garanția hardware poate să fie redusă sau chiar anulată complet dacă s-a rulat vreodată un firmware neoficial care ar fi putut să defecteze echipamentul (în limita bunului simț, desigur, dacă s-a ars sursa nu poate fi vina firmware-ului).

Mie toate astea îmi par extrem de logice și relativ simplu de implementat. Și nu înțeleg de ce există atât de puțini producători (eu cunosc doar câțiva producători de routere de apartament) care lucrează cu comunitatea.

Sper ca lucrurile să se schimbe și să avem în curând pe piață telefoane cu CyanogenMod, routere cu OpenWrt și tot felul de alte dispozitive “community edition”.

Image credit: Yohanes & Risna.

No related posts.