Am participat pentru prima dată anul acesta la târgul/expoziție CeBIT (în Hanovra, Germania). Am participat ca vizitator, cu misiunea de a găsi idei de dezvoltare pentru Livigent, parteneri comerciali sau pentru integrări de tehnologie, furnizori de echipamente pentru appliance-ul pe care rulează produsul, cât și pentru networking. Deci o misiune complexă.

Voi începe prin a mulțumi Valericăi Dragomir de la ANIS, care mi-a dat bilete de intrare de “exhibitor” – invitațiile pe care ar fi trebuit să le primesc eu s-au volatilzat în problemele de comunicare între popoare cu 2 zile înainte de a pleca spre Germania . Eram pregătiți să ne cumpărăm bilete normale (foarte ieftine), dar nu am fi putut să intrăm în secțiunea resellerilor, adică exact ce ne interesa. Cu biletele de la Valerica am reușit, deci încă o dată mulțumesc.

Înainte de a vorbi despre ce s-a desfășurat în târg, voi povesti întâi despre cum este organizată toată treaba. Locul este imens și este plasat în afara orașului. Însă are linii de tramvai dedicate și se ajunge foarte repede și simplu din orice punct al orașului. Iar în interior, există niște autobuze care te plimba dintr-un loc în altul.

În prima zi (nu închiriasem încă mașina) am mers cu tramvaiul. A trebui să schimb și deși nu vorbesc în Germană decât frumoasa expresie “șnele-șnele-das-is-gut”, m-am descurcat fără probleme. Am avut un pic de conflict cu automatul de bilete, care era tradus incomplet în engleză și franceză, dar am întrebat pe cineva și mi-a spus ce opțiune îmi trebuie. Atunci când am schimbat trenul n-a fost nici o problemă, erau semne din 50 în 50 de metri care îți indicau pe unde să o iei pentru a ajunge pe o anumită linie.

Începând cu a doua zi am avut o mașină la dispoziție (apropo, VW Golf cu cutie automată e o mizerie infectă) și am venit cu GPS-ul, pe una din multele autostrăzi sau șosele cu regim de autostradă (sensurile de mers separate, fără intersecții). Surpriza am avut-o la plecare. Neamțul, care a mai organizat de câteva mii de ori expoziții în locul respectiv, știe că toată lumea pleacă simultan la ora 18.

Drept pentru care, strada din fața intrării este cu sens reversibil și la ora 18 mergi relaxat pe 6 benzi. După care, intri pe autostradă, care și ea a fost transformată în sens unic și mergi pe ambele părți câțiva kilometri, până când intri în oraș sau schimbi autostrada pentru a merge unde locuiești. Deși toată mișcarea asta mi-a dat peste cap GPS-ul (care insista săracul să ies în dreapta, dar eu eram pe contrasens și în dreapta aveam un parapet), totul s-a desfășurat excelent.

Deși se mergea bară la bară nu am văzut nici un incident, nimeni nu a rămas blocat, oamenii te lăsat să intri de pe un drum secundar, iar când se îngusta drumul se aplica metoda fermoarului. Și nu am auzit nici un claxon (nu doar la plecarea de la târg, ci în general nu am auzit nici un claxon în Germania). Desigur, nici nu-i de mirare că oamenii sunt calmi când știu că faptul că-i aglomerat nu e nici o tragedie și vor ajunge la timp acasă sau la job fără să stea 2 ore pe loc.

Dar exemplul suprem al organizării l-am primit în parcarea de la târg. În principiu se ajungea dintr-un singur punct (ieșirea de pe autostradă) la locul de parcare, care și el era imens. Doar că nu parcai unde voia mușchiul tău, ci intrai printr-un singur loc și erai apoi ghidat cu jaloane și de către angajați fix spre secțiunea unde trebuia să parchezi. Acolo, un alt angajat îți spunea exact locul unde să oprești. Astfel, în spatele tău era parcarea full și coada de mașini, în față parcarea goală. Nu trebuia să te chinui să-ți cauți loc și să-i ocolești pe ceilalți 2000 de șoferi care făceau același lucru. Și evident, nimeni nu parca aiurea.

Și dacă tot sunt la partea de organizare, și înăuntru era la fel de bine așezat totul, de la calculatoarele unde puteai să-ți înregistrezi biletul până la centrul de informații, unde te duceai și îți printau imediat (plus explicațiile verbale) ce aveai nevoie.

În afară de centrul de informații erau suficiente magazine, fast-food-uri, restaurante, locuri de odihnă și acces la Internet pentru a nu fi nevoit să ieși din târg dacă ai nevoie de ceva. Aici ar fi partea mai puțin plăcută: atât accesul la Internet cât și mâncarea erau destul de scumpe. Nu tragic pentru noi, care venisem cu interes de business (deci și buget mai mare), dar vizitatorilor care au dat 30 de euro pe biletul de intrare nu prea e în regulă să le mai iei 5 pe un senviș banal și 2 pe o cola. Și încă ceva care m-a deranjat de-a dreptul: restaurantele nu mai luau comenzi de mâncare după ora 16, în condițiile în care târgul se termina destul de mult după ora 18 (petrecerile începeau pe la ora 19).

Și am ajuns în sfârșit și la târgul propriu-zis, despre care nu am de spus extrem de multe, din cauză că nu am fost în anii trecuți și îmi este greu să fac o comparație. Ce am observat eu a fost că multe clădiri (cam 1/5 spre 1/4) au fost nefolosite. Mi s-a spus că erau pline în antii anteriori. În afară de numărul de firme inferior, cei care au mai participat mi-au zis că și numărul de vizitatori a scăzul destul de mult față de anii trecuți.

Desigur, firmele mari au fost prezente. IBM, SAP, Intel au avut câte o clădire întreagă alocată, iar Oracle, Microsoft și alți “mari” au avut stand-uri absolut imense. Companiile acestea sunt recunoscute că nu au limită la buget pentru promovare în cadrul evenimentelor. Restul companiilor, “normale” să le spunem, au fost însă clar limitate. Am văzut stand-uri de companii mari care au avut expuse doar 2-3 produse și 3 pliante. Ba chiar, unele companii au lipsit cu totul. De exemplu BitDefender, cu care chiar aș fi vrut să mă întâlnesc (Și hai să critic un pic strategia lor: nu poți să ai pretenția să ai X% din piața mondială și să lipsești de la un eveniment la care concurenții tăi sunt foarte activi. Ori BitDefender minte când își anunță target-urile, ori cineva de la marketing a tăiat cheltuielile de unde nu trebuie. Indiferent care-i situație, asta intră în categoria “fuck up”).

Alte companii românești au fost însă, de exemplu cele care au participat împreună cu ANIS în standul României. Deși poziționarea acestuia nu a fost prea fericită, fiind virtual invizibil în spatele unui zid imens (cred că al lui Microsoft), e bine că a existat și era destul de aerisit. Am văzut acolo firme vechi și mari (care m-au uimit că nu și-au închiriat propriul stand) dar și start-up-uri cărora le urez succes.

Să trec peste bariera lingvistică despre care am scris deja a fost destul de greu, dar ne-am descurcat chiar și cu chinezii care nu vorbeau absolut nici o limbă străină (m-am întrebat de câteva ori cum au reușit totuși să ajungă până la târg și să se descurce cu drumul, cazarea, mâncarea). Peste altceva a fost destul de greu de trecut – amorțeala generală.

Și nu, nu vorbesc despre ultima zi, în care e normal să fii obosit, ci de primele. Am văzut mulți oameni fără chef, care mi-au dat impresia că sunt acolo doar pentru că așa trebuie, nu pentru că ar crede că ceea ce fac este util. Nu știu cum sunt selectați oamenii care merg la târguri, dar e clar că metoda nu e bună. Nu mi se pare normal să ignori vizitatorii care sunt interesați de produsele tale și să nu intri în conversație cu ei, doar să le pui un pliant în brațe și să te întorci la discuția cu colegii (și nu, nu mi s-a întâmplat doar o singură dată).

A lipsit acea implicare, acea agresivitate cu care am fost obișnuit de la alte târguri (am mai fost la târguri în Europa și în America de Nord, cât și cea de Sud). Să fie oare criza (despre care am început să cred că este doar o stare de spirit)? Să fie oare așteptările mele prea mari? Nu știu.

Sigur, nu a fost așa la toate standurile. Companiile mari au trimis oameni serioși care și-au făcut treaba excelent. Dintre companiile mici, chinezii mi s-au părut de departe cei mai motivați – imediat intrau în conversație și te ajutau cu date reale (prețuri, caracteristici tehnice). Tot chinezii sunt cei care au făcut follow-up după târg, marea majoritate chiar în săptămâna următoare târgului.

În total, din peste 100 de cărți de vizită date, am fost contactat de mai puțin de 20 de companii, ceea ce este destul de puțin. Din fericire, sunt deja în contact cu cei mai importați și am suficiente idei pentru a dezvolta pentru următorii 2 ani. Și am pus și ochii pe niște gadget-uri interesante. E bine că nu se vinde la CeBIT, că cine știe cât cheltuiam

În loc de concluzie: organizarea a fost excelentă, dar calitatea târgului a fost destul de slabă. Nu suficient încât să nu mai participăm și la anul (poate chiar ca expozanți), dar mult mai puțin decât mă așteptam.

Tu ai fost la CeBIT anul acesta sau în anii anteriori? Cum ți s-a părut? Lasă un comentariu mai jos!

Image credit: Patrick H~.

No related posts.