Iată că a trecut o zi de când s-a terminat ultimul concert de la Sonisphere (sau mă rog, Tuborg Green Fest). Deși intenționam să scriu post-ul acesta de dimineață, pur și simplu nu am putut să-mi adun gândurile și să produc ceva coerent. Doar multe de “wow”, “uimitor” și “extraordinar”. Așa că am așteptat un pic înainte de a posta.
Acum, după ce m-am mai “răcorit” un pic, pot să încep să scriu cele câteva post-uri despre Sonisphere. Voi scrie câte un post pentru muzica din cele trei zile, unul despre organizare și concluzii, și mai vedem ce-o mai ieși pe parcurs.
Programul de concerte pentru prima zi a festivalului, așa cum a fost el anunțat, a fost următorul:
- 15:15-16:00 – Orphaned Land
- 16:30-17:15 – Paradise Lost
- 17:45-18:45 – Volbeat
- 19:15-20:15 – Manowar
- 21:00-23:00 – Accept
Ar fi de menționat că programul a fost foarte precis, nu a avut loc nici un derapaj semnificativ, ba chiar majoritatea trupelor au intrat cu câteva minute mai devreme decât ora anunțată și au încheiat punctual, fără să încerce să monopolizeze scena.
Orphaned Land a fost formația care a sparg gheața la Sonisphere. Fiind vineri devreme și necunoscuți, formația din Israel nu a avut parte de foarte mult public, dar a meritat aplauzele pe care le-a primit de la cele câteva mii de persoane care erau totuși prezente.
Vocalul a fost costumat într-o robă albă și a cântat desculț, iar unul din chitariști într-o robă neagră – un contrast foarte interesant. Se pare că din cauza asta solistul a ținut să ne precizeze că nu este Iisus 
Muzica lor a conținut, pe lângă caracteristicile genului “metalic”, și elemente ale muzicii tradiționale israeliene și arabe, iar combinația a fost foarte interesantă. Sunetul a fost destul de ok, deși poate ar fi trebuit să fie dat mai tare.
Orphaned Land este clar o formație pe care o voi urmări de acum încolo și descoperirea pe care am făcut-o la acest festival.
Nu am găsit setlist-ul Orphaned Land, dar dacă va fi publicat, probabil va apărea și aici.
Paradise Lost a fost cea de-a doua formație a primei zile a festivalului. Au făcut un concert corect, fără să fie din cale-afară de comunicativi, s-au limitat de cele mai multe ori să enunțe sec numele pieselor înainte să le cânte.
Nu-mi dau seama dacă a fost doar oboseala de vină, sau poate din cauză că încă nu era foarte multă lume adunată, ori poate au avut ceva neînțelegeri cu organizatorii, dar mi-au părut a fi dezinteresați de concert, au venit, au cântat, au plecat.
Sunetul mi-a părut un pic mai slab calitativ decât la Orphaned Land, deși “i-au dat mai tare”. Este posibil să fi fost doar poziționarea mea de vină, dar vocea nu mi-a plăcut deloc cum s-a auzit.
Setlist-ul celor de la Paradise Lost a fost următorul (sursa):
- The Rise Of Denial
- Pity The Sadness
- Erased
- I Remain
- As I Die
- The Enemy
- One Second
- Requiem
- Frailty
- Faith Divides Us – Death Unites Us
- Say Just Words
Volbeat a fost următoarea formație de pe listă. Danezii au făcut un show foarte frumos, început cu un intro de Elvis Prestley. Au dedicat o piesă lui Johnny Cash și Ronnie James Dio și au interpretat foarte frumos un cover după I Only Want To Be With You.
Publicul i-a primit foarte bine (deja o mare parte din spectatori ajunsese la fața locului și se încălzise) și asta s-a văzut imediat din felul în care a reacționat formația. Glumele serii: 40 de secunde de “cover Cannibal Corpse” și afirmația faptului că se putea mai rău: să fie în locul lor, U2 și Bono.
Sunetul a fost curat, percutant, așa cum trebuie să sune metal-ul, iar Volbeat mi-a lăsat o impresie foarte bună. Iată și setlist-ul Volbeat la Sonisphere (sursa):
- The Human Instrument
- Radio Girl
- Sad Man’s Tongue
- Hallelujah Goat
- Mary Ann’s Place
- I Only Want to Be With You (Dusty Springfield cover)
- Boa
- Pool of Booze, Booze, Booza
- A New Day
- Guitar Gangsters & Cadillac Blood
- A Warrior’s Call
- The Garden’s Tale
- Still Counting
Manowar au fost următorii care au urcat pe scenă. Inițial headlineri, au fost “retrogradați” și au cântat doar o oră. S-a simțit o anume rezervă sau frustrare (de altfel, de înțeles) în atitudinea lor. Ba mai mult, au atacat organizatorii, care aparent nu i-au lăsat să vândă CD-uri tribut Ronnie James Dio. În final au aruncat câteva CD-uri în public și au sugerat să cumpărăm direct de pe site-ul lor.
Melodia dedicată lui Ronnie James Dio a fost, desigur, Heaven and Hell. Din păcate, nu a fost cântată la calitatea la care m-aș fi așteptat, și mi-a făcut impresia că nu a fost repetată foarte bine înainte.
Dar în afară de acest episod, recitalul Manowar a fost exact ce te-ai aștepta: DeMaio a vorbit în română, după dictare (am reținut ceva cu spațiul carpato-danubiano-pontic 
), a accentuat faptul că a zis Bucharest și nu Budapest, au vorbit cu publicul și au încheiat cu tradiționala rupere a corzilor unei chitări și oferirea lor către public.
Și evident, s-a cântat “epic metal” la un volum impresionant. Nu au mai venit cu la fel de multe boxe ca anul trecut la B’estfest, dar tot au adus de acasă vreo 16 boxe suplimentare. Și, iarăși predictibil, sunetul a picat o dată, din fericire la ultimele acorduri ale unei piese, și incidentul a trecut aproape neobservat.
Dialogul cu publicul a fost foarte fluent, sunetul a fost bun, Manowar știu să facă show, iar publicul a reacționat exact cum trebuia. Am observat că foarte mulți din cei de lângă mine veniseră special pentru Manowar și au fost foarte dezamăgiți că au cântat doar o oră.
Iată și setlist-ul (sursa):
- Manowar
- Call to Arms
- Kings of Metal
- Hand of Doom
- Warriors of the World United
- Heaven and Hell (Black Sabbath cover)
- House of Death
- Thunder in the Sky
- Black Wind, Fire and Steel
Accept a fost cea de-a cincea formație care a urcat pe scenă vineri seara, și headliner. Am avut parte de un pic mai mult de două ore de heavy metal curat, atât mai vechi cât și mai nou, cântat bine și tare. Băieții (mă rog… moșuleții) de la Accept încă mai pot să susțină un concert, asta e sigur, deși după doar 20 de minute de cântat, solistul mi-a lăsat impresia că gâfâia nepermis de mult (dar e posibil să fi fost doar impresia mea, a făcut față foarte bine tot restul concertului).
Ca elemente interesante, am remarcat solo-urile foarte frumoase și diverse bucăți de muzică clasică, interpretate la chitară. Deși contactul cu publicul a fost ok, mai ales că erau mulți fani “adevărați”, care știau toate melodiile și au cântat toate versurile, a lipsit acel “ceva”. Pur și simplu mi s-a părut că formația nu s-a implicat complet – adică exact aceeași senzație ca în cazul Paradise Lost.
Poate din cauza asta, o parte din public a ales să plece în timpul concertului, astfel încât după ora 22 zona din spate se rărise considerabil – erau deja mult mai puțini decât cei 20.000 de oameni din timpul recitalului Manowar. Este poate și greșeala organizatorilor, care au plasat “nostalgicii” după “kings of metal”.
Dar asta nu a oprit o parte semnificativă din public să se dea în spectacol cu un moshing, astfel încât a fost nevoie de intervenția BGS-ului (mai multe despre asta, într-un post viitor).
Iată și setlist-ul Accept (sursa):
- Metal Heart
- Midnight Mover
- Living For Tonite
- Restless And Wild
- Son Of A Bitch
- Losers And Winners
- London Leatherboys
- The Abyss
- Run If You Can
- Teutonic Terror
- Breaker
- Bulletproof
- Neon Nights
- Guitar Solo
- Up To The Limit
- Bass Solo
- Demon’s Night
- Turn Me On
- Monsterman
- Burning
- Princess Of The Dawn
- I’m A Rebel
- Fast As A Shark
- Balls To The Wall
Și astfel am încheiat prima zi de Sonisphere, după 5 trupe și 5 ore și jumătate de metal! Să dăm și niște note:
- sunet: 9/10.
- lumini: 8/10.
- efecte speciale: nu a fost cazul
- impresie Orphaned Land: 10/10.
- impresie Paradise Lost: 7/10.
- impresie Volbeat: 10/10.
- impresie Manowar: 9/10.
- impresie Accept: 8/10.
- impresie generală: 9/10.
A fost o primă zi foarte reușită, care m-a făcut să adorm cu greu, gândindu-mă la ziua ce urma – cei 4 grei ai trash metal-ului. Despre ei, în post-ul următor.
Image credit: Constantin B.
Related posts:
