Ce poți face într-o duminică în care te-ai trezit la 11 dar nu ai chef să zaci în casă și te-ai cam săturat de București? Ai putea să mergi pe Valea Prahovei ca toți cocalarii, și să bagi un mic în Poiană, după ce ai încercat să parchezi timp de 2 ore. Sau ai putea să faci ca mine.
Am ales Brașov-ul ca punct de destinație. Am introdus în GPS și Văleni ca punct intermediar, să mă asigur că merg pe DN1A. Și am pornit la drum, care drum, odată ce am trecut de Ploiești și am intrat pe DN1A, s-a eliberat și am putut merge relaxat și relativ repede. Nu chiar așa de repede ca motocicliștii care se dădeau pe serpentine.
Peisajul pe drum este după părerea mea mult mai frumos decât pe varianta Sinaia, deși nu la fel de spectaculos. Am făcut din mașină câteva poze care sunt parcă decupate din Lord of the Rings sau din wallpaper-ul default de la Windows. Drumul merită făcut și doar pentru plimbare, dus-întors.
După ceva peripeții pe străzile din Brașov, pentru că GPS-ul a considerat că centrul orașului e în altă parte (probabil centrul nou), am reușit să ajungem și în centrul istoric. Am parcat în 3 minute (într-o parcare gratuită, exista însă și parcare cu plată, decentă, păzită) și apoi am luat-o la pas.
Și cu telefonul mobil în mână deschis pe Wikipedia am căutat și am vizitat diverse puncte de interes turistic, printre care Biserica Neagră (e greu să o ratezi pentru că e mare) și după ce am mai hoinărit un pic pe străzile vechi, ne-am așezat și am luat și masa la un restaurant. Nu am apucat să mai luăm și telecabina până sus, din păcate.
Ce am putut observa în Brașov – multă liniște. Fără claxoane, fără demenți grăbiți (de fapt am văzut unul, nu număr de București) pe drum, oameni relaxați și amabili. Prețuri decente, terase multe, drept pentru care și mulți clienți, și vorbesc despre localnici, nu doar despre turiști cu figuri în cap. Erau și de-ăștia, dar din fericire stăteau cuminți la cafenelele de fițe.
Mai pe seară ne-am întors tot pe DN1A, iarăși traseu liber, abia înspre București s-a mai aglomerat traficul. În concluzie, chiar și pentru o ieșire de o zi, Brașovul merită vizitat. Să vedem și câteva poze.
No related posts.

Ca brasoveanca mi-a crescut inima cand am citit ,multumim mult si mai poftiti…merita!
Banuiesc ca mai aveti si alte poze :cu Poarta Schei,cu Colegiul Saguna,cu cladirea Maternitatii ,cu Turnul alb, cu aleea de dupa ziduri….cam ce se mai putea vedea prin zona .Apropo, langa parcarea decenta este cladirea Facultatii de Silvicultura!
Va asteptam cu noi impresii de la Brasov!

Da, am facut mai multe poze, dar in cele mai multe suntem noi
si destul de multe au iesit prost… Plus ca mi-e o lene sa iau pozele la prelucrat.
Iar de revenit, sigur vom mai reveni!
Da, am facut mai multe poze, dar in cele mai multe suntem noi
si destul de multe au iesit prost… Plus ca mi-e o lene sa iau pozele la prelucrat.
Iar de revenit, sigur vom mai reveni!
[...] vizitat și orașe: Brașov, Sibiu și favorita mea (pentru că este o cetate), [...]