De ce nu cer eu bon fiscal

Probabil că ai auzit de cea mai nouă idee bună care va fi făcută praf de geniile economice care sunt la guvernare: Premierul încurajează românii să ceară bonuri fiscale la achiziţii promiţând deduceri fiscale.

Ideea în sine este foarte bună, funcționează de zeci de ani în multe țări și ajută la eliminarea evaziunii, iar consumatorul are uneori parte de reduceri importante de impozite. Mi-ar place să se facă să meargă și la noi un astfel de sistem. Doar că sunt foarte sceptic în privința asta. Iată de ce:

Fiind consumator, riscurile de a nu avea bon fiscal sunt mici, iar beneficiile sunt mari.

Să vedem riscurile:

  • riști o amendă, dacă te prinde un control că ai ieșit din magazin și nu ai bon. N-am auzit pe nimeni niciodată care să fi pățit așa ceva. Când o să pățească un cunoscut de-al meu, o să-mi pun problema că poate ar trebui să cer bon, dacă nu mi se oferă. Când o să pățesc eu, o să fac scandal dacă nu mi-l eliberează în 5 secunde. Până atunci, pur și simplu nu-mi pasă – este mai important pentru mine să plec cât mai repede cu marfa din magazin, pentru că timpul meu este mai prețios decât vreo obligație morală față de statul român.
  • riști să cumperi marfă proastă și să nu poți să protestezi. N-ai factură, OPC-ul nu vorbește cu tine. Așa că probabil că nu-i o idee prea bună să-ți iei plasmă fără factură, dar 1 kg de cuie? O sticlă de Coca-Cola? Nu mai zic de servicii de orice fel, unde plătești la sfârșit, dacă ți-a plăcut “lucrarea”. Nu văd cum ar putea să crească statul riscurile în aceste cazuri, astfel încât să stimuleze consumatorii să ceară bonuri.

Și să trecem și la beneficiile de a nu lua bonuri:

  • e mai grin! Mai puține bonuri tipărite, mai puțini copaci tăiați, salvăm balenuțele! Deși am fost ironic, există adevăr aici, calculează câtă hârtie s-ar consuma suplimentar și, de cele mai multe ori, inutil, pentru că evident că nu toate cheltuielile ar fi deductibile. Când ne vom informatiza complet și telefonul sau card-ul va putea fi folosit pentru a stoca digital dovada de plată, mai discutăm.
  • e mai rapid. Nu-mi place să stau prin magazine, cu atât mai puțin să privesc 5 minute cum analfabeta care vinde la magazinul din colțul blocului se chinuie să bată pe casă o sticlă de cola și 2 pâini (evident că nu are cititor de coduri). Nu mai zic că șansa să greșească este de 80%, șansa să i se termine rola de 30% și să fie nevoie să “rebooteze” drăcia care se blochează, de 47%. Să facă evaziune liniștită, că eu mă grăbesc, la fel și cei din spatele meu.
  • poate fi MULT mai ieftin. Asta nu se întâmplă în magazine, unde prețul de la raft este cel plătit, chiar dacă nu primești bon, deși are inclus TVA-ul. Dar în restul cazurilor, o simplă întrebare din partea comerciantului “cu TVA sau fără?” îți aduce reduceri instant de 24% din preț! Nu există nici un motiv pentru care să nu accept o astfel de propunere, atâta timp cât riscul de a primi produse proaste este redus și riscul de a fi amendat este aproape zero. Iar dacă îți amenajezi ceva prin casă, economiile sunt semnificative!

Din cele ce am scris mai sus rezultă că pentru ca o astfel de măsură să funcționeze, iar evaziunea să scadă semnificativ, ar trebui ca pe de o parte să crească riscurile de a nu lua bon fiscal, iar de cealaltă să crească beneficiile.

Creșterea riscurilor ar însemna probabil controale mai multe și amenzi mai mari. După părerea mea, efortul financiar ar fi mai mare decât eventualele încasări suplimentare la buget.

Beneficii mai mari la păstrarea bonului fiscal, adică exact ce încearcă acum să facă guvernul, sună bine. Dar vor fi suficient de mari încât să bată 24%? Aidonfincso!

Deci probabil că asta va fi tot o măsură pompieristică, inutilă, a geniilor care ne conduc, iar eu nu voi lua bonul fiscal decât dacă mi se bagă forțat în sacoșă.

PS: Am publicat un post nou cu știri pe blog-ul NOVIT, citește-le acum!

Image credit: Maurina Rara.

TwitterFacebookLinkedInGoogle ReaderYahoo MessengerEmailGoogle GmailYahoo MailPrintShare

No related posts.

2 comments

  1. ptr. valori mari se merita …

  2. turkologu' says:

    mai, mai, sa n-o facem nici pe asta…. sa fii sigur ,cu asa ‘Ghitza contra’ nu scoatem ‘caruta’ din sant; lipsa de pragmatism a romanului oportunist si la zborul unei muste…. asta ne omoara, pacat !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


seven − 5 =

CommentLuv badge