Impresii de la Întâlnirea RLUG Aprilie ’10

ProLinuxAșa cum am anunțat în invitația lansată acum două săptămâni, joi a avut loc Întâlnirea RLUG Aprilie ’10, organizată de Asociația ProLinux. Am avut o locație nouă și o prezență excepțională, iată impresiile mele:

  • așa cum am zis deja, am schimbat locația, de la sediul CG&GC din Berceni/Olteniței la mult mai centralul Bucharest Hubb.
  • nu știu dacă schimbarea locației sau prezentarea Google a atras mai mulți oameni, dar am avut mai mult de 30 de persoane în sală, în mod cert cea mai mare audiență de până acum.
  • locația este ok, exact ce te-ai aștepta de la un asemenea loc: scaune, ecran de proiecție, Internet. Dar nu și proiector, ceea ce mi se pare foarte ciudat. Este posibil să se poată obține unul la cerere, dar m-aș fi așteptat ca un asemenea loc să aibă unul “built-in” suspendat și gata cablat, doar să-ți înfigi laptop-ul.
  • cum din păcate Dizzy nu a reușit să obțină aprobarea de la PR-ul Google pentru prezentarea pe care o pregătise, nu am avut slide-uri ci doar “poveste”. O poveste foarte interesantă însă, care în mod cert a făcut pe mulți să tânjească să lucreze la Google.
  • în afară de discuția despre Google, am mai avut trei prezentări mai scurte, toate interesante.
  • acestea au fost și filmate, și pentru că Nicu le-a editat deja, le voi include și eu în post-ul acesta (și sper că și pe viitor să fac la fel).
  • nu putea să lipsească și spam-ul tradițional de pe Twitter (hashtag-ul #prolinux), log-ul se poate citi aici.
  • concluzie: a fost foarte bine! Data viitoare tindem spre excelent!

Iată în continuare și prezentările, atât slide-urile cât și videoclip-urile.

Prezentarea 1: Dan Șerban ne-a prezentat două dintre soluțiile pe care le folosește pentru editarea colaborativă real-time (a la Google Docs), în Intranet:



Prezentarea 2: Nicu Buculei ne-a vorbit despre comunitățile care se ocupă de traducerea și localizarea diferitelor aplicații open source și a distribuțiilor Linux.



Prezentarea 3: Petru Rațiu a venit cu o nouă “poveste din tranșee”, despre cum se poate monta o partiție dintr-un block device oarecare (de exemplu dintr-un fișier care conține o imagine de disc).

Prezentarea se găsește aici.

***

Bineînțeles că am făcut și poze, iată câteva mai jos, restul se pot vedea în galeria Fedora.

PS: E luni, deci avem un post cu știri pe blog-ul NOVIT. Citește-l aici.

TwitterFacebookLinkedInGoogle ReaderYahoo MessengerEmailGoogle GmailYahoo MailPrintShare

Related posts:

  1. Invitație la Întâlnirea RLUG Aprilie ’10
  2. Impresii de la Întâlnirea RLUG Februarie ’10
  3. Impresii de la întâlnirea RLUG Decembrie ’09
  4. Impresii de la întâlnirea RLUG Ianuarie ’10
  5. Impresii de la Întâlnirea RLUG Martie ’10

4 comments

  1. nicu says:

    din aceleasi motive de PR Google nu avem nici inregistrari video cu Dizzy.
    .-= nicu´s last blog ..Videos: RLUG meet, April 2010 =-.

  2. Ovidiu says:

    @nicu, dap, am bănuit, de-asta nici eu n-am comentat prea tare peste amănuntele care sunt în general cunoscute despre Google…

  3. petrescs says:

    Nici macar o filmare contre-jour sau cu spatele si o modificare de timbru vocal in postproductie, ca la agentii acoperiti? :-)

  4. Ovidiu says:

    @petrescs, acum e prea târziu, i-am scris numele pe tot Internet-ul :) Rămâne pe data viitoare :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


3 + seven =

CommentLuv badge