Navigând aleator pe tot felul de situri, am dat zilele trecute peste discuții și flame-uri despre noile pașapoarte/cărți de identitate biometrice. Argumentele obișnuite: modalitate de control, încălcare a intimității. Și serios dacă le înțeleg…

Câteva realități: toate datele noastre de identificare sunt deja digitale, inclusiv poza. CNP-ul ne identifică unic și nu se schimbă nici dacă ne schimbăm numele, adresa sau aspectul (de exemplu în urma unui accident sau operație estetică). Același CNP apare pe absolut toate actele pe care le semnăm, mai ales în relația cu statul.

Lăsăm deja suficient “paper trail” încă din clipa în care ne-am născut, încât nu cred că își mai poate închipui cineva că mai există intimitate. Nici măcar în vârful muntelui (că mai trece Google și face poze pentru Google Maps).

Există, într-adevăr, un tip de date care s-ar stoca pe noile ID-uri biometrice, și care nu există acum implicit nicăieri: amprentele. Este deranjant că acestea vor exista stocate inclusiv pentru persoanele care nu au trecut niciodată prin “sistem”. Dar nu mi se pare o problemă atât de mare, și iată de ce:

Există un element pe care fiecare din noi îl are și pe care îl expunem peste tot fără grijă: fața. Și aici încep veștile proaste:

• fața e mult mai greu de ascuns decât amprentele. Este ușor să eviți să pui mâna neprotejată pe “ceva”, dar e mai greu să umbli non-stop cu cagulă pe față.
• există enorm de multe camere de supraveghere care funcționează non-stop. Probabil că în drumul spre birou, treci prin fața a cel puțin 10. Dacă nu cumva numărul se apropie de 100.
• amprentele se distrug în timp, înregistrările digitale nu. În câteva zile, urma pe care o lași cu degetele dispare. Înregistrările de la camere se păstrează luni de zile sau chiar ani.
• (cea mai proastă veste dintre toate) algoritmii de identificare facială sunt foarte performanți și devin din ce în ce mai buni. Funcționează foarte bine cu imagini proaste, alb-negru, din lateral, imagine parțială și așa mai departe.

Din păcate pentru noi, este posibil tehnic ca, în zilele noastre, în zonele urbane, să ni se reconstituie absolut toate mișcările. Ceea ce ne scapă (deocamdată) de un stat polițienesc, este faptul că toate aceste surse video nu sunt agregate și nu pot fi prelucrate automat. Aștept cu nerăbdare (sic) ziua în care va deveni obligatoriu ca sistemele proprii de supraveghere să trimită un stream către Poliție, SRI și alți băieți cu ochi albaștri (m-aș bucura să fie doar paranoia mea…).

După părerea mea, de aici vine amenințarea la viața noastră privată, nu de la faptul că există stocate niște date digitale și pe plasticul pe care îl purtăm cu noi. Și eforturile noastre nu ar trebui îndreptate spre unelte și mijloace, ci spre cei care le au la dispoziție și spre felul în care le pot folosi.

Tu ce crezi? Scrie un comentariu mai jos!

Image credit: Windell Oskay.

No related posts.