Etnobotanist fumător beat care conduce cu viteză mâncând o șaorma

Personajul de mai sus este probabil coșmarul statului român – face cam tot ce poate fi mai rău pentru sănătatea lui și a celorlalți și dă de lucru instituțiilor (ai căror angajați, după cum știm, nu prea au chef de muncă). Unele din acțiunile etnobotanistului beat care conduce cu viteză mâncând o șaorma sunt ilegale, altele sunt descurajate pe toate posturile TV. Și totuși, majoritatea dintre noi ne încadrăm în cel puțin două categorii (for the record, mănânc șaorma și conduc uneori peste viteza legală).

De ce se întâmplă asta, dacă știm cu toții că e greșit? Pentru că vrem și ne place. Colecționarul de plante etnobotanice (a scris și Alin cât de cretină e denumirea asta) este pasionat de ierbarul lui, fumătorii sunt dependenți de nicotină sau au un tic nervos, bețivii caută o ieșire ieftină și eficientă din problemele cotidiene pe care nu le pot rezolva, șoferii conduc cu viteză pentru adrenalină sau pentru că se grăbesc, iar șaorma este mult mai gustoasă decât broccoli fiert.

Există deci o cerere. Legile economiei (și din nefericire pentru statul român, economia e implacabilă) spun că dacă există o cerere, va exista o ofertă. Pentru alcool, țigări, droguri de tot felul și desigur, și șaorma.

Atâta timp cât eu vreau să obțin ceva, întotdeauna se va găsi cineva care să îmi ofere acel ceva. Pot fi companii care au magazine și plătesc taxe, pot fi traficanți la colț de stradă, un ID oarecare de pe Internet sau pur și simplu îmi voi produce singur “ceva”-ul, dar trebuie să fii naiv (sau statul român) încât să-ți închipui că dacă penalizezi doar vendorii, nu și clienții, va scădea cererea.

Problema cu trecutul diferitelor substanțe în ilegalitate este că duce la pierderea controlului. Tactica struțului nu funcționează și nu dovedește decât ce incapabili sunt cei care ne conduc. A scăzut cumva consumul de alcool în perioadele de prohibiție? Nu prea. Există mai puțină prostituție în târile unde aceasta este ilegală? Nu. Este fenomenul drogurilor sub control în țările unde acestea sunt legale? Da.

Și atunci cum își poate cineva închipui că dacă închizi “magazinele de vise”, oamenii nu vor mai cere substanțele respective? Și că nu se va găsi instantaneu cineva care să le obțină și să le distribuie?

Pentru a schimba cu adevărat atitudinea consumatorilor, penalizările trebuie să fie îndreptate în primul rând împotriva lor, nu doar împotriva producătorilor sau vânzătorilor. Sunt două metode: prin educație sau prin pedepse.

Educația funcționează cel mai bine – dacă mă convingi că șaorma o să mă omoare probabil că nu o să mai mănânc. Pe de altă parte, este și cea mai greu de implementat metodă – durează foarte mult (generații) și costurile sunt imense. Abordarea prezentă cu spot-urile TV este bună, dar s-ar putea optimiza, de exemplu prin segmentarea pieței și targetarea cât mai precisă. De exemplu la grădiniță le zici copiior să nu mai mănânce fast food. În școala generală, să nu se apuce de fumat sau droguri. Și tot așa.

Cea de-a doua variantă, penalizările directe, este o soluție mai ușor de implementat. Frica este un motivator foarte puternit, iar dacă aș ști sigur că fac 10 zile de pușcărie pentru că am mâncat șaorma, n-aș mai trece pe la Dristor Kebap. Aici eu aș propune două abordări diferite.

Pentru faptele care afectează și viața altora (deci fapte cu risc social), de exemplu condusul cu viteză sau oferirea de droguri minorilor, să existe pedepse extrem de dure: amenzi foarte mari, dublate cu închisoare și muncă în folosul comunității. Dacă mi s-ar confisca mașina pentru mers cu viteză, n-aș mai depăși niciodată viteza legală. Dacă pentru o țigară vândută unui minor s-ar confisca toată marfa din magazin, s-ar plăti amenzi imense și s-ar lichida firma, toți vânzătorii și-ar legitima clienții.

Există însă și fapte care nu afectează decât propria persoană – aici sunt obiceiurile care țin de stilul de viață. Eu mănânc în fiecare zi șaorma și beau doar Coca-Cola, iar statul ar vrea să mă descurajeze. De ce vrea statul asta? Pentru că mă voi îmbolnăvi și o să îl coste mai mult să mă facă pe mine bine. În plus, trăiesc mai puțin și plătesc mai puține taxe. În cazul ăsta, cea mai simplă soluție este ca pentru bolile datorate stilului de viață să suport eu costuri mai mari.

Exemplu ușor de implementat: dacă la controlul medical periodic “ies din grafic” conform vârstei mele, am 6 luni să-mi revin (mi se vor stabili target-uri), sau mi se măresc taxele cu 2%. Și tot așa. Ai colesterol? Plătești. Ești supra-ponderal? Plătești. Ai ficatul varză de la băutură? Plătești. Plămânii tăi sunt cam negri? Plătești!

Dar evident, pentru ca măsurile luate să fie eficiente, trebuie să fie aplicabile și aplicate. Șansa să fii prins când faci ceva ilegal sau nerecomandat trebuie să fie maximă, iar pedepsele să se aplice.

În concluzie, părerile mele sunt:

  • scoaterea în afara legii a anumitor produse este inutilă
  • combaterea obiceiurilor proaste se face în primul rând prin educație
  • pedepsele pentru nerespectarea legii trebuie să fie dure și aplicate constant și fără discriminare

Tu ce părere ai despre lupta statului român cu etnobotanistul beat care conduce cu viteză mâncând o șaorma? Lasă un comentariu mai jos!

Image credit: N.ico.

TwitterFacebookLinkedInGoogle ReaderYahoo MessengerEmailGoogle GmailYahoo MailPrintShare

No related posts.

8 comments

  1. Daniel says:

    Din pacate la noi amenzi mai mari ar insemna spagi mai mari si atat… In Suedia functioneaza: amenzile sunt imense (daca tin minte corect, erau 300 EUR daca n-aveai centura) si nimeni nu risca. La noi, probabil, amenzile imense ar rezulta in cresterea timpului de negociere cu politistului si a sumei bagata la sfarsit in buzunar.

  2. Ovidiu says:

    Da, absolut, am presupus ca sistemul va functiona. Probabil ar trebui pedepse extrem de mari si pentru cei care iau spaga. Daca politistul ar risca confiscarea averii fara nici un fel de posibilitate sa scape, n-ar mai risca sa ia spaga. Daca soferul care ofera spaga ar risca mult mai mult decat pedeapsa initiala, n-ar mai oferi. Ar fi suficiente 2-3 exemple bine mediatizate.

  3. Web says:

    @Ovidiu, o sa fii surpins dar nu exista nici un etnobotanist beat care conduce cu viteza mancand o saorma (à propos, ce-i aia ETNO din componenta cuvantului ‘etnobotanic’? onor televiziunile din .ro nu au binevoit sa explice), -daca ar fi fost, ar fi urlat toata presa de mult, s-ar fi facut conferinte de presa cu Boc, breakin’ newz-uri la toate televiziunile jalnice, etc. Nu exista decat ideile fixe din capul unor piticutzi pusi vremelnic in capul bucatelor. In rest in Romania nu se poate impune domnia legii prin nici un mijloc , fiind o societate eminamente NEguvernabila. E deci o pierdere de timp sa te gandesti ‘ce ar fi daca…?’
    Ah, am uitat sa precizez un lucru: saorma NU este fast food, nu mai ‘fast’ de cat doua sandwichuri cu piane alba sau integrala (interzicem painea?? o suprataxam ??) ci un fel de mancare ce exista de cel putin cateva sute de ani in parti ale Europei in care prim-ministrii isi vad de treaba lor si nu vin cu propuneri din 1985 – http://en.wikipedia.org/wiki/Döner_kebab

  4. Ovidiu says:

    @Web, da-da, știu că nu e “fast food”, dar intră lejer la abuzul de sare și grăsimi, adică exact ce se zice în spot-urile de la TV. Plus că îmi place mai mult cum sună decât “etnobotanist fumător beat care conduce cu viteză mâncând un Big Mac” :D

  5. itterapia says:

    Fooooarte intersant postul! :) )

  6. Adrian says:

    Ai mare dreptate ca daca interzi ceva nu poti decat sa scapi de sub control acel produs, cat despre etnobotanice ….. dupa cativa ani de experienta pot zice ca fenomenul a scapat mult de sub control de cand au aparut prafurile …. special gold, magic … si ce au mai aparut dupa interzicerea acestora…. de ce au scapat de sub control ? pentru ca au pus mana pe ele copii care habar`n-au sa si le dozeze, fac exces si consuma zilnic…am auzit ca uni chiar si le-au injectat….. ce o fi avut in cap cand au zis fratee…eu zic sa ne bagam in vena sa nu se mai piarda pe narii :) ) … penibil…. oricum ce e periculos e ca sa fumezi zi de zi timp de ani de zile plante stropite cu x,y,z substante de care oricum nu sti absolut nimic….defapt foarte putini stiu cate ceva de unele dintre acestea….unele au ajuns pe piata dupa un simplu test… te sparge ma ? da ma, ma sparge ! … mmmm cat kkt stropim la gramul de plante/ceaiuri ? nush bah … eu zic 20 mg pe gr … nu ma… pune 40 ca il vindem mai scump …si dupa cativa ani cine stie ce boala se mai declanseaza…. ca bine nu au cum sa aduca deci ramane decat rau… ati prins ideea …. macar iarba era folosita de cel putin 8000 ani de zile, nu ca aceste 300 substante care le fac astia in apartanemte de bloc ….. si au mai interzis ei cu ocazia asta niste plante de care romanii putin stiu si nu vor sti niciodata majoritatea…. de exemplu iboga …. care defapt nu se foloseste ca drog si la noi in tara nici macar nu a adus-o vreun site spre vanzare, ce face planta asta…pei simplu o detoxifiere care dureaza 3 zile cu planta asta taie direct din creer orice urma de depenta de la HEROINA , alcool , nicotina ! ! ! serios, fara nici un efect negativ, sunt clinici in lume care percep taxa de 10.000 usd pentru un sejur de cateva zile in clinica lor si o detoxifiere cu aceasta planta, planta e folosita de anumite triburi de mii de ani…aparent ei stiu mai multe decat noi care mai avem si internet, dar nu stim sa il folosim , si pentru industrie toata lumea stie ca plantele nu se pot breveta deci nu pot nici sa aduca profituri imense cum aduc farmaceuticile ….
    Oricum va doresc sa fumati tutun in continuare ca asta nici nu va sparge da in acelasi timp se vinde in cantitati absolut colosale si ingrasa bugetele unor multimiliardari care nici macar nu fumeaza… da deh e cool ca asha s-a plantat ideea pe la inceputurile televiziunii….cat despre mirosul urat din gura si din vecinatatea ta , banii lipsa dati pe tigari, sanatatea distrusa din toate punctele de vedere, camera in care fumezi care pute a gunoi de iti vine sa vomiti sunt simple basme si la voi nu se aplica deci nu aveti de ce sa va faceti griji….

  7. yo says:

    interesante comenturi,dar cred ca ati testat cel putin odata produsele ca altfel nu va interesa subiectul,ca si mine de altfel…numai bine

  8. Web says:

    yo – Fals, nici macar nu fumez ;)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


six − 1 =

CommentLuv badge