În postul precedent am răspuns la întrebarea “Server colocat sau on-site?”. Răspunsul unanim acceptat a fost că să ai un server on-site nu poate fi o soluție satisfăcătoare aproape niciodată, din toate punctele de vedere – costuri, efort, rezultate. Așa că am recomandat tuturor celor care vor să aibă un web sau mail server profesionist să coloce într-un datacentre.

Următoarea întrebare care se pune: care este soluția cea mai potrivită din oferta centrelor de colocare: shared hosting, VPS sau un server dedicat?

O să încep prin a explica pe scurt ce înseamnă fiecare din noțiunile de mai sus și ce caracteristici au, împreună cu avantajele și dezavantajele inerente.

Shared hosting presupune rularea pe un singur server real și într-un singur serviciu software a mai multe domenii sau IP-uri – de exemplu un server web va servi mai multe domenii, iar un server de mail va fi MX pentru mai multe domenii. Utilizatorul nu are control asupra aplicațiilor software pe care le folosește ofertantul de servicii de shared hosting, nici asupra configurațiilor acestora, iar de multe ori există și alte limitări.

Avantajele shared hosting:

• costul cel mai mic.
• efortul de configurare aproape de zero, totul se face dintr-un panou de control ușor de folosit, cunoștințele necesare fiind medii.

Dezavantaje:

• inflexibil, nu se poate alege sistemul de operare și serverele software folosite, de cele mai multe ori există LAMP (mai rar WAMP), iar limbajul de programare web e de multe ori limitat la PHP.
• de cele mai multe ori există limitări asupra aplicațiilor instalate pe serverul de web, mulți hosteri nu acceptă decât aplicații pe care deja le-au testat (de exemplu WordPress), nu orice fel de script PHP custom.
• nu se oferă shell și nu se poate rula (ușor) vreun script local, update-ul fișierelor făcându-se prin FTP sau o interfață web.
• în multe cazuri există limitări drastice la numărul de baze de date, adrese de mail sau subdomenii care pot fi create.
• nici nu se pune problema rulării altor tipuri de servicii, de exemplu un VPN sau un server IRC.
• în anumite cazuri (name based shared hosting) nu se poate rula un serviciu HTTPS.

Un VPS (Virtual Private Server) este o mașină virtuală care rulează (alături de alte mașini virtuale) pe un echipament hardware (de obicei un server foarte puternic) al ofertantului de servicii. Pentru client, un VPS “arată” ca un sistem real.

Avantaje:

• cu foarte puține limitări, se poate alege sistemul de operare folosit.
• se pot alege aplicațiile software care se vor instala, iar opțiunile de configurare sunt complet accesibile, neexistând limite de număr de baze de date sau conturi email.
• se pot rula orice fel de servicii în afară de cele standard (www, mail), inclusiv HTTPS, VPN, FTP, SSH.
• există acces shell pe sistem.
• hardware-ul nu este în grija utilizatorului, iar în caz de defecțiune VPS-ul va fi mutat pe un alt echipament de către hoster (de obicei foarte repede).

Dezavantajele VPS-urilor:

• limitările hardware sunt de cele mai multe ori fixe și destul de restrictive – memoria alocată fiind în cele mai multe cazuri problema, în altele spațiul pe hard-disk.
• de cele mai multe ori nu se poate decide (sau nu e ușor) de către utilizator modul ce partiționare al hard-disk-ului sau cât spațiu se va folosi pentru swap.

Un server dedicat este exact ce-i spune numele – un echipament hardware folosit în exclusivitate de client. Hardware-ul poate să aparțină ofertantului de servicii sau chiar clientului, care îl mută fizic în datacentre, și nu există nici un fel de limitări software sau hardware.

Avantaje:

• nici un fel de limitări hardware – dacă e rack-mountable, se poate folosi (ba chiar unii provideri acceptă și altfel de cutii).
• nici un fel de limitări software – dacă rulează pe echipament, se poate folosi (inclusiv sisteme de operare custom sau foarte rare).
• resursele nu sunt partajate cu nimeni, clientul beneficiază de toată puterea echipamenului.

Dezavantaje:

• dacă clientul vrea să folosească echipamenul propriu, trebuie să aleagă un datacentre nu foarte departe geografic, pentru a avea acces fizic în caz că se defectează ceva – alternativa “remote hands” este costisitoare și dificilă ca logistică.
• în caz că se închiriază echipamentul de la hoster, se elimină riscul de defecțiune hardware, dar costurile sunt foarte mari (practic cu chiria pe un an se poate achiziționa un nou echipament).

În concluzie, deși toate cele trei soluții sunt viabile, există câteva tipuri de clienți cărora li se adresează:

• shared hosting – clienți nepretențioși, sensibili la preț, care rulează aplicații standard. Recomandat pentru un domeniu web fără HTTPS cu puține subdomenii și trafic mic-mediu, o bază de date, aplicații web standard scrise în PHP, fără cerințe speciale, puține adrese de email, fără alte servicii (VPN, IRC, FTP).
• VPS – clienți care vor flexibilitate maximă software pentru un preț relativ scăzut și pot accepta performanțe mai slabe hardware pentru a scăpa de grija echipamentului. Recomandat pentru clienți cu nevoi software speciale, cunoștințe tehnice bune, dar fără trafic foarte mare.
• server dedicat – clienți pentru care performanța este cel mai important lucru. Cei care vor să scape de grija echipamentului vor închiria servere dedicate (chiar dacă prețul este mai mare). Se recomandă pentru clienți cu trafic foarte mare, care nu își permit downtime (hosteri, servicii online plătite).

Tu ce crezi? Lasă un comentariu mai jos!

Related posts:

1. Server colocat sau on-site?
2. Xmail cu server IMAP Dovecot