Chiar mă gândeam că a trecut ceva vreme de când n-am mai scris nimic de rău despre bănci care cer divorț. E adevărat că evit cât pot de mult să am de-a face cu băncile. Ziua de azi a dorit însă să mi-o strice (și a reușit)… Banca Românească.
LOL fact: Banca Românească aparține unei bănci grecești 
Asta da prietenie între popoare! Pe când o Banca Elenă în Grecia, deținută de… BNR?
Am un cont în lei la Banca Românească, nefolosit, dar care trebuie ținut activ. Că așa a vrut mușchii lu’ Banca Românească, și mi-a făcut obligatoriu și cont și card în lei, deși creditul era în euro și le-am zis că voi depune euro, cash. N-a fost cum am vrut eu, ba chiar scrie în contract că sunt obligat să păstrez toate conturile active, or else.
Prin urmare, în fiecare lună Banca Românească își ia o taxă de 3 lei pe “ceva”, din respectivul cont în lei. Cum primesc totuși extrase prin poștă, nu pot să zic că banii ăia sunt luați chiar pe degeaba.
Uitându-mă eu pe ultimul extras, constat că aproape că nu mai am bani în contul în lei. Și cum nu vreau să las banca să ia decizii creative cu banii mei din contul în euro (cel din care se trage rata la credit), am decis să mă duc până la bancă și să depun niște bani să-mi ajungă câteva luni bune.
Cu o bancnotă de 50 de lei într-o mânuță, mă duc la sediul Banca Românească de pe bulevardul Lacul Tei. Intru, observ mulțumit că sunt sunt doar 3 persoane la coadă, iar primul deja era “servit”. “Maxim 10 minute stau aici”, zic eu în mintea mea.
Am stat… 45. Da, patruzecișicinci de minute pentru patru operațiuni. Un transfer, un schimb valutar și încă o depunere în afară de a mea – nimic complicat, la prima vedere.
Și totuși, casiera (singura, evident, deși erau două ghișee – probabil că reduc costurile) a reușit să facă aceste patru operațiuni în peste 40 de minute. Studia cu deosebit interes ecranul, de parcă-l vedea pentru prima dată. Stătea să se gândească foarte bine înainte de a apăsat o tastă sau de a da un clic.
E adevărat că n-am văzut ecranul ei, așa că e posibil ca sistemul lor să-i ceară să rezolve 2-3 sisteme de ecuații diferențiale înainte sa o lase să facă orice operațiune. Ori asta, ori am dat eu peste cea mai lentă și mai proastă casieră din universul cunoscut și, foarte probabil, și din toate universurile paralele.
N-am comentat nimic (cu greu m-am abținut, dar am reușit), dar probabil că fața mea era suficient de grăitoare, încât când am ajuns și eu, în sfârșit, în față, mi-a spus că au un sistem software nou-nouț și e complet diferit, drept pentru care durează mai mult decât de obicei.
Trecând peste faptul că-mi vine greu să cred că un sistem poate fi atât de diferit încât să nu te descurci, oare banca nu ar trebui să-și trimită angajații la training? Și să nu-i lase să se descurce cum or ști, învățând sistemul de față cu clienții? Eu înțeleg că sunt reduceri de costuri, dar nici chiar așa.
Dacă ar fi fost însă doar asta, poate că n-aș fi scris post-ul de față. Dar distracția abia după asta a început. Tanti nu știa în care cont să-mi pună banii – în contul curent sau în contul de card? Eu i-am sugerat că în contul curent, presupunând că nu există un alt cont de card separat (primesc un singur extras, nu două). Ea susținea că taxa are legătură cu cardul, deci ar trebui în contul de card.
După doar trei telefoane, date în diferite locuri, s-a lămurit că nu mai există un cont de card separat și că trebuie făcută depunerea în contul curent. Acum stau cu sufletul la gură să văd dacă au ajuns banii ăia unde trebuie – o să văd pe următorul extras.
Și cam astea sunt motivele pentru care voi divorța de Banca Românească, imediat ce voi plăti (probabil, anticipat) creditul. Și nu mă voi mai întoarce prea curând. O fi dovadă de patriotism să lucrezi cu Banca Românească, dar parcă tot olandezii portocalii îmi plac mai mult.
Tu ai ceva experiențe (ne)plăcute cu Banca Românească? Povestește-le mai jos!
Image credit: The Consumerist.
Related posts:
[...] de 3 ori până când s-a decis să-și sune șefa să-i zică problema. Eu deja mă gândeam la episodul Banca Românească și software-ul lor nou-nouț. Chiar mă pregăteam să o întreb ce se întâmplă, dar n-am [...]