Am început să ne referim la orice program care știe să se lege la Internet și să ia sau să trimită date ca “aplicație online”. Sensul în care expresia a fost folosită original a fost de “aplicație care rulează în browser”.

Acum câțiva ani, oricine știa PHP și MySQL (sau doar credea că știe) crea aplicații online. Am avut astfel de-a face cu tot felul de “aplicații” și “programatori” care nu aveau nici un fel de noțiuni de arhitectură software, optimizare pentru viteză sau securitate.

Am întâlnit de-a lungul anilor “divelopări” care stocau codul HTML/CSS în baza de date sau chiar le scriau direct din PHP cu print sau echo

Rezultatul? “Aplicații” imense pentru că nu se putea refolosi nici un pic de cod, imposibil de personalizat în majoritatea cazurilor (dacă încercai să schimbi un font, erau condamnat la chinuri groaznice), extrem de greu de menținut chiar și de către autor.

Anii au trecut și marii “programatori PHP” au ajuns (sper eu) să lucreze în construcții, iar tehnologiile web au progresat și ele. Au devenit populare AJAX, RSS și tot felul de API-uri care permit importul de date din aproape orice aplicație în oricare alta.

Aplicațiile au evoluat de la “website independent care face ceva” la “portal care agregă date din diverse surse, le prelucrează și le scuipă în alte aplicații”. Faptul că browserele importante permit rularea aplicațiilor web în ferestre independente, fără butoane și meniuri, ba mai mult, pun link-uri pe desktop și pot fi folosite și “offline”, este încă un pas mai departe de “website”.

Simultan, s-au dezvoltat o mulțime de framework-uri care au permis ca aproape orice limbaj de programare să poată fi folosit pentru a implementa aplicații web. Programatorii cu aproape orice fel de experiență au putut să-și multe aplicațiile online (bine, cu excepția bootloader-elor scrise în Assembler, dar nu-aș băgă mâna în foc) și să se poată face o mai bună diferențiere între diversele framework-uri și tehnologii în funcție de cât de potrivite sunt pentru un anumit task.

În zilele noastre, numărul utilizatorilor de dispozitive mobile conectate la Internet a explodat (și nu pare să se oprească prea curând). Iar pe aceste dispozitive mobile aplicațiile web în browser nu prea merg.

Soluția producătorilor a fost, desigur, crearea de aplicații native pentru fiecare sistem de operare major (iPhone, Android, Palm, Blackberry și alții care nu contează). Mai sunt acestea aplicații online? Este o aplicație pentru iPhone făcută special pentru blog-ul meu, o aplicație online sau nu? Plugin-ul pentru “home screen” care îți arată vremea este o aplicație web? După definiție, probabil că nu, și nici nu are importanță.

Important este că toate serviciile online majore au aplicații pentru platformele mobile. Twitter, Facebook, RSS readere, ba chiar și webmail-ul revoluționar, Gmail, nu mai e un webmail, e un client “desktop”. Practic, poți face orice pe un dispozitiv mobil fără a deschide un browser.

Istoria se repetă! Acum 10 ani toate aplicațiile erau cod nativ, iar web-ul era folosit doar pentru Google și pentru a citi paginile de prezentare ale companiilor, organizațiilor sau situri personale (că blog-uri nu prea existau). Acum 5 ani, totul era online – webmail, rețele de socializare, bloguri, situri de shopping sau rezervări. În zilele noastre, toate serviciile de genul ăsta au aplicații scrise nativ pentru dispozitivele mobile, iar browser-ul, ca și acum 10 ani, este folosit (din ca în ce) mai puțin.

Ce înseamnă însă asta pentru programatori și calitatea codului? Numai lucruri bune! Cod nativ înseamnă viteză mai mare, stocare locală de date fără probleme, folosirea offline. API-urile sunt concepute pentru a asigura securitatea aplicațiilor și datelor, iar respectarea standardelor impuse duce în final la calitatea mult mai bună a aplicațiilor.

Comparând și calitatea programatorilor care “făceau saituri” acum 5 ani cu cea a celor care crează acum aplicații pentru shopping destinate dispozitivelor mobile, constat (cu plăcere) un progres evident.

Îndrăznesc să emit și eu o părere, fără a avea pretenție de profet: în 10 ani, noțiunea de “site” nu va mai exista, deși totul va fi online.

Tu ce părere ai? Lasă un comentariu mai jos!

No related posts.