Impresii de la Întâlnirea RLUG Octombrie ’10

ProLinuxJoia trecută a avut loc cea de-a 12-a întâlnire lunară RLUG (încă un pic și facem un an, hooray!), organizată de Asociația ProLinux, așa cum am anunțat și eu aici. Iată impresiile mele:

  • din păcate, niște marketoizi corporatiști ne-au acaparat sala în care țineam de obicei prezentările și a trebuit să ne înghesuim într-o sală (mult) mai mică. Da, deși rezervasem din timp și chiar plătisem în avans.
  • din fericire, am avut proiector și suficiente scaune, așa că totul s-a desfășurat în condiții aproape decente.
  • deja numărul de participanți s-a stabilizat undeva la 15-20, din care trei sferturi sunt de obicei cei care vin în fiecare lună.
  • fiindcă oricum am avut probleme cu sala, am depășit timpul alocat, pentru că prezentarea “main” a fost foarte interesantă, și a fost întreruptă foarte des de discuții.
  • uluitor – nici un flame! E clar că data viitoare trebuie să introducem o prezentare VIM versul Emacs :D
  • s-a continuat întâlnirea la o bericică, desigur :)

Iată și prezentările, cu tot cu înregistrările video, ce se pot regăsi și pe pagina întâlnirii:

Prezentarea 1: Am început cu prezentările scurte (mă rog…), iar prima dintre ele a fost cea despre Darktable, un software nou-nouț dedicat fotografilor profesioniști. N-am înțeles eu foarte multe din ele, dar pare foarte interesant. La fel și fotografiile folosite de Nicu pentru exemplificare :D



Prezentarea 2: Radu Zoran ne-a prezentat un proiect foarte interesant, DD-WRT, care produce firmware neoficial pentru routere wireless, și oferă mult mai multe funcționalități decât software-ul original.



Înregistrare video: http://blip.tv/file/4259842

Prezentarea 3: Aceasta a fost de fapt prezentarea principală, iar Cornel-Florentin Dimitriu ne-a dat ca temă de gândire și de dezbatere “Open-Source Knowledge”. Așa cum se vede și din filmare, a fost mai mult o discuție liberă decât o prezentare, și, în concluzie, extrem de interesant.



Înregistrare video: http://blip.tv/file/4262135

***

Iată și câteva fotografii de la întâlnire, furate fără jenă din galeria Fedora:

Ți-a plăcut ce-ai citit/văzut? Vino și tu data viitoare!

TwitterFacebookLinkedInGoogle ReaderYahoo MessengerEmailGoogle GmailYahoo MailPrintShare

Related posts:

  1. Impresii de la întâlnirea RLUG Decembrie ’09
  2. Impresii de la întâlnirea RLUG Ianuarie ’10
  3. Impresii de la Întâlnirea RLUG August ’10
  4. Impresii de la Întâlnirea RLUG Iunie ’10
  5. Impresii de la Întâlnirea RLUG Septembrie ’10

2 comments

  1. nicu says:

    promit ca data viitoare vorbesc despre altceva, nu tot de fotografie :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


seven − = 5

CommentLuv badge