Am citit multe contracte (din ce în ce mai multe în ultima vreme). De la garanții de 10 rânduri la hardware, scrise pe spatele facturii, până la contracte de distribuție și tot felul de licențe și transferuri de proprietate intelectuală de 40 de pagini. Și am urât fiecare secundă în care am făcut asta.

Cel mai des citesc și mai ales modific contracte de prestări servicii. Pentru că la NOVIT avem o mulțime de tipuri de servicii din domenii diferite și pentru că în calitate de “service integrators” oferim pachete personalizate în funcție de client, contractele noastre nu sunt ușor de refolosit.

Desigur, tendința inițială a fost aceea de a crea cel mai tare framework de contracte posibil, care să atingă toate cazurile, să închidă orice “loophole” și să protejeze cât mai bine interesele NOVIT și ale clientului.

Eram chiar cât pe-aci să angajez un avocat care să facă asta, dar am realizat că ceea ce doresc eu nu se poate:

• legile românești au mult prea multe găuri, neclarități, inconsistențe și alte probleme.
• tipurile de servicii pe care le facem sunt mult prea abstracte. Ar fi trebuit să atașez la contracte carți de “Evaluarea posturilor” sau “Administrare VPS” pentru a explica “ce-i aia”.
• juriștii din companii simt nevoia să-și justifice existența făcând tot felul de modificări fără sens. Cum nu vreau nici s-o iau razna și nici să îmbogățesc avocații, încerc să minimizez orice interacțiune cu departamentele juridice.

Dar cel mai important adevăr pe care l-am realizat este că dacă un client sau partener vrea să-mi facă rău, poate și nu am ce să-i fac. Cel mai simplu exemplu care-mi trece prin cap este refuzul de a plăti (nu, nu mi s-a întâmplat niciodată și sper să nu fie cazul).

Pasul logic, după epuizarea încercărilor pașnice, ar fi acționarea în judecată. Unde, evident, ar trebui să demonstrez că am prestat serviciile, la calitatea și cu alte caracteristici din contract. Oh really? Adică ar trebui să demonstrez că “Administrare VPS” este conform normelor de calitate în domeniu? Sau că “Evaluarea posturilor” este cel puțin la fel de bună cum ar fi făcut-o altă companie? Este imposibil, deci inutil să dai în judecată un astfel de client.

Iar dacă tot am decis că în caz de neplăceri voi trece mai departe, voi accepta pierderea și nu mă voi judeca cu clienții, de ce m-aș mai obosi să am contracte “strong”? Ce-ar fi dacă aș reduce contractul la o hârtie utilă contabilității, pentru a justifica facturile și plățile? Și, în nebunia mea, am încercat!

Drept urmare, contractul NOVIT pentru prestarea de servicii are patru pagini pentru split engleză-română și doar un pic peste două pagini în română. Conține doar lucrurile absolut necesare (părțile, serviciile, prețul, termene, confidențiatate, încetare) și mă gândesc serios să-l mai simplific.

Nu am avut până acum nici un fel de probleme din cauza asta, nici un client sau partener nu a încercat să-mi “tragă țeapă”. Iată cum am reușit:

• nu am făcut contracte cu oricine, ci doar cu oameni în care am avut încredere. Nu mi-a plăcut de persoanele cu care am vorbit, am zis pas, fără regrete.
• m-am asigurat că s-a înțeles foarte bine de către toate persoanele implicate ce urmează să livrăm. Am schimbat mailuri kilometrice cu explicații și exemple.
• am păstrat legătura cu clienții pe toată durata desfășurării contractului, chiar dacă nu aveam neapărat nevoie de părerea lor și poate nu-i interesa ce-am făcut (de exemplu, nu cred că citește cineva mailurile mele despre update-uri și backup-uri).
• nu am semnat niciodată un contract dacă răspunsul la întrebarea “Aș face asta dacă nu am avea un contract și ar trebui să am încredere că mă va plăti?” nu a fost un Da clar.

Desigur, nu recomand nimănui să facă același lucru decât dacă poate păstra personal controlul asupra procesului. Cu totul altfel stă situația la Livigent, unde soluția foarte complexă și a cărei dezvoltare a costat extrem de mult necesită contracte serioase. Dar în cazul serviciilor, unde este vorba în principal de interacțiune umană, iar sumele vehiculate sunt mici, cea mai mare investiție fiind timpul, de ce nu? Mă amuz teribil când mai citesc câte un contract pentru ceva simplu, de exemplu curățenie sau schimbat niște geamuri, care se întinde pe 8 pagini.

Tu ce părere ai? Crezi că e bună ideea mea sau preferi să te baricadezi în 20 de pagini de contracte?

Image credit: NobMouse.

No related posts.