Benzina sintetică, mai aproape de realitate?

Extracția de petrol se apropie de sfârșitul existenței sale. Nu neapărat pentru că nu ar mai exista suficient petrol pentru următorii 50-100 de ani, ci pentru că efortul financiar pentru prospectarea și exploatarea zăcămintelor sunt din ce în ce mai mari. Prin urmare, crește prețul pe baril și, în final, prețul la pompă – un preț prea mare pentru mulți dintre noi. Avem, deci, o problemă și încă nu există nici o soluție validă de rezolvare.

Sigur, încercări există. Voi începe cu cele ridicole: să nu mai circulăm cu mașina. O soluție care poate funcționa doar în câteva orașe unde există atât infrastructura de transport în comun adecvată, cât și nivelul de civilizație al călătorilor care să permită tuturor să circule confortabil și în siguranță, la orice oră și către orice destinație. Pentru marea majoritatea a populației (și cu atât mai puțin în București/România), nu este cazul.

Nu mai aduc în discuție mersul pe jos sau cu bicicleta. Există suficient de multe motive pentru care nu este posibil să adopți metodele astea de transport atunci când lucrezi într-un “office”.

“Realitatea reală” este că lumea nu poate și nici nu este dispusă să renunțe la transportul cu mașina personală. Asta este o situație care nu se va schimba, probabil, niciodată – pur și simplu trebuie și vrem să mergem cu mașina personală.

Prin urmare, noua problemă care trebuie rezolvată este “cum facem să avem mașini personale economic viabile, fără a mai arde petrol – scump și poluant?”. Și există câteva încercări de rezolvare:

Automobile electrice. Sunt prea scumpe și neperformante. Există progrese vizibile în direcția asta, dar nu văd în următorii 10-15 ani automobilele electrice ca o alternativă viabilă, nici dacă aceste două probleme se vor rezolva. Iată încă un motiv: durata mare de încărcare și lipsa infrastructurii de încărcare. Atâta timp cât trebuie să stau ore pentru o “alimentare”, nu voi putea să plec cu mașina electrică în concediu. Plus că sunt foarte curios unde o să-mi bag mașina în priză pe drum.

Hibridele nu sunt, după părerea mea, decât echivalentul unui paracetamol sinus – nu te face să-ți treacă răceala, dar te simți mai bine. Nu mi-aș cumpăra o hibridă și nu cred că vor avea viață lungă. Părerea mea este că sunt folosite de producători ca mijloace de a-și testa noi tehnologii.

Automobile alimentate cu hidrogen. Dacă mașinile electrice pot fi folosite totuși în mediu urban (le încarci doar acasă, peste noapte), cele cu hidrogen suferă și mai tare din cauza lipsei infrastructurii. Presupun că transformarea stațiilor de benzină în stații de încărcare cu energie electrică este cât de cât viabilă. Pe de altă parte, sunt convins că alimentarea cu hidrogen este mult mai dificilă, iar investiția este foarte mare. Dacă mai adaug la asta și faptul că mergi cu bomba în spate, mie unul îmi este clar că mașinile alimentate cu hidrogen nu au prea mare viitor.

Biodiesel și bioetanol. Idei bune, pentru că modifică destul de puțin mașinile, folosesc infrastructura existentă, nu poluează. Realitatea este însă că sunt nesustenabile economic și, dacă am trece toate mașinile pe biocombustibili, nu am mai avea ce să mâncăm – pentru că am produce biocombustibili pe tot terenul agricol de pe Pământ. Iar mie îmi place să mănânc, deci pas!

Așa că, până când tehnologia va permite ca mașinile electrice să fie la fel de performante și ieftine ca cele actuale, iar încărcarea să dureze câteva minute, ne trebuie benzină. De preferat, ieftină. Și dacă se poate, nici să nu polueze excesiv.

Există ceva încercări de a produce hidrocarburi artificiale – îmi aduc aminte că citisem mai demult ceva despre niște alge verzi. Am mai auzit și despre niște bacterii modificate genetic pentru a mânca “ceva” (nu mai știu ce) și a produce petrol. Dar toate astea erau proiecte de cercetare extrem de experimentală, la distanță de zece ani sau mai mult de a fi folosite comercial.

Ieri însă mi-a picat următorul articol în fața ochilor: UK scientists invent artificial petrol. Pe scurt, s-a inventat o metodă de a stoca hidrogen la temperaturi și presiuni normale, în niște micro-granule din polimeri. “Lichidul” ar putea fi utilizat exact ca combustibilii curenți, fără modificări la mașini sau la infrastructura de distribuție. Mai mult, produsul pare să fie suficient de ieftin și procesul de ardere nu poluează. Iar hidrogenul nu se va termina niciodată!

Dacă se dovedește că procesul de fabricație și produsul în sine sunt sigure, nu văd nici un motiv pentru care nu am avea în câțiva ani (în articol se menționează 3 ani, dar n-aș vrea să fiu chiar atât de optimist) la pompă o “benzină” ieftină și nepoluantă, fără să facem nici o modificare mașinii!

Pare o situație win-win-win-win pentru clienți, producători, distribuitori și pentru planetă. Tu ce crezi? Sunt eu prea optimist?

Image credit: Masakazu “Matto” Matsumoto.

TwitterFacebookLinkedInGoogle ReaderYahoo MessengerEmailGoogle GmailYahoo MailPrintShare

Related posts:

  1. Benzină vs diesel

4 comments

  1. Alin says:

    Descoperirea asta îmi aduce aminte de un filmuleț de pe Discovery: How to destroy the world – Transport :)

  2. Ovidiu says:

    Haha, vroom-vroom, vroom-vroom :)

  3. vasile says:

    treaba asta cu combustibilii alternativi e de mult pusa pe tapet, dar marii producatori de petrol au avut grija sa nu se lanseze prea tare (dovada toate proiectele lui Tesla) deci si in cazul asta va fi la fel… ca atare nu-mi prea pun sperante…

  4. Ovidiu says:

    @vasile, marii producători de petrol vor să facă bani. Atâta timp cât le-au mers afacerile bine fără să schimbe nimic, au stat cuminți, iar cercetările care s-au făcut au fost doar “pentru orice eventualitate”. Cred însă să acea “eventualitate” se apropie. Sigur, nu o să fie în următorii 5 ani, poate nici măcar în 15. Dar la un moment dat tot n-o să mai fie profitabil (pentru ei și pentru noi) să folosim combustibili fosili. Și e bine că există câte o descoperire ca cea de mai sus, care îmi lasă impresia că va exista o tranziție lină și ieftină spre un alt sistem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


+ two = 11

CommentLuv badge