Dacă tot am scris două post-uri despre cum aș face eu evaluarea și plata muncii în educație și sănătate, au început să-mi vină din ce în ce mai multe idei despre cum s-ar putea extinde strategia și asupra altor ocupații. Și voi aborda, pe rând, mai multe ocupații “de la stat” – exact acelea despre care ne plângem continuu: judecătorii, procurorii, polițiștii și așa mai departe.
Voi vorbi astăzi despre judecători, care au una dintre cele mai râvnite meserii – există locuri puține, salarii măricele, munca, deși este grea, nu implică responsabilitate deosebită, în schimb există suficiente modalități de a “ciuguli” câte ceva.
Ce zic “ei”: că au prea multe dosare, că legile sunt interpretabile și e ușor să greșească, că se expun la multe riscuri.
Ce spunem “noi”: că nici nu fac vreun efort să citească dosarele și să înțeleagă situația, că acceptă orice motiv pueril pentru a amâna judecățile, uneori cu lunile, că sunt ușor de influențat sau de cumpărat.
Ar fi deci util un sistem care să măsoare calitatea muncii unui judecător, iar salariul plătit să fie condiționat de diferiți indici de performanță, cum ar fi:
Numărul de dosare judecate. Ai mai multe dosare, ai mai multe chestii de citit, meriți mai mulți bani. Ar trebui, de asemenea, stabilite și niște target-uri – un număr minim de dosare închise pe lună, în funcție de specificul local, pentru a descuraja amânarea la infinit. Cine depășește “planul”, este recompensat, cine tărăgănează fără motive dosarele trebuie dat afară.
Numărul de termene per dosar. Continuând ideea de mai sus, mi se pare normal ca judecătorii care atacă foarte repede un dosar și nu amână luni sau ani de zile să dea o sentință, să fie plătiți mai mult. Să spunem că se stabilește că 3 termene per dosar reprezintă 100%, iar cu fiecare termen suplimentar se pierde 10% din indicele de “viteză”. Astfel, prin aplicarea acestui indice și a celui din paragraful anterior, judecătorii vor fi stimulați să nu mai accepte amânările repetate, pe motive inventate, ci vor face presiuni ca dosarele să se judece cât se poate de repede.
Gravitatea dosarelor. Una este să judeci contestații de amenzi de circulație, alta este să condamni pe cineva la închisoare. Fiecare faptă ar trebui să primească un punctaj, iar judecătorul să fie plătit în funcție de gravitatea faptei.
Complexitatea speței. Două fapte, deși sunt la fel de grave, for diferi foarte mult în timpul judecății. Drept urmare, în completarea paragrafului anterior, ar trebui adăugat încă un indice, astfel încât dosarele mai grele să fie plătite mai bine. Nu știu exact cum s-ar putea face asta, dar sunt convins că s-ar putea găsi variante.
Numărul de dosare judecate greșit. Am lăsat la sfârșit partea cea mai importantă – corectitudinea verdictelor. Practic, acum, dacă ești prima instanță și știi că după tine mai sunt două-trei posibilități ca vinovatul să fie pedepsit și să se facă dreptate, poți să-ți bați joc și să dai orice sentință, la nimereală. Și nimeni nu-ți face nimic. Ar trebui să existe aici un procent maxim de erori acceptate – să zicem 1-2%. Dacă, din 100 de decizii, la recurs sau la altă instanță superioară, ceea ce a hotărât judecătorul este contrazis în mai mult de 1-2 cazuri, judecătorul să fie penalizat – inclusiv cu concedierea.
***
Și mai am o măsură suplimentară care cred că ar trebui luată cât se poate de repede: scumpirea proceselor civile și comerciale. Este mult prea ieftin să te dai în judecată în zilele noastre. Dacă totul ar costa de 10-20 de ori mai scump, nu ar mai exista atâtea cauze civile stupide, care ocupă timp și resurse importante pentru alte cauze mai importante, cum ar fi cele penale.
Sunt conștient că, la fel ca și în cazul sănătății, sistemul este extrem de complex și “este greu de găsit un mix bun” între toți indicii pe care i-am enumerat (și probabil că există mulți alții, la fel de utili, la care nu m-am gândit). Dar nu cred că este imposibil de ajuns, prin “tuning-uri” repetate, la un sistem coerent și eficient. Mai ales că se pot face experimente pe judecătorii din orașe mai mici.
Dar oare, are cineva curajul să încerce? Dacă da, să mă contacteze, că mai am idei 
Tu ce părere ai? Ar merge ce am scris mai sus? Scrie un comentariu mai jos!
PS: E luni, deci am publicat un post nou cu noutăți pe blog-ul NOVIT. Citește-le aici!
Image credit: Rebecca C.
Related posts:
Judecata nu trebuie sa coste. Trebuie sa-l coste la sfarsit pe cel vinovat.
Este discrimanatoriu sa nu poti sa actionezi pe cineva in judecata, desi sa zicem ai dovezi solide ca a facut ceva rau din simplu motiv ca te costa X mii RON sa initiezi o actiune in instanta.
@sin, discriminare, după părerea mea, ar fi dacă nu ai putea să dai în judecată pe cineva pentru că te cheamă Eugen sau Ovidiu, sau ai ochii albaștri. Dar faptul că costă mi se pare absolut corect. De altfel, există deja taxe de timbru și cauțiuni – din păcate, nu se aplică la orice dosar și nici nu sunt suficient de mari.
Repet, nici nu se pune problema de a îngreuna încercarea cuiva de a se judeca cu statul, de a reclama abuzuri sau orice fel de cauze penale. Dar doi vecini care se ceartă pe o palmă de pământ? O mamă care mai vrea 100 de lei la pensia alimentară? Un cocalar care contestă orice amendă? Pe ăștia vreau să-i opresc.
@Ovidiu: fiecare trebuie sa aiba aceleasi drepturi. Nu sa vii sa-i spui la unul pentru ca l-ai catalogat cocalar ca pe el il costa de 100 de ori mai mult un proces.
In afara de asta nu vad nimic in neregula sa dai statul in judecata.
@Sin, drepturi nu înseamnă că ar trebui să fie gratis sau că anumite tipuri de procese nu ar trebui descurajate.
Statul are o mulțime de măsuri care au ca scop descurajarea anumitor comportamente – începând cu campaniile sociale pentru descurajarea mâncatului nesănătos, până la accize pentru alcool și fumat, sau impozite mărite pentru cei care au mașini cu capacitate cilindrică mare. În aceste cazuri, statul consideră că e mai bine pentru restul societății ca indivizii să trăiască sănătos și să polueze mai puțin.
Iar toate aceste măsuri nu sunt discriminări împotriva fumătorilor sau alcoolicilor sau șoferilor! (există măsuri asemănătoare în orice stat de pe glob).
În mod asemănător, consider că anumite tipuri de procese ar trebui descurajate. Nu interzise, evident, dar mi se pare mult mai important ca resursele judecătorilor să fie folosite pentru rezolvarea cazurilor penale, unde un om își poate pierde libertatea, decât ca eu să te pot da pe tine în judecată că m-ai inundat și îți cer daune de 100 de lei.