Impresii de la Întâlnirea RLUG Ianuarie ’11

ProLinuxJoia trecută a avut loc prima întâlnire a pasionaților de Linux, organizată de Asociația ProLinux, așa cum am anunțat deja în această invitație publică.

Noul an a început cu schimbarea locației, de la Bucharest Hubb în Politehnică, la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Ocazie cu care am constatat că față de pe “vremea mea”, sălile s-au mai modernizat un pic, există net și proiectoare peste tot, băncile nu mai par să aibă 150 de ani.

Din păcate, aceia dintre noi care lucrăm în partea cealaltă a orașului am făcut peste jumătate de oră pentru a ajunge. Din fericire, în campus există o mulțime de locuri de parcare (probabil și din cauză că intrarea costă 6 lei).

Schimbarea locației ne-a adus și un surplus de noi participanți, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Și pentru că Regia e foarte aproape, am mers și la o mică bere după întâlnirea “oficiala”.

Iată mai jos și prezentările plus înregistrările video:

Prezentarea 1. Eu am vorbit pe scurt despre Debian Live, un proiect foarte interesant care permite crearea automată (folosind o simplă linie de comandă sau niște script-uri simple) de CD-uri live sau kit-uri de instalare pentru Debian și Ubuntu. Din păcate, nu există și înregistrare video.



Prezentarea 2. Nicu Buculei ne-a arătat cam ce pot face două mâini dibace și un program opensource: ne-a desenat fulgi de zăpadă în Inkscape. Și a părut atât de simplu că parcă aș putea să fac și eu (nu, nu pot, că am încercat :( ).

Prezentarea 3. Răzvan Deaconescu ne-a prezentat soluția de project / task management Redmine, pe care o folosește, împreună cu colegii și studenții săi, pentru a administra proiectele interne de la Automatică și Calculatoare.



Prezentarea 4. Cum mai aveam ceva timp la dispoziție, Petru Rațiu și Dumitru Ciobarcianu (aka Cioby) au improvizat o discuție despre disponibilitatea IP-urilor v4 (se termină în curând) și iminenta implementare de IPv6 peste tot. A fost foarte amuzantă și antrenantă toată discuția, și am reținut că trebuie să-mi fac firewall și pe v6 :)

***

Desigur, avem și poze, iată-le mai jos, furate fără rușine din Galeria Fedora:

Te așteptăm și pe tine data viitoare!

TwitterFacebookLinkedInGoogle ReaderYahoo MessengerEmailGoogle GmailYahoo MailPrintShare

Related posts:

  1. Impresii de la întâlnirea RLUG Ianuarie ’10
  2. Impresii de la Întâlnirea RLUG Februarie ’10
  3. Impresii de la Întâlnirea RLUG Noiembrie ’10
  4. Impresii de la Întâlnirea RLUG Septembrie ’10
  5. Impresii de la Întâlnirea RLUG Octombrie ’10

One comment

  1. [...] Întâlnirea RLUG Ianuarie ’11, am vorbit despre unul din proiectele Debian mai puțin cunoscute, despre care am aflat de curând, [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


8 × = forty eight

CommentLuv badge