A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti… un espressor. Un espressor normal, consumer-level, cumpărat dintr-un magazin oarecare. Nu era nici cel mai ieftin, nici cel mai scump, brand-ul nu era nici cel mai no-name, nici cel mai premium din împărăție.
Espessorul era folosit de 4-5 persoane o dată sau de două ori pe zi. Deci o utilizare normală, după părerea mea. Ne-am bucurat de el cam 5-6 săptămâni, până când a început să scoată un zgomot dubios când încălzea apa, iar cafeaua avea gust și miros de plastic încins/topit.
Am luat espessorul în brațe și m-am deplasat cu el la service. Am reclamat ce aveam de reclamat, am lăsat agregatul acolo, am plecat. După 2 zile, mă sună să-mi zică să-mi iau aparatul, că n-are nimic și merge. Am simțit că mi se face părul măciucă și gura pungă gândindu-mă cum o să bem cafea cu gust de plastic topit.
Când am ajuns înapoi la birou să-i facem proba, surpriză… nu mai era defect. Cum nu cred că ni s-a părut la toți, am concluzionat că i-au făcut totuși ceva, dar era probabil ceva foarte simplu și n-au vrut să mai bifeze un defect pe lista producătorului respectiv.
Au mai trecut 2 luni și, într-o friguroasă zi de februarie, espessorul a făcut cafea… rece. Primul gând a fost că ne-au actualizat firmware-ul să facă și ice coffee, dar nu era asta – se arsese rezistența din el.
Foarte fericit că în sfârșit l-am stricat de tot, îl iau în brațe, îl duc la service, iar acolo… mi se cere factura. Factură pe care o aveau deja la dosar, de la incidentul anterior. Cum tanti nu prea avea chef să caute prin dosare, mi se face milă și îi promit că-i trimit factura scanată, las aparatul acolo și plec.
Mă țin de cuvânt și-i trimit factura, apoi aștept cuminte să mă sune. Aștept 2 zile. Aștept o săptămână. Aștept două săptămâni. Iar ei nu dădeau nici un semn.
După 17 zile, trecând întâmplător prin fața sediului service-ului, zăresc un loc de parcare fix în fața ușii, cu numele meu pe el. Opresc și mă duc să-i întreb de aparatul meu de cafea. Domnișoara de la recepție își aduce aminte de mine (“A, cu factura pe mail!”) și se duce să verifice ce s-a întâmplat cu espressorul meu.
Se întoarce după 10 minute (am suspectat că vor să mi-l repare pe loc sau s-a dus până la colț să-mi cumpere altul) și-mi spune victorioasă (nu i-a trecut prin cap să-și ceară scuze) că “azi se apucă tehnicianul de el, i l-am pus pe birou, mâine e gata, poimâine îl luați”. Am fost prea șocat să reacționez.
Într-adevăr, a fost gata a treia zi, m-am dus, l-am luat. La plecare, aceeași domnișoară mi-a zis “ați văzut, ne-am ținut de cuvânt, a fost gata în două zile!” Am simțit nevoia să-i zic o poveste de groază, deși ea probabil se aștepta să-i mulțumesc în genunchi că s-au ținut de cuvânt…
Și așa este, dragii moșului, experiența cu service-urile în România. Întâi nu recunosc că produsul are probleme, deși a fost evident că i-au făcut ceva. Apoi uită de tine și nu-și cer scuze. Iar în final “se țin de cuvânt”, că așa sunt ei, binevoitori…
Data viitoare cumpăr cea mai ieftină chinezărie și când se strică o arunc direct și iau alta, fără regrete.
Image credit: journeyscoffee.
Related posts:
