Zilele trecute mă uitam la câteva videoclip-uri cu mașini care se conduc singure. Există mai multe proiecte, de la diverse institute de cercetare, universități sau producători de mașini. Cel mai convingător mi s-a părut proiectul de la Google – câteva videoclip-uri și link-uri la mai multe amănunte se găsesc pe pagina asta.

Proiectul de la Google îmi place pentru că arată cel mai bine – în sensul că echipamentele suplimentare montate pe mașină sunt relativ puține, iar mașina arată relativ utilizabilă. Probabil că nu e loc în portbagaj, dar înăuntru pare “ready to use”. Și dacă considerăm și că mașinile Google au parcurs zeci de mii de km fără nici un incident, rezultă că proiectul este destul de funcțional.

Evident, mai e mult până când o să avem astfel de sisteme în mașinile noastre. Deși deja avem asistență la urcare, plecare de pe loc, frânare, parcare, anti-derapaj, asistență la schimbarea benzii, faruri care bat “după colț” și chiar senzori care îți monitorizează agilitatea și urlă la tine dacă nu ești atent sau adormi, să ai o mașină care te duce singură la destinație este un salt important. Dacă nu tehnologic (pentru că asta e problema care în final se va rezolva cel mai simplu), măcar psihologic. În definitiv, va trebui să acceptăm că nu noi suntem cei care luăm deciziile, ci o grămadă de silicon și niște software.

Eu unul aș fi foarte fericit să am o astfel de mașină. Îmi place să conduc, mai ales vara, pe drumuri de munte. Îmi place să ies la plimbare și să conduc fără o țintă precisă. Dar nu fac asta tot timpul. Cea mai mare parte a kilometrilor parcurși conduc în oraș sau către 4-5 destinații uzuale. Și cum traficul în România și București este așa cum îl știm, asta înseamnă extrem de mult timp pierdut – timp pe care l-aș putea petrece citind ceva, vorbind la telefon cu prietenii sau pur și simplu ațipind.

O mașină autonomă mi-ar permite să stau în spate în drum spre birou și să citesc știrile. Aș putea să citesc o carte în drum spre mare. Aș putea să vorbesc cu toți prietenii pe care nu am timp să-i sun, în drum spre munte. Aș putea să caut pe Internet informații interesante despre locurile pe lângă care trec. Aș putea să programez în mașină un traseu care să mă plimbe pe la toate punctele de interes dintr-un oraș. Și în loc să găsesc loc de parcare, mă dau jos la colț și-o trimit să-și caute singură. Sau măcar să dea două-trei ture de cartier!

Un vis mai vechi de-al meu este să-mi cumpăr un “mobile home” (nu o rulotă, ci un agregat mașină+spațiu locativ dintr-o singură bucată). Aș putea să servesc prânzul, un ceai sau să mă uit la un film, în drum spre destinație. Sau aș putea să programez mașina să mă ducă în concediu, și aș putea pleca seara, aș putea dormi tot drumul, iar a doua zi sunt (odihnit!) la destinație. Aș putea să vizitez toată Europa în felul acesta!

Așa că eu unul, când o să apară o astfel de mașină de vânzare, îmi voi lua (mă rog, dacă o să mi-o permit). Unde mă înscriu?

Tu ce zici? Ți-ar place o astfel de mașină? Scrie un comentariu mai jos!

Image credit: I See Modern Britain.

No related posts.