Dacă toată săptămâna trecută am povestit doar despre muzica din cele trei zile de concerte (ziua 1, ziua 2, ziua 3), astăzi voi povesti, un pic mai obiectiv, despre organizare. Și voi trage niște concluzii.
Locația aleasă pentru festival, Romexpo, este înfiorătoare, și sper să fie ultimele concerte care se organizează acolo, mai ales că stadionul național va fi terminat în maxim un an și există și Zone Arena.
De ce spun că este înfiorătoare: deși se ajunge relativ ușor cu mașina, există puține locuri de parcare, mai ales în timpul săptămânii. Parcarea Romexpo taxează “cu ora”, ceea ce nu e chiar bine dacă ai de gând să parchezi 10 ore pe zi, 3 zile. Nici accesul cu mijloacele în comun nu este printre cele mai bune, metroul fiind departe. Doar tramvaiul este cu adevărat util și aproape.
Dacă din punct de vedere al acusticii, este cât de cât ok (mult mai bine decât în parcul Izvor, de exemplu), faptul că pe jos este beton (care, dacă bate soarele în el, se încinge) este un mare punct negativ. La astfel de festivaluri, se aleg zone care să ofere adăpost natural împotriva soarelui și ploii, de obicei copaci, iar pe jos se preferă iarba.
Nu mai zic de faptul că ar fi normal să existe o zonă de campare pe aproape.
Vremea, din fericire, a ținut cu rockerii, și în afară de o ploaie medie ca intensitate și relativ scurtă, vineri, în restul zilelor temperatura a fost perfectă, iar soarele nu ne-a bătut în cap decât foarte puțin.
Accesul la spațiul de concerte nu a fost printre cele mai fericite – un singur punct de acces, cu porți diferite pentru abonamente și bilete de o zi. De ce a existat o astfel de separație, nu știu, nu prea avea sens. În plus, organizatorii au estimat greșit numărul de fete, existau mult prea puține “pipăitoare”, iar bărbații de la control refuzau să controleze fetele (deși acestea își dădeau acordul, pentru a intra mai repede). Toate astea au dus la cozi consistente, atât la intrare (în ziua 2 am stat la o coadă de vreo 2-300 metri), cât și la o îmbulzeală de nedescris la plecare.
Controlul, că tot am adus vorba de el, mi s-a părut destul de rapid și eficient. Nu am stat decât o dată mai mult de 10 secunde, când am fost întrebat “ce-i asta” – era vorba de cheia de la Logan, care este suficient de mare încât să fie considerată armă albă 
. Am văzut oameni care au putut intra cu aparate foto semi-profesionale (fără obiectiv detașabil), cu laptop-uri, cu umbrele (ciudat).
Am primit din partea organizatorilor niște broșuri, în care erau, în afară de reclamele sponsorului, și câteva informații interesante despre fiecare formație, ba chiar și niște interviuri. Deși din păcate nu erau acoperite chiar toate formațiile (probabil că broșura a fost tipărită înainte de a se ști programul complet), am apreciat ideea.
O mare tâmpenie a fost faptul că odată intrat, nu mai puteai ieși din incinta Romexpo. Era chiar așa de greu să ne pună la toți câte o brățară, nu doar celor din zona gold și VIP? A fost în special greu pentru cei care ar fi vrut să mănânce altceva decât era în “meniul” organizatorilor.
Aranjamentul interior a fost ok, cele două “cercuri” fiind mai mult late decât lungi. În felul acesta, foarte multă lume a putut să stea destul de aproape de scenă. Doar tribuna VIP a fost, după părerea mea, o țeapă. Cel puțin un sfert de scenă nu se vedea din cauza turnului cu proiectoare și regie. Cu puține excepții, cei din tribuna VIP erau cel mai în spate, și așezați și fix lângă toalete și grătarele cu mici. Singurul avantaj de care au beneficiat a fost poziția înaltă.
Toaletele, așa cum am zis, erau așezate mult prea aproape de locul unde se vindea mâncare și băuturi. Deși s-au schimbat “rezervele” de chimicale din toaletele ecologice, mai pe la sfârșitul zilei puteai să savurezi o aromă de mici cu pipi de ți se întorcea stomacul pe dos. Asta, și faptul că micii ăia erau făcuți doar la exterior, m-au determinat să nu mănânc nimic, că ar fi fost păcat să-mi fie rău la Metallica sau Rammstein.
În afară de mici, se mai putea mânca frigăriu și (cred) pui la grătar (plus, evident, muștar, pâine, castraveți murați). Am văzut și oameni cu popcorn, dar eu n-am văzut exact unde se vindea.
Pentru băutură, pe de altă parte, am avut o ofertă mai mult decât satisfăcătoare: peste 6 feluri de bere, inclusiv neagră, nefiltrată, și fără alcool. Și chiar și mărci premium. Desigur, calitatea nu era cea obișnuită, dar parcă de data asta n-au mai exagerat cu apa ca la alte concerte. În plus, exista și posibilitatea să bei Jack Daniels.
Răcoritoarele au inclus, pe lângă apa minerală și plată, și sucuri naturale, fără acid – Granini. Era și un singur fel de băutură carbogazoasă, Orangina, plus energizante Red Bull. Din păcate, nici un pic de Coca Cola sau Pepsi.
Cumpărăturile s-au făcut pe baza jetoanelor (5 lei bucata), ceea ce a făcut ca totul să meargă destul de repede. N-am avut niciodată mai mult de o persoană în față la achiziția de jetoane, iar la coada de băuturi am avut maxim 4 persoane. La mâncare era coada foarte mare, dar nu m-a interesat. În rest, au fost foarte multe tonete pentru jetoane și de unde să-ți cumperi băutură.
În afară de prețurile mari, nu pot să mă plâng în legătură cu mâncarea și băutura. Mai mult, în prima zi a existat chiar și o terasă cu mese și băncuțe, ceea ce mi s-a părut foarte tare. Din păcate, începând cu a doua zi a dispărut.
Tot la capitolul mâncare și băutură, dacă adunai 15 pahare din plastic și le dădeai organizatorilor, primeai un pahar de bere. O idee eco interesantă. Cu efecte perverse, evident: au apărut brusc tot felul de puști care adunau pahare și care aveau ca scop să se facă praf cât mai repede. Cât despre reciclat, au ajuns pe jos suficiente pahare, plus toate farfuriile de mâncare. Așa că acțiunea eco a cam eșuat, lucru de care și-au dat seama repede, singuri, astfel că la un moment dat, în ziua 2, nu au mai acceptat paharele goale la schimb (dar au acceptat din nou în ziua 3).
Referindu-mă la scenă și setup, nu a fost nimic extraordinar: o scenă, mare este adevărat, și multe boxe, plus luminile și proiectoarele normale. Ceea ce nu s-a văzut în spectaculozitate s-a auzit însă în sunet: s-a auzit foarte-foarte bine. Tare dar clar, am avut impresia că nu s-a dat la maxim sonorul – ceea ce a fost foarte bine. Am remarcat că, cu foarte puține excepții, toate formațiile s-au auzit de la foarte bine în sus, în toate zonele cu public. Nu au existat probleme tehnice deosebite, nu am auzit decât două-trei glitch-uri și câteva microfonii.
Au existat doar două ecrane, în lateralele scenei, dar fiindcă locația a fost mai mult lată decât lungă, a fost suficient. Ca și în cazul sunetului, ecranele și-au făcut treaba corect, cu foarte puține întreruperi (maxim câteva minute) și un singur “pixel” ars. Operatorii video au fost acceptabili, ținând cont că au fost doar doi, pe poziții fixe, în fața scenei. Și-au făcut treaba și toată lumea a putut vedea formațiile.
Pe aceste două ecrane au rulat videoclip-uri în pauzele dintre formații. Mi-a plăcut că DJ-ul a selectat în pauze tot muzică dură – de obicei la concerte se pune în pauze sau înainte muzică de “chill-out”.
Securitatea ar merita un post separat, pentru că sunt multe de spus, atât de bine cât și de rău. Am zis deja cum a decurs intrarea și controlul. Ar mai fi de precizat că BGS-ul și-a luat foarte în serios misiunea, eu n-am mai văzut atâta pază la vreun concert. Am văzut la un moment dat pe bagde-ul unuia dintre ei numărul 250, deci au fost foarte mulți.
Lucruri bune despre BGS: au fost foarte atenți, imediat ce un fan începea să-i deranjeze pe cei din jur (de exemplu cu moshing prin aglomerație și implicând persoane care nu voiau), imediat interveneau, întâi verbal, apoi, dacă era nevoie, direct. Mi-a plăcut că au evitat până în ultimul moment să lovească sau să imobilizeze pe cineva, s-au mulțumit să apară în număr mare și să stea acolo, apărând publicul “nevinovat” de îmbrânceli, până când turbulenții s-au potolit – au reușit astfel să facă un fel de moshing controlat. De fiecare dată când i-am auzit vorbind, au fost calmi și politicoși, nu i-am auzit răspunzând la provocări, deși au avut parte de destule.
Dar au existat și lucruri mai puțin bune: mi-au zis să-mi iau geaca agățată de gard, de parcă geaca mea acolo ar fi fost vreun pericol. În plus, imediat ce vedeau o fată cățărată pe umerii cuiva, îi cereau să se dea jos. E adevărat că cei din spate ar fi suferit un pic, dar oricum nu stătea nimeni în cârcă mai mult de 5-10 minute și era relativ ușor să te uiți pe lângă.
Per ansamblu, BGS-ul mi-a lăsat o impresie bună și aproape că-mi pare rău pentru ei, că în loc de manelele pe care le ascultă de obicei au fost nevoiți să suporte rock zgomotos. Noroc că cei mai mulți aveau dopuri de urechi
Publicul a fost pur și simplu excelent, cu excepția câtorva idioți care au simțit nevoia să se trotileze și să deranjeze pe oricine (lor, o să le dedic un post separat). Este extraordinar să vezi oameni de 40-50 de ani în public, cântând toate versurile de la Accept, pe care i-au așteptat toată viața să vină în România. Sau copii de 15 ani cu părinții de mână – iar părinții, fără să exagerez, s-au distrat mai mult! Sau chiar părinți cu copii mult mai mici, să le facă educația muzicală corectă!
Numărul foarte mic de incidente pe care le-am văzut sau de care am auzit, plus felul în care s-a făcut intrarea și ieșirea, mă face să fiu mândru că sunt rocker. În plus, faptul că am stat foarte mult timp în locația de concert mi-a dat ocazia să leg discuții cu mai mulți oameni și să aud multe conversații. Cu foarte puține excepții, am avut de-a face cu oameni inteligenți.
Cu toate elementele neplăcute de care am amintit, și care sunt probabil inevitabile la un eveniment de o asemenea amploare, Sonisphere mi-a lăsat o impresie foarte bună din punct de vedere al organizării – pot spune că Sonisphere a fost cel mai bine organizat și administrat eveniment de genul acesta din România. Sper să avem și anul viitor parte de un Sonisphere în România!
Tu ce părere ai avut despre organizarea Sonisphere? Lasă un comentariu mai jos!
PS: Este luni, avem știri proaspete pe blog-ul NOVIT. Citește-le aici!
Image credit: Constantin B.
Related posts:
