Sibiu

Punându-mi ordine prin poze, am dat peste următoarea galerie – Sibiu, decembrie 2008. În frumosa micro-vacanță de 1 decembrie, am ales (ca de obicei, inteligent) să nu mergem ca tot melteanul pe Valea Prahovei.

Ne-am îmbarcat în mașina proprietate personală și am mers unde-am văzut cu GPS-ul, mai exact în Sibiu, oraș pe care nu l-am mai văzut de cel puțin 10 ani. Drumul de dus, pe autostradă si apoi Valea Oltului, a fost decent de rapid – majoritatea oamenilor plecaseră de sâmbătă. GPS-ul ne-a dus la exact 200 de metri de Piața Mare din Sibiu. Am parcat (ușor și fără nervi) și am pornit la pas prin centru.

Fiind înainte de 1 Decembrie, totul era deja frumos ornat, brad de Crăciun, scenă pentru concerte de unde se auzea Șfefan Hrușcă, căsuțe cu nimicuri de sezon. Am apreciat în special faptul că tot centrul era necirculabil – o parte foarte mare doar pietonală. Nu știu cum era înainte, dar faptul că Sibiul a fost capitala culturală europeană sigur a avut o mare influență asupra aspectului actual.

Și plimbându-ne noi așa prin centru și vizitând obiectivele de prin zonă, am constatat ceva ciudat – nu claxoane, nu înjurături. Liniște. Oameni relaxați. Prețuri decente. Oboseala celor 3-4 ore de condus a dispărut ca prin farmec și am decis să ne întoarcem acasă – pentru că nu e așa departe, pentru că preferăm să dormim la noi în pat și pentru că nu era nici un loc liber la pensiunile și hotelurile din zona frumoasă – centrală.

Drumul înapoi a fost excelent, pentru că am plecat târziu și am condus noaptea, deci pe drumuri libere.

Concluzia – un oraș care merită vizitat, chiar și pentru câteva ore. Mai departe, pozele.

TwitterFacebookLinkedInGoogle ReaderYahoo MessengerEmailGoogle GmailYahoo MailPrintShare

No related posts.

2 comments

  1. Sibiul e super. Mereu imi amintesc cu placere de el. Si as merge cat mai des acolo ;) )

  2. Adriana says:

    Idem :) Ultima data cand am fost am mancat la o terasa din Piata Mare. Ne-am asezat acolo pe lumina si am plecat pe intuneric. Nici n-am simtit cand a trecut timpul, iar spectacolul inserarii e superb.
    .-= Adriana´s last blog ..Asadar, vineri mergem in India, da? =-.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


8 + seven =

CommentLuv badge