Este pe toate posturile TV și nu vreau să reiau și eu, nici înjurăturile la adresa responsabililor pentru omorurile de la maternitatea Giulești (pentru că, să fie clar, nu e nici accident, nici incident, ci omor prin nesimțire), nici să mă plâng de starea sistemului. Mi se pare îngrozitor ce s-a întâmplat și voi face tot ce pot să nu ajung vreodată victimă a sistemului – adică, mai exact, o să mă duc la privat.
Ceea ce vreau să fac în acest post, ca și în cazul celui cu idei pentru învățământ, este să abordez problema din punct de vedere al valorii muncii prestate de angajații din sănătate.
Dar să vedem întâi situația:
Avem personal prost pregătit și nemotivat. Medicii noștri sunt, în marea lor majoritate, extrem de slabi. Nu e doar vina lor – de multe ori nu au echipamente moderne și trebuie să intuiască, dar, indiferent a cui este vina, realitatea este că avem medici incapabili, care bâjbâie diagnosticele și dau tratamente după ureche. Iar despre motivare sau empatie, nici nu se poate pune vorba. De la asistente în jos, toată lumea își urăște jobul și tratează pacienții ca pe vite.
Avem pacienți învățați prost. Pacienții români sunt experți în orice – își pun singuri diagnostic și de multe ori își iau singuri tratamentul, făcând mai mult rău decât bine. Drept urmare, ajung la spital cu complicații. După care mint în legătură cu ce-au făcut și/sau nu respectă indicațiile medicului. Iar despre stilul de viață, ce să mai spun…
Nu avem dotări. Personalul medical nu este mai deștept în alte țări, s-ar putea ca nici să nu fie mult mai bine pregătit la nivel teoretic. Dar au la dispoziție o mulțime de echipamente care fac analize extrem de precise, indexi actualizați de boli, tratamente și medicamente, acces electronic la cazuri asemănătoare și tratemente anterioare.
Nu sunt bani. Sau mai corect, nu sunt cheltuiți cum trebuie – pentru că, de colectat de la contribuabili, asta se face. Dar banii nu ajung acolo unde trebuie.
Înainte de a începe să ne gândim la acțiuni eficiente pentru a face un sistem mai bun, ar trebui să ne răspundem la întrebarea “cum arată un sistem bun?” Când este bun un medic? Când este performant un spital? Părerea mea este că putem afirma asta atunci când nu sunt bolnavi. Atunci când singurele cazuri sunt accidentele. Atunci când pacientul pleacă acasă sănătos într-un timp foarte scurt și nu se mai întoarce (și nu pentru că a murit 
).
Iată câteva din ideile mele pe tema asta:
1. Sănătatea ar trebui tratată ca orice serviciu B2C și ar trebui administrat ca un business, de către societăți private de asigurări medicale. Optimizezi cheltuielile, ai grijă să livrezi servicii bune pentru a nu primi reclamații (adică pacienți tratați insuficient, care revin). Sunt de acord, în principiu, că toți contribuabilii ar trebui să plătească taxe pentru ca și cei ce nu pot să-și plătească singuri o asigurare să beneficieze de servicii medicale. Cu două mici modificări: 1. Cei care pot să plătească, dar nu o fac, să nu mai fie asigurați. Și 2: tot sistemul să fie conceput asemănător cu funcționarea asigurăriler RCA obligatorii. Procente sau sume fixe stabilite prin lege, dar administrare privată și libertate totală de a-ți alege asiguratorul.
2. Pacienții să plătească în funcție de riscul pe care îl reprezintă. Eu sunt sănătos și nu fac excese, de ce ar trebui să plătesc la fel de mult ca cei supraponderali, sau fumători, sau alcoolici, care reprezintă un risc mult mai mare și drept urmare, asigurările vor plăti mai mult pentru ei? Voi continua analogia cu sistemul asigurărilor pentru mașini – abuzezi de asigurare, plătești mai mult. Există acele evaluări medicale periodice, ar trebui făcute “pe bune” (iar asigurările vor avea tot interesul să fie extrem de precise) și, pornind de la o plată minimă, de bază, persoanele care reprezintă riscuri să plătească mai mult procentual. Dacă ești un umflat de 120 de kg, colcăie colesterolul prin vene și n-ai chef să ții dietă și să faci mișcare, plătești. Dacă nu respecți tratamentul impus de medic, plătești.
3. Medicii să fie evaluați și plătiți în funcție de gravitatea bolilor tratate și a eficienței tratamentului. Nu o să fie simplu de găsit un echilibru între tipul bolii, viteza cu care a fost pus dignosticul, acuratețea lui, eficacitatea tratamentului, lipsa de complicații – mai ales atunci când acestea nu i se pot imputa medicului. Dar nu cred că este imposibi – în plus, sistemul poate fi tunat, bazându-te pe statistici, practic la infinit. De exemplu, fiecare tip de caz să aibă un nivel de referință – un număr de puncte pentru tratamentul standard. O gripă are 10 puncte și se știe cum decurge în mod normal. Diagnostic greșit – minus X puncte. Tratament greșit – minus X puncte. Sau din contră: diagnostic corect fără analize costisitoare – plus X puncte. Tratament eficient, mai scurt decât etalonul – plus X puncte. Iar la sfârșitul lunii, medicii să fie plătiți în funcție de puncte.
4. Restul personalului din sistemul de sănătate să aibă, la rândul său, un sistem de evaluare bazat pe calitatea muncii. Pentru asistente, cât de prompte sunt atunci când este nevoie de ele. Pentru echipele de urgență, se poate evalua și viteza de reacție. Chiar și pentru internări se pot formula niște indici cum ar fi viteza de procesare a actelor. În plus, s-ar putea acorda puncte suplimentare pentru cei care ajută direct medicul – de exemplu o asistentă care observă ceva la un pacient. La sfârșitul lunii, se evaluează variația față de rezultatul lunii anterioare, se adună eventualele puncte și salariul variază corespunzător.
5. Spitalul să fie evaluat în întregime, după niște indici asemănători, iar bugetarea să fie proporțională cu valoarea. În acest fel, managerii vor avea interesul să elimine angajații necorespunzători, să aducă specialiști și să adune cât mai multe “puncte”. Spitalele proaste vor muri, cele bune vor avea bani mai mulți pentru a-și răsplăti mai bine angajații.
Cred că un astfel de sistem i-ar stimula pe toți cei implicați:
- pe pacienți să-și reducă costurile, având mai multă grijă de ei înșiși. Astfel, ar ajunge mult mai puțini pacienți în spitale.
- pe medici să rezolve cazul cât mai rapid și mai eficient. Și imediat se va vedea cine este bun, iar experiența le va permite să fie și mai rapizi (mai ales pentru specialiști). În plus, vor fi stimulați să se intereseze constant de un tratament mai ieftin și mai eficient. De asemenea, vor fi interesați să urmărească pacientul până la sfârșitul tratamentului, de frică să nu se întoarcă cu o recidivă și să-și piardă punctele.
- restul personalului din spitale va fi stimulat să fie rapid și eficient în tot ceea ce face.
- managerii spitalului vor fi constant în căutare de angajați mai performanți și se vor grăbi să-i elimine pe cei care trag “rating-ul” în jos.
- societățile de asigurări medicale vor fi stimulate să lucreze cu spitalele cele mai eficiente și să le elimine pe cele proaste pe de o parte, și să atragă cât mai mulți “clienți”, cu cât mai multe facilități. Și o să înceapă o cursă a calității. Think… telefonia mobilă.
Idei mai există, le-au formulat oameni mult mai deștepți și mai bine informați decât mine. Dar oare o să aibă cineva cojones să le aplice? Dacă da, CV-ul meu este în partea de sus a paginii, ofer consultanță pentru prețuri modice 
Image credit: Agecom Bahia.
Related posts:
