În luna februarie am participat, scriind un post despre unde am călătorit prin România, la un concurs organizat de Viajoa.ro. Am câștigat două nopți de cazare în Băile Herculane, la pensiunea Roua de Munte.

Am scris deja în post-ul anterior – Băile Herculane - despre cum a fost drumul, cam ce poți să faci în stațiune și cum ne-am simțit. A venit însă rândul pensiunii Roua de Munte să sufere același tratament

Locația. Pensiunea este așezată la aproximatim 1 KM de centrul nou (hotelurile comuniste), într-o zonă în care sunt în majoritatea case noi sau pensiuni. Nu se află pe drumul principal, ci pe o stradă secundară, astfel încât nu se aud mașinile trecând. Nu are prin jur magazine mari (mă rog, nu prea sunt magazine mari deloc în Băile Herculane) și nici baruri/discoteci/terase, astfel încât cred că și în sezon e liniște.

Aspectul exterior nu va câștiga vreun concurs de arhitectură și design, dar nu e în nici un caz o clădire urâtă. Combinația de culori și lemn e plăcută, doar cu sigla am o problemă – e prea mică și nu se poate vedea ușor, mai ales dacă vii pe drumul principal (2-300 de metri).

Curtea. În fața clădirii sunt doar cele 6 locuri de parcare pentru mașini și o terasă pentru 2-3 măsuțe, dar odată ce ai ajuns în spate, adică în curte, lucrurile se schimbă! Curtea este mare, cu iarbă și floricele, și este dotată pentru tot ce ai nevoie să te simți bine: foișor, leagăn, joc de joaca pentru copii, grătar și o bucată câine.

Care câine este un monstru mare (câine lup), dar extrem de blând. Nu avem copii, care probabil că l-ar fi smotocit toată ziua, dar ne-am jucat noi puțin cu el, și este adorabil. Este atât de cuminte și prietenos încât Silvia, care are groază de câini în general și cu atât mai mult de cei mari, a propus să organizăm o operațiune comando, să-l răpim și să-l luăm acasă

Păcat că am avut ghinion de ceva ploaie și a fost și cam frig, pentru că probabil că am fi lenevit toată ziua în curte, mai ales că peisajul este superb, și n-am fi văzut nimic din restul stațiunii .

Interiorul pensiunii (vorbim de fapt de parter) este cam ce te-ai aștepta – o cameră mare, care joacă rol de restaurant/bar/recepție/spațiu de distracție. În afară de mese și televizor, există pentru distracție darts și masă de ping-pong.

Deși este loc suficient pentru toată lumea chiar dacă pensiunea ar fi ocupată 100%, faptul că nu există o separație între zona de joacă/televizor/lounge și locul unde se mănâncă poate fi deranjant în anumite condiții. Îmi pot închipui scenarii horror cu copii care urlă când se joacă în timp ce eu vreau să mănânc, ocazie cu care îmi aterizează și o minge de ping-pong în ciorbă.

Dar cum noi am fost singurii clienți (luna mai este totuși extra-sezon), n-am avut parte decât de liniște și nu ne-a deranjat absolut nimic, ba ne-am făcut stăpâni și pe telecomandă.

Pensiunea are 7 camere pentru un total de 14 locuri de cazare. Am ocupat una din camerele care dau cu fața spre curte și spre munte. Este extraordinar să te poți trezi dimineața, să deschizi ușa de la balcon și să-ți intre în cameră aer curat de munte și nu gaze de eșapament, claxoane și înjurături, iar de admirat să ai niște munți, nu intersecția și tramvaiele.

Camerele de pe față nu sunt atât de norocoase, pentru că deși peisajul este frumos și pe cealaltă parte, există la câteva sute de metri niște blocuri comuniste oribile. Poziționarea camerei se rezolvă însă prin rezervare din timp

În interior, camera în care am stat a oferit tot ce am avut nevoie, ba chiar și câte ceva în plus față de alte pensiuni, cum ar fi măsuța cu scaun, iar mobila era noua și în stare excelentă. Deși dimensiunile camerelor nu sunt foarte generoase (în definitiv, este o pensiune, nu un hotel de 5 stele), există suficient loc (se poate vedea și în poze). Desigur, totul a fost foarte curat, am avut apă caldă, căldură, TV cu multe posturi.

Mâncarea care se poate comanda la restaurant este suficient de variată pentru aproape orice gusturi (dar nu există canard a l’orange. Shocking, I know!). Nu există un program impus și nici “mâncarea zilei”, așa că am putut mânca o omletă la ora 12. Porțiile sunt medii spre mari, nu pleci în nici un caz de la masă flămând, ba chiar am avut probleme în a termina anumite porții. Dar pentru că mâncarea a fost foarte bună, m-am străduit!

Ar mai fi de precizat că fiind extra-sezon, nu toate preparatele din meniu au fost disponibile.

Și am ajuns la spinoasa problemă a curățeniei. Spinoasă pentru alții, desigur, nu pentru cei de la Roua de Munte, unde totul a fost foarte curat. Atât eu cât și Silvia suntem foarte sensibili și imediat ce mâncăm ceva “atins” ne apar bubițe prin gură, așa că testul suprem al unui restaurant, pensiune sau hotel este întotdeauna prima masă. Care în multe cazuri a fost și ultima. Nici o astfel de problemă la Roua de Munte!

Prețurile pentru cazare sunt rezonabile, chiar excelente în extra sezon. Aceeași situație și la restaurant, prețuri foarte bune – de exemplu am mâncat 3 zile (4 mese), 2 persoane, cu 120 de lei – și asta incluzând cafele, suc, apă, bere. Am preferat să cumpărăm de la bar apa pe care să o luăm cu noi la plimbare sau pe traseu, pentru că pentru 50 de bani nu merita efortul să mergem până la magazin. Pentru cei ca noi, obișnuiți ca la restaurant totul să coste dublu sau triplu decât în magazin, asta a fost o surpriză foarte plăcută.

Oamenii. Am lăsat la sfârșit elementul care a transformat experiența noastră și a ridicat pensiunea de la statusul de “foarte ok” la “excelent”. Este vorba despre gazde, adică familia Becia. Mă așteptam cât de cât să am de-a face cu oameni inteligenți ținând cont că am participat la un concurs online, cu campanie de link baiting, au nu doar sit al pensiunii, ci și blog, iar ca modalități de contact există nu doar email, ci și messenger și Skype! Ba mai mult, pe site există și coordonatele GPS.

Paranteză: câte din pensiuni au site propriu? Câte au blog? Câți proprietari de pensiune au cont pe Skype? Câți știu ce-s alea coordonate GPS?

Eram deci pregătit cât de cât să am de-a face cu oameni inteligenți, dar asta nu a făcut ca surpriza să fie mai puțin plăcută! În primul rând, gazdele locuiesc, împreună cu copiii și cățelul, chiar în pensiune. Pe lângă faptul că asta înseamnă că sunt mereu la dispoziția clienților, se vede imediat că pensiunea este mai mult decât o mașină de făcut bani – este o casă. Nici nu se poate compara cu pensiunile care au un angajat plictisit și pe care nu-l interesează decât eventualul bacșis.

La Roua de Munte am întâlnit cu totul altceva: oameni primitori, sociabili, cu care am avut ce discuta. Tudor știe despre Page Rank și optimizări pentru Google! Deci… no comment. Pe lângă conversație, gazdele noastre sunt extrem de bine documentate în legătură cu zona și ce se poate face – fie că e vorba de excursii, trasee, băi termale sau distracție. Informațiile acestea se pot găsi și în pagina de oportunități turistice de pe situl pensiunii.

Ținând cont de cât de pustie era stațiunea, lipsa aproape totală a panourilor de informare de la fața locului și informațiile destul de subțiri de pe Internet, discuțiile cu gazdele au fost exact ceea ce am avut nevoie.

Tot gazdele sunt principalul motiv pentru care atunci când vom reveni în zonă, alegerea locului de cazare în Băile Herculane este simplă: va fi, în mod cert, pensiunea Roua de Munte!

Full-disclosure: nu am primit de la gazde nimic altceva decât cele două nopți de cazare și câteva păhărele de țuică foarte gustoasă. Nu-mi iese nimic din publicitatea pe care o fac. Dar afacerea lor merită să fie promovată și tot ce am scris mai sus sau în postul despre Băile Herculane sunt părerile și impresiile mele sincere.

Iată și niște poze cu pensiunea. Peisajele sunt cele care se văd de la fereastra camerei in care am stat.

[Show as slideshow]

Related posts:

1. Băile Herculane