Îmi place să merg la concerte. Nu am ratat în ultimii ani, de când România nu mai este ocolită de trupe, decât foarte puține concerte ale artiștilor mei preferați. Am și scris despre cele mai multe dintre ele în categoria Concerte.

În afară de bucuria a vedea pe viu formația, îmi mai place și faptul că ce se cântă la concerte are viață, sunetul este neprelucrat, este exact ceea ce au cântat artiștii. Prin comparație, varianta de pe CD, deși sună perfect din toate punctele de vedere, este suficient de prelucrată încât să se piardă ceva pe parcurs.

Și îmi mai place ceva: publicul. Îmi place să văd și să simt cum zeci de mii de oameni, foarte diferiți și care dacă s-ar întâlni poate că nu ar avea nimic altceva de discutat, cântă împreună și se bucură, uniți de una dintre cele mai frumoase manifestări umane: muzica.

Daaaaarrr…. (pentru că întotdeauna există un “dar”), de multe ori există participanți la concerte (pentru că nu pot să le zic fani), care reușesc să deranjeze, să fie penibili și să-i lase pe cei din jur cu un gust amar.

Fiindcă am fost în toate cele trei zile la Sonishere, am avut timp suficient să observ îndeaproape (uneori chiar mult mai aproape decât aș fi dorit) astfel de personaje. Iată mai jos câteva tipologii comune:

Cei care vin să se îmbete. Scopul lor este să dovedească că pot să bea mai mult și mai repede decât oricine altcineva. Cum intră, își cumpără 4 beri și după ce-și găsesc un loc, se întorc la coada cu băuturi, pentru că între timp și-au terminat berea.

Trecând peste amănuntul că să bei bere scumpă și slabă nu este cea mai eficientă metodă de a te îmbăta, nu pot să înțeleg care-i distracția să te faci muci încât să nu mai poți urmări artiștii pe care ai plătit să-i vezi, să nu poți să mai rostești versurile sau să cânti. Eventual să te mai apuce și somnul, sau să ți se facă rău și să-i îngrețoșezi pe toți din jur.

N-o să pot să-i înțeleg niciodată pe cei care răspund la întrebarea “Cum a fost la concert?”, foarte fericiți și mândri de ei: “M-am îmbătat muci, nu-mi aduc aminte nimic!”.

Cei care au câte ceva de comentat, chiar în timpul concertului. Drept urmare, te trag de mânecă să-ți arate ceva sau să te întrebe dacă ai văzut. Dacă evenimentul merită observat, e ok, și când ești în gașcă este normal să le spui și celorlați dacă ai văzut ceva extraordinar.

Dar să deranjezi oameni necunoscuți din 3 în 3 minute pentru că ai mai avut tu o revelație, este nesimțire.

Eternii nemulțumiți. Berea e prea caldă. Are prea multă spumă. E prea scumpă. Paza e prea strictă. Toaleta miroase urât. Ala din față e prea înalt și nu se vede bine. Iarba e prea verde. Și tot așa…

Chiar și la evenimentele la care organizarea a fost foarte bună, cum a fost Sonisphere, este imposibil ca totul să iasă perfect. De felul meu, sunt destul de critic și nu ezit să taxez atunci când ceva mă deranjează, dar micile neplăceri de la concerte nu trebuie să stea niciodată în calea bucuriei de a asculta formațiile preferate cântând live.

Iar de departe cei mai deranjanți sunt cei care comentează în legătură cu recitalul. Că o piesă a fost scurtată. Că solo-ul nu s-a auzit bine. De ce nu au cântat 10 piese la bis? De ce nu s-a interpretat și piesa “aia”? De ce nu a spus “bună seara” în limba română?

Eternii nemulțumiți ar trebui să stea acasă, după părerea mea.

Cei care au chef de ceartă (sau mai rău). Este inevitabil ca la un concert să fie aglomerație și, în drumurile spre toaletă sau standul cu băuturi, să mai împingi pe cineva, să mai calci din greșeală pe câte un bombeu sau chiar să dărâmi un pahar cu băutură pus pe jos.

Astfel de evenimente se abordeză cu calm, dacă ai greșit îți ceri scuze, dacă ai vărsat o băutură oferi un jeton “victimei”, iar “partea vătămată” îți acceptă scuzele și universul își continuă existența.

Există însă și specimene a căror primă reacție, imediat ce îi deranjează ceva, este să sară cu înjurături sau chiar cu acțiuni fizice, chiar și la adresa fetelor. Probabil că aceiași idioți se dau jos la stop din mașină și se iau la bătaie…

Mi-aș dori să existe o metodă prin care astfel de cocalari să se ducă doar la concertele unde își au locul – la mega-spectacolele de manele. Pentru că, să fim înțeleși, indiferent ce muzică ascultă, aceștia nu sunt nimic altceva decât niște cocalari maneliști.

Cei care cred că li se cuvine totul: cel mai bun loc, să fie serviți primii, să vadă perfect. Îi apostrofează pe cei care vând băutură că nu se mișcă mai repede, deși aceștia au deja 3 comenzi luate. Îl roagă (pe un ton extrem de acru) pe cel din față să nu se mai ridice pe vârfuri și să nu mai dea din cap.

Țipă la fata care s-a ridicat pe umerii iubitului, să se dea jos. Deși au ajuns la spectacol cu 10 minute înainte de început, dau din coate serios până ajung în față, pentru că, se știe, locurile cele mai bune și le-au rezervat ei. Se uită urât la tine dacă te-ai atins de ei, din cauza aglomerației. Refuză să-ți facă loc să treci și-ți dau indicații pe unde să ocolești.

Sunt totuși suficient de inofensivi și trebuie ignorați… încet-încet vor învăța cum e la concerte.

Cei cărora nu le pasă de cei din jur. Probabil că în această categorie intră toți cei de mai sus, dar eu am creat-o pentru a discuta despre cei care simt nevoia să se manifeste fără să se gândească la faptul că acțiunile lor îi deranjează sau sunt chiar periculoase față de cei din jur.

Mă refer, de exemplu, la cei care încep să dea brusc din cap și din plete, atunci când vecinii sunt la 10 cm distanță. Am văzut și am încasat de suficiente ori păr în ochi sau (yuck!) în gură. Am fost și lovit cu capul. Pot înțelege că unii se manifestă așa de bucurie și așa trăiesc ei muzica, dar uneori chiar nu se poate.

Contra-exemplu: am văzut (o singură dată) pe cineva care a rugat vecinii să-i facă loc, și a dat din cap cât a poftit, iar prietena lui îl ținea de tricou și-l trăgea într-o direcție “safe” atunci când se apropia periculos de alți oameni. După, a mulțumit celor din jur și toată lumea a fost fericită. Așa da! Dar, repet, am văzut asta o singură dată.

I-am lăsat la sfârșit pe cei care m-au deranjat cel mai tare la Sonisphere – pe cei care “organizau” moshing în mulțime. Acțiunea se întâmpla în felul următor: câțiva idioți începeau să-i împingă pe cei din jur – printre care multe fete și public care nu dorea să participe la marea busculadă. Nu e deloc uimitor că s-a lăsat și cu ceva pumni și a fost nevoie să intervină paza.

Deși nu îmi place moshing-ul, nu am nimic cu manifestarea – fiecare simte muzica cum crede. Dar nu sunt de acord cu implicarea celor care în mod cert nu doresc decât să se simtă bine la concert fără să se teamă că vor fi trântiți pe jos sau loviți.

Am înghețat când am văzut un tip cu o fată în spate cum a fost împins de la spate, fără să-și dea seama ce se întâmplă, și era să o scape pe domnișoară în față. Iar în față, la doar 2 m, era gardul de metal. Ce s-ar fi întâmplat dacă o scăpa și se lovea cu capul de gard? Cine ar fi fost vinovat?

Voi da și aici un contra-exemplu: am văzut la Sonisphere și un moshpit “organizat” corect. Oamenii și-au făcut loc din timp, dinainte de începutul concertului, avertizând pe cei care erau foarte aproape de ce se va întâmpla. Și-au dat jos obiectele posibil periculoase (lanțuri, brățări cu țepi), iar pe toată durata moshing-ului, vreo 10 prieteni au acționat pe post de barieră, având grijă ca publicul din jur să nu fie implicat. I-au ridicat pe cei căzuți și i-au prins pe cei care s-ar fi lovit de oamenii “normali”. Zero incidente.

Din păcate, așa ceva este extrem de rar, iar cei care organizează moshing fără pic de respect față de cei din jur sunt tot niște cocalari maneliști, care nu merită să se numească fani.

Image credit: Flavia.

No related posts.