Am tot citit în ultimele zile tot felul de articole, unele mai “bune” decât altele, despre fenomenalul impozit forfetar nou introdus de la 1 mai. Ba că o să vină sfârșitul lumii, ba că se fac toți PFA, ba că nu o să se mai facă investiții, ba că vin extratereștii, ba că se mută toate multinaționalele în Bulgaria (că ăia au 10% cotă unică de impozitare).

În principiu sunt două feluri de companii afectate de acest impozit – microîntreprinderile și companiile “normale”. Microîntreprinderile sunt acele companii care plătesc impozit pe venit (ca acest impozit forfetar), în valoare de 3% în 2009. Practic pentru aceste companii singura modificare este din “plătești impozit 3% din cifra de afaceri” în “plătești impozit 3% din cifra de afaceri, dar nu mai puțin de X“. Făcând un calcul, diferența dintre impozitul plătit acum și cât se va plăti de la 1 mai este de câteva sute de euro în plus în cel mai rău caz.

Să vedem pe cine afectează acei câteva sute de euro. O microîntreprindere poate să se afla în următoarele situații:

• nu are venituri. Dacă face investiții, asta este o perioadă relativ scurtă, iar cei câteva sute de euro vor fi asimilați investițiilor, fără ca măcar cineva să se mai uite la ei. O investiție înseamnă zeci sau sute de mii de euro cel puțin, nu 2500 cum cred unii. Iar bugetul de investiții trebuie prevăzut de la început să suporte căteva procente variație. Tot aici sunt companiile care sunt “parcate” – nu au venituri, dar sunt ținute “just in case”, poate mai are nevoie un prieten de o factură. Societățile astea ar trebui închise după părerea mea, sau să plătească luxul de a avea un nume și o ștampilă. Oricum, nu afectează în mod real pe nimeni – nu au venit, nu au angajați, nu moare nimeni de foame.
• are venituri mici, încât acel 3% e mai mic decât noul impozit forfetar. Asta se poate întâmpla pentru companii care sunt la început, nu au bani de făcut investiții sau sunt lovite puternic de actuala criză. Într-adevăr, aceste companii sunt una dintre victimele noului impozit și patronii vor trebui să vină cu bani de acasă sau să meargă pe o marjă de profit și mai mică. Tot în categoria asta sunt persoanele fizice care și-au făcut micro pentru a scăpa de taxele pe salariu. Profilul lor este simplu: un singur angajat, un singur client, facturi identice lună de lună. Nici aceștia nu cred că sunt loviți atât de mult, pentu că plătesc mai puțin decât ar plăti pe taxele pentru salarii oricum, și există și varianta de a se face PFA – cu mai puțină bătaie de cap și cu costuri de cele mai multe ori mai mici.
• are venituri relativ mari, acel 3% e mai mare decât impozitul forfetar. Nici o problemă.

În cealaltă categorie, cea a companiilor plătitoare de impozit pe profit, identificăm iarăși câteva situații în care este o societate:

• nu are venituri (deci nici profit). E același caz ca la microîntreprinderi.
• pierdere sau profit foarte mic, dar cifră de afaceri mică. Fiindcă cifra de afaceri este mică, și impozitul forfetar este relativ mic. Singurul caz valid care suferă aici sunt afacerile la început de drum, care nu au bani de investiții. O soluție pentru acestea ar fi să devină microîntreprinderi și să realizeze că dacă nu își permiț o cheltuială de câteva sute de euro pe an poate nu ar trebui să facă afaceri. Restul cazurilor sunt probabil firme ținute active fără a desfășura vreo activitate reală și fără planuri de dezvoltare în viitor. Ar trebui închise sau să plătească pentru luxul de a avea o ștampilă.
• pierdere sau profit foarte mic, dar cifră de afaceri mare. Aici sunt cazurile cu cele mai mari creșteri la impozit. Pe de o parte sunt companiile care suferă din cauza crizei economice sau fac investiții. Acestea nu cred că se vor crampona prea tare de impozitul nou, în momentul în care ai o anumită cifră de afaceri și ești pe pierdere îți permiți să reziști ceva timp, reducând cheltuielile, mărind prețurile, mărindu-ți cota de piață. Pe de altă parte sunt companiile ținute artificial pe pierdere sau cu profit mic, pentru a fenta statul și a face o mică evaziune legală. O astfel de taxă nu le deranjează prea tare, în mod cert câștigă din alte părți suficient cât să compenseze.
• profit mare, impozitul forfetar este clar mai mic decât impozitul forfetar. Nici o problemă.

Niște concluzii la sfârșit:

• cel mai tare suferă companiile foarte mici, la început de drum. În anumite cazuri acționarii vor trebui să vină cu bani de acasă sau vor trebui să închidă firma. E regretabil, dar cine nu își permite să investească câteva mii de euro nu are nici un motiv să aibă o companie.
• cei mai mulți bani se vor încasa (teoretic) de la companiile “gri”, care deși au cifră de afaceri mare fentează statul declarând pierdere sau profit foarte mic. Companiile aste sunt conduse de “băieți deștepți”. Vor găsi o metodă să nu plătească nici impozitul ăsta sau o să plătească pentru că pur și simplu nu le pasă. Este clar că tot vor trebui controlate “manual” pentru că legea asta nu rezolvă nimic.
• pentru one man show-ul care nu vrea să fie angajat cu carte de muncă din cauza taxelor sau pentru că vrea libertatea de a lucra în mod freelancing, PFA-ul este o alternativă mult mai simplă și mai ieftină decât un micro.
• cui nu-i convine să plătească 16% în România s-a mutat de mult în Bulgaria, iar acel 6% diferență la profit sau câteva mii taxă forfetară nu are nici un fel de importanță pentru o multinațională sau o companie care face investiții. Cine crede că brusc o să plece din România companii mari este bătut în cap.

Deci ce se va întâmpla:

• unii foarte mici o să dea faliment sau vor deveni PFA. Deci vor plăti și mai puține taxe.
• vor crește încasările la buget de la unii care fentează acum impozitul. Nu foarte tare însă.

În final, statul nu prea o să câștige nimic. Încă o lege inutilă, care nu o să scoată bugetul de stat din faliment, și pe marginea căreia s-a făcut prea mult tam-tam.

No related posts.