Pentru prima dată în România, Eric Claptop a cântat vineri seară, împreună cu Steve Winwood, pe stadionul Tineretului (zona Mărăști-Kiseleff-Cașin). Cum am fi putut să lipsim? Iată mai jos, impresiile mele de la concert.

Voi începe cu lucrurile care m-au deranjat. În primul rând, prețul. 136 de lei pentru a sta în picioare? Asta în condițiile în care cheltuielile nu cred că au fost extrem de mari: fără efecte speciale, setup simplu al instrumentelor și relativ puține boxe. Nici locația nu cred că i-a costat pe organizatori foarte mult. Părerea mea este deci că ori comisionul artiștilor a fost foarte mare, ori am plătit prea mult pentru bilete. Un preț corect ar fi fost, după părerea mea, 80-90 de lei.

Cel de-al doilea lucru, de data asta clar din vina organizatorilor, a fost felul în care era organizată vânzarea de băuturi răcoritoare. Nu s-a mers pe metoda cu jetoane, ci se achita cash, de unde complicații cu datul restului. În plus, afară a fost foarte cald și era evident că oamenii se vor înghesui să cumpere multe băuturi. Dar n-a fost la fel de evident și pentru organzatori. Așa se face că înainte de începerea concertului, deja nu mai existau cartoane (utilizate pentru a căra 5 pahare simultan), iar multe din băuturi era calde pentru că nu stătuseră suficient la rece. Plus, evident, cozi de 10-15 minute.

Și dacă tot sunt la capitolul organizare, nu am în rest foarte multe de protestat. S-a intrat repede, fără percheziție. Ne-am ales locul “în picioare”, și am observat cum au protejat organizatorii iarba de pe teren: au întins o folie albă de plastic, ce părea relativ curată, așa că am luat loc. Asta a fost foarte bine, afară fiind încă foarte cald. În zona din față erau scaune de plastic, de care am profitat și noi indirect: mai puțini oameni în picioare a înseamnat că am văzut mai bine și noi, cei din spate.

Locația mi-a plăcut, deși a trebuit să parcăm mașina mai departe (n-am vrut să mai pățim ca la AC/DC), pentru că în zonă nu prea sunt locuri de parcare. Este primul concert la care am fost pe acel stadion, dar mi se pare mult mai potrivit decât parcul Izvor, de exemplu.

Deși fusese anunțat la 20:30, concertul a început la 20:50, cel mai probabil din cauză că majoritatea publicului a ales să vină după ora 20, după ce a apus soarele. În acest caz, întârzierea chiar nu ne-a deranjat deloc.

Un moment… aiurea, să-i zicem, a avut loc cu câteva minute înainte de începerea concertului. Pe scenă a apărut o tanti, probabil din partea organizatorilor. A fost absolut îngrozitoare. S-a încurcat de 2 ori, se simțea în vocea ei că n-a vorbit în viața ei decât în fața oglinzii, nu în fața a 10.000 de oameni. A spus că Eric Clapton este “artistul nostru” (de am crezut că o să cânte cineva în deschidere), a încercat să ne facă să aplaudăm și ne-a mulțumit pentru “suport”. Din spate n-am auzit (eram la coadă la sucuri), dar am înțeles că a primit miște bine-meritate huiduieli.

Dragi organizatori, nu mai trimiteți praștii pe scenă! Vă faceți de râsul lumii. Chiar n-ați găsit un profesionist? Sau poate ați vrut să ne destindeți, trimițând pe cineva de care să facem mișto? Că dacă da, v-a ieșit perfect.

Alte câteva amănunte despre setup: scenă simplă, clasică, cu două ecrane mari în laterale și altul, fraționat, în mijloc. Doar câteva proiectoare și lumini, fără efecte speciale de lumini sau pirotehnice. Sunetul s-a auzit bine, chiar foarte bine, și în spate, datorită celor două turnuri cu boxe plasate exact unde începea zona de “stat în picioare”.

Foarte mult mi-a plăcut că stadionul fiind înconjurat de copaci, nu am auzit nici un pic de ecou, iar sunetul nu a fost distorsionat, ci clar. Este, cred, primul concert în aer liber la care am înțeles versurile fără probleme și la melodiile pe care nu le cunoșteam.

M-aș fi așteptat ca publicul să fie din zona de vârstă 40+ și să fiu printre “tinerei”. M-am înșelat parțial. Desigur, au fost mulți oameni maturi și chiar trecuți serios de prima tinerețe, care probabil că-l ascultau pe Clapton de pe bandă magnetică copiată prost, în anii ’70-’80. Dar au fost și extrem de mulți din generația iPod – unii dintre ei chiar sub 18 ani. Ceea ce înseamnă că se mai ascultă și muzică bună!

Toate aceste amănunte, pe care le-am studiat înainte de începutul concertului, au fost uitate imediat ce pe scenă au apărut artiștii. Fără figuri, “bling-bling” sau “glamour”, îmbrăcați lejer, și-au luat instrumentele și au cântat. Și cum au cântat!

Nu știam decât foarte puține despre Steve Winwood, și nici nu-l ascultasem în duet cu Eric Clapton, așa că nu am fost pregătit dinainte – de aici și impresia puternică pe care au lăsat-o asupra mea. Vocile li se potrivesc de minune, chitările, fie electrice, fie clasice, nu par să aibă secrete pentru ei, iar Steve Winwood nu stă deloc rău la capitolul clape. Și celălat clăpar al formației a fost excelent, în timp de basistul, bateristul și cele două fete de la “backing vocals” au avut ca misiune să nu-i încurce pe cei doi să facă ce știu mai bine: să cânte blues (și un pic de rock).

A fost un concert dens, fără pauze între melodii, fără dialog cu publicul (doar câteva “Thank you!”), în care publicul nu a venit să vadă show-ul, ci să asculte muzica excelentă pe care au produs-o cei doi. Dar nu a fost nevoie de nimic altceva, nici de încurajări, nici de fraze rostite în română, pentru a încălzi publicul.

Am ascultat atât piese pe care (eu) nu le cunoșteam, cât și hit-uri ca Layla, Cocaine și Georgia On My Mind. A lipsit însă Wonderful Tonight, spre dezamăgirea multora. După bis-ul de o singură piesă, concertul s-a terminat. Trecuseră deja două ore, pe care nu le-am simțit deloc.

Deși au fost mici probleme de organizare, concertul în sine a fost excelent și merită nota 10!

Iată și o galerie cu poze aici.

Tu ai fost la concert? Cum ți-a plăcut? Scrie mai jos!

PS: E luni, deci sunt știri noi pe blog-ul NOVIT. Citește-le acum!

Image credit: hepp.

No related posts.