Nu, nu sunt agramat. Dar nu există în săraca limbă română un superlativ suficient de puternic pentru a caracteriza cel mai horror / amuzant interviu din viața mea. Au trecut de atunci aproape două luni și încă mă amuz teribil.
Dar mai bine să povestesc despre ce este vorba.
Am primit un CV rezonabil pentru o poziție de Tester Linux. Un tip de 36 ani, deci teoretic matur, peste 10 ani experienta, din CV reieșeau cunoștințele necesare. A trecut fără probleme de faza de selecție a CV-urilor și l-am sunat să îl invit la interviu.
De la telefon mi s-a părut un pic suspect, dar nu am dat atenție. Nu mi-a plăcut tonul cu care a vorbit cu “HR-ul” (nu știa că sunt chiar viitorul șef) și nici faptul că habar n-avea pe ce poziție aplicase. Dar cum astea se întâmplă foarte des, nu am dat atenție, am stabilit ora, i-am trimis email-ul cu adresa exactă și am încheiat episodul – să-i zicem episodul 0.
În continuare, singura surpriză plăcută a fost că s-a prezentat la interviu, la ora stabilită. Pentru că după… horror.
Episodul 1. A sosit la adresă, a sunat la interfon, m-am dus să-l primesc. Am deschis ușa și ce-mi văd ochii? Un tip îmbrăcat cu o cămașă tip “Hawaii” – chiar dacă e vară, un interviu e totuși un interviu… Fiindcă era foarte cald afară, avea un șervet de hârtie (din acela la role de 100 de metri) înfipt delicat între gât și gulerul cămășii, jumătate atârnând afară și servind și ca suport pentru părul slinos cu care era dotat individul.
Evident, a crezut că sunt secretara sau așa ceva, dar deja nu mai putea să mă mai deranjeze nimic, neputând să-mi cred ochilor ceea ce vedeam.
Episodul 2. După ce am ajuns în biroul unde avea loc interviul, s-a trântit pe un scaun într-o poziție răstignită de nu înțeleg nici până în ziua de azi cum de n-a picat (am încercat, n-am reușit să stau așa mai mult de 10 secunde). Evident, picior peste picior, cu genunchiul mai sus de nivelul biroului. Practic, mai avea puțin și-și urca picioarele pe masă.
În continuare, interviul a mers pe verificarea experienței din CV. L-am întrebat și eu și Matei, pe rând, cum anume a implementat câteva din soluțiile pe care le menționase. Răspunsul standard era în genul “A, n-am făcut eu așa ceva. M-am uitat, așa, în general, peste soluția asta, dar nu… n-am implementat eu. Dar eu știu să fac orice, deci n-ar fi nici o problemă pentru mine”.
În timpul interviului, punem și câteva întrebări-problemă standard pentru a verifica raționamentul candidatului în diferite situații. Evident că Mr. Perfect n-a fost capabil să răspundă coerent nici la respectivele întrebări, motivând că “nu pot așa, fără date. Eu trebuie să înțeleg situația, să analizez posibilitățile, nu pot să răspund așa, pe loc”.
Am concluzionat destul de repede că nu numai că nu știa și nu făcuse nimic din ceea ce scrisese în CV, dar nici nu se pricepe să mintă și nici capul nu prea-l duce…
Episodul 3. Atenție, urmează lucruri șocante! Dacă te știi slab de înger, mai bine închide pagina asta!
La un moment dat, candidatul-minune care nu a fost capabil să răspundă la nici o întrebare, a început să se descheie la cămașă. Cald nu cred că-i era, aveam aerul condiționat pe 21 de grade și era chiar răcoare în birou. Și și-a deschis nu mai puțin de 3 nasturi (primii 2 erau deja deschiși de când venise), pentru un total de 5. Mai precis, cam până pe la buric am avut deosebita neplăcere să-i admirăm burta și părul stufos de pe piept, care practic țâșnea în toate direcțiile. Nu glumesc, sunt oameni care au mai puțin păr pe cap!
Dar asta nu e tot! Candidatul a început să se mângâie pe piept și să se scarpine la sub-braț – mai ales că acum avea “drum liber”. Și a făcut asta de vreo 2-3 ori, timp de câteva minute. Eu mă uitam la Matei, Matei se uita la mine și nu ne venea să credem ce se întâmplă.
Repet, tot ce am scris este adevărat, am martor! Regret doar că nu am și o înregistrare…
Episodul 4. Exact când nu credeam că se mai poate întâmpla ceva mai rău, candidatul a ținut să-mi dovedească cât de mult mă înșel. Și a început să mă ia el pe mine la întrebări: de când e firma, câți angajați sunt, ce buget avem, ce încasări, ce profit, cine sunt clienții. Evident, cum deja mă pregăteam să-l expediez, i-am zis să-și ia datele de pe situl registrului comerțului.
Înainte să plece, a ținut să ne anunțe că nu-l interesează oferte decât de la firme serioase, așa că dacă nu suntem firmă serioasă, mai bine să nu-l încurcăm.
Desigur, i-am promis în drum spre ieșire că nu-l vom încurca. Și nici nu l-am încurcat, mai ales că nu suntem o firmă serioasă. Motiv pentru care a și rămas subiect de mișto-uri în firmă.
Și cu această întâmplare absolut reală cred că am bătut orice record la categoria “interviews from hell”. Dacă ai alte exemple, nu ezita să scrii un comentariu!
Image credit: Aoife.
Related posts:
[...] Aventuri de angajator [...]
Jmecher. Io zic sa zici mersi ca nu te-a pocnit ca ia-ti consumat timpul de poamana
Cred că dacă mai stătea câteva minute îl pocneam noi
parerea mea sincera si umila e ca…adica nu, gresit, SPER ca era unu’ cu mult timp liber care se amuza pe spatele potentialilor angajatori prezentandu-se infect la interviu.
)
nu pot sa creeed asa ceva
Nu știu ce să zic. Este posibil, dar cât de terminat (social, psihic, etc) să fii încât să nu ai altă plăcere decât să te duci la interviuri și să fii penibil? Nu mi s-a părut că s-a amuzat prea tare… oricum nu atât cât ne amuzăm noi pe seama lui
Atunci cand, pe Twitter, ai spus ca episodul 10 e cum e, dar 11 e apoteotic am vrut sa te cred dar am zis ca nu se poate mult mai rau. Ei bine, mi-ai demonstrat ca se poate.
Și eu credeam că nu mă mai poate mira nimic
[...] credeai că s-a terminat seria “aventuri de angajator” cu episodul 11 (cel mai foarte îngrozitor interviu)? Ok, poate că o să treacă ceva vreme până când o să mai am de scris despre așa ceva, dar [...]