Citeam zilele trecute acest articol al lui Cătălin Sturza. Pe scurt, cineva a decis să se retragă din blogosferă ca urmare a comentariilor primite la unul din posturi, o scrisoare deschisă adresată președintelui Băsescu. Mai există cazuri – alt blog și altă retragere. Și probabil și altele.
O să trec repede peste reacțiile emoționale ale celor doi care au decis să se retragă din blogăreală. Să te declari dezamăgit și trist de ce nedreptate ți s-a făcut, ție, Marele Om care s-a coborât la nivelul mortalilor internauți, mi se pare penibil.
Că nu s-au adaptat mediului, este evident. Este mai puțin important ce ar fi putut să facă diferit pentru a rezista atacului furibund al trollilor – închis comentariile, moderare atentă, să nu răspundă la provocări. În definitiv, două bloguri din cele câteva milioane nu înseamnă nimic. Cititorii lor vor supraviețui. Da, da, știu că sună cinic, dar fenomenul online nu depinde de două persoane, indiferent de cât de valoroase sunt sau se cred. Asta e bine.
Însă ceea ce cred eu că este important este diferența față de alte medii. La TV există CNA-ul cu regulile lui – dacă le încalci îți iei o amendă serioasă și riști să nu te mai difuzeze nimeni. Presa scrisă urmează niște constrângeri asemănătoare. Dacă vorbești cu cineva față în față, te autocenzurezi de multe ori fie pentru că persoana respectivă are o vârstă, o poziție și un respect implicit, fie pentru că ai putea să-ți iei un pumn în figură.
Pe Internet constrângerile dispar. Poți spune orice, oricând, oricui. O poți face anonim și nu riști nimic. Ai libertate totală și poți să acționezi așa cum îți spune gândirea ta, în forma în care ți-o dă educația ta. Pe de o parte, apar trollii, cei care contrazic orice, judecă sau jignesc pe oricine, le știu pe toate și sunt gata să dea lecții oricui. Nimic uimitor, sunt puștii care ascultă manele la telefonul mobil în metrou sau moșii cărora nu le convine nimic, în varianta virtuală. Și da, Internetul este un mediu mult mai agresit decât altele. Poate chiar cel mai agresiv.
Dar pe de altă parte, apar idei. Neîngrădite de distanță, vârstă, statut social sau alte criterii “reale”. Idei valoroase, relații între oameni, sinergie. Urâsc cuvântul ăsta, pentru că e abuzat de idioții corporatiști, dar se potrivește cel mai bine acum. Da, e greu să le găsești în tot zgomotul, dar sunt acolo, și dacă nu ar fi Internetul, nu ar exista deloc sau nu ar afla nimeni de ele. Șanse egale, posibilitatea de a o lua de la zero și de a fi judecat după ce spui, nu după ce ai sau cum arăți – nu e cumva ăsta un mediu mai bun de comunicare decât cel offline?
Un blog nu este un loc unde arăți cât de deștept ești și toată lumea cade virtual în genunchi cu lacrimi în ochi și te aplaudă. Un post pe blog este un început. De conversație, de ceartă, de schimb de idei – chiar, se așteaptă cineva să scrie despre Băsescu și să nu-și ia câteva înjurături? M-aș simti jignit să pățesc așa ceva 
Este normal să fii contrazis – se știe că oamenii sunt înclinați să dea feedback negativ. Apoi, de multe ori oamenii nu citesc tot blogul, toate articolele, nici măcar pagina About. Nu știu cine ești, ce vrei de la viață și ce sistem de valori ai. Dacă ai avut o zi proastă și ai scris agresiv sau ironic, o să ai parte de reacții negative. Dacă scrii despre subiecte controversate, o să ai parte în mod egal de reacții pozitive și negative. Dacă nu e clar ce vrei de la lume, oamenii o sa fie foarte dezamăgiți că au irosit 3 minte să te citească și vor comenta negativ. Să nu uităm că Internetul este o cursă pentru antenția cititorului.
Felul în care reacționezi la mediul nou în care te-ai avântat spune multe despre tine. Poți să închizi comentariile – dar atunci de ce ți-ai făcut blog? O pagină cu HTML static e mai simplu de administrat. Poți stabili niște reguli și modera în funcție de ele. Poți să răspunzi provocărilor trollilor și să iasă o gâlceavă virtuală. Sau poți să-ți iei jucăriile și să pleci.
Ca o mică paranteză, am discutat de curând cu câțiva oameni din presă, oameni de la care mă așteptam la multă deschidere, despre bloggeri. Multă desconsiderare, superioritate, ironie. Și evident, generalizare. “Bloggerii ăia”. Evident, dacă le replici cu “voi, jurnaliștii ăia”, nu le pică bine. Oricum, interesant de observat dacă în câțiva ani n-o să fie toți online, printre “bloggerii ăia” – nu de alta, dar la felul în care merge presa scrisă, nu prea-i văd supraviețuind offline.
Dar revenind un pic la disputa real vs virtual – care mediu e mai “bun” ? Realul în care ești cenzurat sau te auto-cenzurezi? Sau virtualul în care poți spune orice îți trece prin cap? Sigur, unii vor spune multe despre politețe, caracter, reguli, respect. Contează astea dacă înseamnă că trebuie să spui ce trebuie, în loc de ce crezi?
Asta sunt întrebările mele pentru voi, cei 5 cititori ai mei . Nu cumva mediul blogurilor/Internetul este cel care ne prezintă corect? Nu cumva aici ideile noastre sunt cele reale, așa cum le gândim? Nu ar fi poate mai bine să respingem mediile tradiționale ca fiind pline de falsitate? Nu e de preferat să suferi câteva înjurături și să trebuiască să moderezi niște trolli decât să știi că în mediul “real” totul este cât se poate de “ireal”, adică fals?
Spuneți-mi ce credeți în comentarii. Atenție trolli, moderez drastic!
Related posts:
Mi se par foarte pertinente observatiile tale. In parte, cred ca e adevarat ca pe Internet nu vii cu un nume deja facut, iti creezi un nou nume, dovada ca bloggeri precum Zoso sau Luciat au (au avut) un mare succes. Stie cineva cum ii cheama pe cei doi in buletin? (intamplator, eu unul l-am cunsocut pe Zoso unei emisiuni de radio, insa asta e o situatie exceptionala). Conteaza cum ii cheama?
Pe de alta parte, numele creaza, totusi, brand si pe Internet. Dovada ca in Zelist Top 10 al blogosferei romanesti (http://www.zelist.ro/bloguri.html) sunt asa: Cabral pe primul loc, apoi, in primii 10, Mircea Badea, Tudor Chirila, Ciutacu si Manafu. As spune ca celebritatea se transpune si in retea, insa aici ai sansa de a construi, doar prin scris si prin forte proprii, o noua celebritate, echivalenta cu cea a unor vedete TV. Insa echivalarea se face numai in incinta retelei…
Ideea cea mai interesanta e insa aceea ca Internetul ar fi un mediu mai sincer… Violentza ar fi o forma de onestitate, de a-i spune omului verde in fatza ceea ce crezi, fara sa te temi de consecinte. Daca acea falsitate ar fi doar ipocrizie, as fi de acord cu tine. Ce ne facem insa daca acea falsitate e tocmai pojghitza educatiei, e ceea ce ne face pe noi, bipezii, civilizati?
(imi permit sa postez acest comentariu si pe http://catalinsturza.ro, pentru a continua discutia de acolo).
Hm… cred că am făcut o greșeală de la început. Poate ar fi trebuit să facem totuși diferențierea mai clară între “exprimare directă” și “lipsa de politețe”. Sau diferența între “ce ai scris mai sus nu valorează doi bani” și “o să-ți rup căpățâna, boule”.
Evident, nu sunt de acord ca a doua variantă să existe nici în viața reală nici pe bloguri (la mine am blacklistat câțiva comentatori care începuseră să înjure). Am totuși o oarecare toleranță – chiar eu am scris câteva posturi în care s-au întâlnit de câteva ori cuvinte ca “prost” “idiot” “dobitoc” – dacă îmi aduc aminte bine, în aceeași frază cu “Videanu”. Cred că e evident de ce
Prima variantă a “violenței” este cea care mă preocupă pe mine acum. În viața reală exprimarea directă este foarte rară – sau poate că sunt doar eu mai ghinionist?. În lumea virtuală, mă pot exprima cum vreau (și se poate vedea mai sus sau pe blog la mine cum scriu). Din acest punct de vedere, prefer totuși virtualul – mi se pare mai sincer și efortul de moderare cred că merită.
Foarte interesant exemplul cu personajele care în viața reală sunt deja faimoase. Nu citesc blogurile tuturor de acolo, pentru că nu mă interesează, dar pot să presupun că nu se păstrează în topul “audiențelor” doar pentru că apar la televizor. Cred că lumea chiar citește cu plăcere ce postează ei – și atunci nu faima îi ține “în top”, ci ideile lor.
Pe de altă parte, ai dreptate – au avut parte de primele hit-uri tocmai pentru că sunt faimoși. Ceea ce un blog normal adună în câteva luni în materie de accese noi, ei au adunat în câteva zile – aici da, este o foarte mare diferență.
Aș fi foarte curios să văd niște statistici de trafic de pe blogurile persoanjelor, în special comparația new visitors vs returning.
daca prin exprimare directa numesti franchetzea, a spune ceea ce crezi fara frica si fara ocolisuri, da, cred ca internetul aduce aici un plus.
discutam cu elena vladareanu, la radio, urmatorul exemplu (schitzat si in text). sa presupunem ca esti intr-o sala plina de oameni care stau pe scaune si ca le citesti, precum dorin tudoran, un text de cateva randuri prin care te adresezi presedintelui basescu si anunti ca te solidarizezi cu x, care a intrat in greva foamei, in vederea desecretizarii dosarelor revolutiei. s-ar putea ca sala sa murmure usor si, daca in sala ai niste suporteri din galeriile diviziei A, unii vor scanda si altii vor huidui. cam asta va fi toata reactia. acum iei gandurile tuturor acelor oameni, le traduci in cuvinte si le ordonezi, unul sub altul. vei obtine subsolul unui blog. iar vorbitorul va avea instantaneu reactiile tuturor celor prezenti, la mesajul lui.
ecranul care exista intr-un context formal non-virtual intre emitentul unui mesaj si receptori cade, in mediul on-line. de ce exista acel ecran in mediul non-virtual? parte datorita conventiilor de politete, in mare parte din cauza limitarilor tehnice – pur si simplu oamenii dintr-o sala nu se pot exprima concomitent, cu cat numarul lor creste cu atat vor fi mai putini cei ce la eventuala repriza de comentarii si-ar expune puncutl de vedere.
ceea ce numesti “exprimare directa” cred ca ar fi, astfel, un lucru foarte util unui politician, daca ar lua in serios parerile celor de pe blogul sau. poate nici acele birouri teritoriale unde, teoretic, deputatul se intalneste cu oamenii pe care ii reprezinta nu ar mai fi necesare, daca ele ar fi copiate, cu ceva profesionalism, pe internet.
la fel, aceasta exprimare i-ar fi foarte utila unui publicist – si da, ai dreptate, dorin tudoran n-a stiut nici sa inteleaga, nici sa foloseasca avantajele pe care i le aducea comunicarea prin acel blog
@Catalin, ai sintetizat excelent ceea ce am vrut eu să spun. Se vede diferența între “jurnalist cultural” și “IT-ist cu blog”
[...] comentarii Ovidiu on Violența Internetului și blogurilecatalin sturza on Violența Internetului și blogurileOvidiu on Violența Internetului și [...]