Iată că am ajuns cu cronica Sonisphere la cea de-a treia zi. Ziua cea mare. Ziua Rammstein. Cu lecția din ziua precedentă învățată, am avut grijă să ajung mai devreme, pentru a nu mai sta la o coadă imensă.

Teama mea nu a fost justificată, am intrat foarte repede, lejer aș putea spune. Nici înăuntru nu era foarte multă lume. Probabil că primele formații nu au atras atenția publicului, care a vrut să-i vadă doar pe Rammstein, sau poate a fost de vină și căldura.

Înainte de a trece la prezentarea formațiilor, iată și programul zilei 3, așa cum a fost anunțat el:

• 15:30-16:15 – Luna amară
• 16:45-17:30 – Anathema
• 18:00-18:45 – Stone Sour
• 19:15-20:15 – Alice in Chains
• 21:15-22:50 – Rammstein

De menționat că și aici organizarea a fost foarte bună, programul s-a respectat, neexistând diferențe mai mari de 5 minute.

Încă ceva – impresia mea asupra formațiilor din ziua 3 a fost puternic influențată de recitalul Metallica din seara precedentă. Este, deci, foarte posibil, ca scoase din context-ul Sonisphere, formațiile să merite calificative mai bune. Dar ce să-i faci, astea sunt riscurile când cânți cu giganți ai muzicii…

Luna amară a fost cea de-a doua formație românească de la Sonisphere și cea care a deschis ziua 3. Nu prea ascult, așa că nu pot să-mi exprim părerea foarte bine asupra pieselor alese, dar mi-au plăcut câteva și mi s-a părut foarte interesantă folosirea trompetei.

Evident, am avut parte de o piesă dedicată lui Ronnie James Dio, dar și lui Peter Steele de la Type O Negative și lui Paul Gray de la Slipknot. Sincer, deja mă cam plictisisem de “tributurile” astea. O dată e suficient, am venit la concert, nu la bocitoare.

Din păcate, sunetul nu a fost foarte bun. Pot însă spune că a fost tare – mult mai tare decât volumul de care au beneficiat formațiile din ziua 2. Fără a mă impresiona prea tare, Luna amară au cântat bine, iar fanii lor i-au apreciat.

Nu am găsit setlist-ul Luna amară.

Anathema a fost cea de-a doua formație a zilei. Deși au mai fost în România, eu personal nu-i mai văzusem și au fost unul din motivele pentru care sosisem așa devreme.

Au început foarte frumos, cu un cover Led Zeppelin – Kashmir, interpretat foarte bine, și m-aș fi așteptat să continue la fel de tare. Doar că între timp sunetiștii s-au gândit probabil să mai economisească niște curent electric și i-au dat mai încet pe cei de la Anathema.

Totuși, artiștii au făcut un concert frumos, cu piese alese bine. Mi-au lăsat totuși impresia că nu sunt chiar în apele lor (cred că și-au dat seama că nu se aud foarte bine). Nici publicul nu i-a ajutat prea tare – ori piesele Anathema sunt prea complicate pentru “roacăru’” care nu vrea decât să dea din cap, ori toți erau obosiți după “cei 4 mari”, dar au existat piese la care doar s-a aplaudat, politicos, la sfârșit.

Mie personal, Anathema mi-a lăsat o impresie bună, dar va trebui să-i văd la un alt concert, cu suntet mai bun, pentru a-mi cimenta părerea. Iată și setlit-ul de duminică (sursa):

1. Kashmir (Led Zeppelin cover)
2. Deep
3. Closer
4. Lost Control
5. Empty
6. A Natural Disaster
7. Fragile Dreams

Stone Sour a fost următoarea formație care a intrat pe scenă. Nu ascultasem nici o piesă Stone Sour până la Sonisphere (și nici nu am vrut să-mi stric surpriza), dar mi-au plăcut. Au cântat un alternativ curat, dur, iar solistul mi s-a părut excelent.

Ori în public erau mulți fani, ori multor altora le-a plăcut formația la “prima audiție”, dar reacția publicului – care, este adevărat, începuse să se adune în număr semnificativ – a fost foarte bună. Cum multă lume nu știa versurile, nu s-a prea cântat, dar s-a dat din cap și din mâini.

De menționat și că sunetul și-a revenit, încet-încet, chiar pe parcursul recitalului, la niveluri rezonabile (adică tare!).

După Orphaned Land, Stone Sour este cea de-a doua formație pe care o voi căuta și o voi asculta cu atenție. Iată și setlist-ul (sursa):

1. Mission Statement
2. Reborn
3. Made Of Scars
4. The Bitter End
5. Your God
6. Through Glass
7. Digital
8. Get Inside
9. Hell & Consequences
10. 30/30-150

Alice in Chains a fost cea de-a patra formație care a cântat – și care ar fi meritat, fără nici o îndoială, să fie headliner. De exemplu, ar fi meritat să fie scoasă din umbra Rammstein și să îi înlocuiască pe Accept în prima zi. Dar cum nu am făcut eu planurile…

Față de “vremurile de aur”, Alice în Lanțuri are un alt solist, care își face treaba foarte bine. E adevărat că parcă-parcă nu-i același lucru și nu se poate compara cu Staley, dar mi-a plăcut cum a ieșit show-ul. O mulțime de formații nu au mai avut suflu după ce au schimbat solistul, unele – vezi Nightwish – s-au acoperit de ridicol, dar nu este cazul pentru Alice in Chains.

Am avut parte de o poziție centrală (lângă turnul de proiectoare) și în față, iar despre sunet pot zice doar atăt – îmi vibra pieptul și am avut dificultăți să respir. Este posibil ca Slayer să fi fost un pic mai zgomotos, dar Alice in Chains au vrut să testeze cât pot duce boxele. Și au putut!

Show-ul excelent nu putea să provoace decât reacții excelente din partea publicului. Pogo, moshing, aplauze, urlete, cântat toate versurile – au fost de toate din partea publicului, iar artiștii au știut să comunice cu mulțimea.

Un show foarte bun, în urma căruia am rămas cu o impresie foarte plăcută. Iată setlist-ul (sursa):

1. Them Bones
2. Dam That River
3. Rain When I Die
4. Check My Brain
5. It Ain’t Like That
6. We Die Young
7. Acid Bubble
8. Lesson Learned
9. Angry Chair
10. Man in the Box
11. Again
12. Would?
13. Rooster

Rammstein a fost headliner-ul serii. Știam cum sunt show-urile Rammstein, pentru că am văzut mai multe concerte înregistrate, dar nu eram pregătit pentru ce am văzut și am trăit duminică.

Dar să încep cu începutul, adică cu pregătirile. În pauza de doar o oră, în spatele unei cortine negre, tehnicienii au reușit să-i umilească pe cei care au montat scena pentru Metallica și au asamblat pe scenă un nivel suplimentar, cu tot cu decor industrial, ventilatoare, uși, benzi rulante, scări, și tot felul de alte minuni.

La un moment dat, așteptarea a luat sfârșit – cortina neagră a căzut dezvelind un steag german imens și a început concertul. De fapt, show este cuvântul potrivit, pentru că muzica nu face decât, poate, o treime din experiența unui concert Rammstein.

Ce a urmat a fost, dacă ar trebui să folosesc un singur cuvânt, “nebunie”. Nu am apucat să respirăm până la sfârșit, toate elementele concertului succedându-se cu precizie… nemțească (oare echipa tehnică o fi importată din Eleveția? ). Dacă ar trebui să găsesc neapărat nod în papură concertului, aș vorbi despre lipsa de improvizație. Dar ar fi fost imposibil pentru Rammstein să nu respecte regia extrem de complexă.

Muzica s-a combinat într-un mod aproape neverosimil cu luminile, efectele pirotehnice și elementele teatrale. Am avut proiectoare și lumini difuze care izbucneau de pe unde nu te așteptai – din spate, din lateralele scenei, de sus, de jos. Ba mai mult, coborau și se înclinau, totul, evident, sincronizat cu muzica și cu mesajul piesei.

Am avut parte de elemente pirotehnice aproape la fiecare melodie – fie că a fost vorba de artificii, explozii sau (multe) aruncătoare de flăcări. Nu știu cum s-a simțit căldura în față sau cum au rezistat artiștii pe scenă, dar eu, de la mai mult de 80 de metri, am simțit căldura.

Dintre elementele teatrale, iată-le pe cele mai interesante: Flake i-a dat un șut în fund lui Lindermann, care a reacționat imediat, l-a înșfăcat pe Flake și l-a îndesat într-un vagonet de mină, apoi, cățărat pe o platformă ce s-a ridicat 7-8 metri deasupra scenei, a turnat scântei peste el.

Mai mult de jumătate din concert, Flake a mers pe loc, pe o bandă rulantă, în timp ce cânta! Un “fan” s-a urcat pe scenă și a deranjat formația, iar Lindermann, prompt, i-a dat foc cu un aruncător de flăcări. “Fanul” s-a rostogolit “în chinuri”, fiind apoi stins cu un extinctor.

Costumele (de fierar/miner, vânător, și altele) au făcut și ele parte din regie. Publicul a participat direct la show – a fost “băgat în ceață” cu foarte mult confetti și s-a aruncat spre el cu spumă. Dar de departe cel mai tare moment al serii a fost când Flake s-a urcat într-o barcă pneumatică și a navigat mulțimea purtat pe brațe de public. Un prieten care a avut ocazia să pună mâna pe barcă mi-a confirmat că NU a fost purtat de BGS, ci chiar de public. Rămâne un mister cum a reușit să navigheze și s-a întors la timp pe scenă. Foarte frumos a fost că a luat din public un steag al României (cu sigla Rammstein) și păstrat pe scenă, vizibil, până la sfârșitul concertului.

Nici nu mai spun de sunet, care a fost impecabil. Publicul a fost și el, absolut excelent. Peste 30.000 de voci care urlă “Du Hast” sau cântă refrenul de la Pussy sunt impresionante. Îmi este mai simplu să spun despre efectele concertului asupra mea: am fost răgușit două zile, am avut febră musculară la niște mușchi care nici nu știam că există, imediat după concert abia mai puteam sta în picioare sau să-mi ridic mâinile, m-au usturat palmele vreo 2 ore, am fost deshidratat…

S-a cântat, s-a urlat, s-a aplaudat, s-a fluierat, s-a dat din mâini, s-a făcut pogo, s-a făcut și moshing (niște fraieri care în felul ăsta au piedut bucăți din spectacol). Recitalul Rammstein, a fost, de departe, concertul din România la care publicul a fost cel mai implicat.

Iar trupa nu putea să nu sesizeze energia care venea spre ei. La sfârșit, într-un gest care m-a emoționat (și se vedea că și ei sunt emoționați), membrii Rammstein au îngenuncheat și ne-au mulțumit în limba română.

Și după o oră și jumătate, care nu știu când a trecut, concertul Rammstein s-a încheiat. Probabil că ar fi putut ține și trei ore și tot nu ar fi fost suficient.

În ce privește show-urile, Rammstein pur și simplu redefinește cuvântul și stabilește o ștachetă pe care cu greu o pot atinge alți artiști. O spun cu părere de rău, dar Rammstein a umilit (ăsta este cuvântul potrivit) toate formațiile de la Sonisphere, inclusiv pe Metallica. Ce să zic, eu dacă aș cânta într-o formație, pur și simplu aș refuza să cânt cu Rammstein la același eveniment, pentru că alăturarea este nedreaptă. Rammstein este pur și simplu de pe altă lume.

Iată și setlist-ul Rammstein (sursa):

1. Rammlied
2. B********
3. Weidmanns Heil
4. Keine Lust
5. Feuer Frei
6. Wiener Blut
7. Frühling In Paris
8. Ich Tut Dir Weh
9. Du Riechst So Gut
10. Benzin
11. Links 2 3 4
12. Du Hast
13. Pussy
14. Sonne
15. Haifisch
16. Ich Will

Iată și câteva note:

• sunet: 9,5/10 (-0,5 pentru Anathema).
• lumini: 10/10.
• efecte speciale: 12/10.
• impresie Luna amară: 8/10.
• impresie Anathema: 9/10.
• impresie Stone Sour: 10/10.
• impresie Alice in Chains: 10/10.
• impresie Rammstein: 16/10.

Închei prin a spune că Sonisphere a fost, de departe, cel mai bine organizat eveniment de genul acesta din România, în fiecare zi am rămas cu impresii pozitive – dar despre organizare voi povesti într-un post ulterior.

Image credit: Constantin B.

Related posts:

1. Sonisphere 2010 ziua 1
2. Sonisphere 2010 ziua 2
3. Concert Moby – B’estfest 2009 ziua 2
4. Concert Manowar – B’estfest 2009 ziua 5
5. Cum am ajuns la ziua lui Horia Brenciu