Zilele trecute am fost la o cofetărie să cumpăr, evident, prăjituri. Ajung în față, spun ce vreau și vânzătoarea se duce cu platoul meu să-l împacheteze. Cât timp am așteptat, apare de undeva o băbuță. Se uită la mine, un aspect de bunică perfectă, mică și scumpă. După care se aude întrebarea fatală:

- Îmi cumperi și mie o savarină?

Eu, destul de uimit, nu zic nimic, stau vreo 10 secunde să mă gândesc, mi se pare suspectă și mă decid să o ignor. Nu sunt insensibil, dar din principiu nu dau nimic la cerșetori. Consider că dau o mulțime de bani la stat care exact asta ar trebui să facă cu ei – să aibă grijă de toți cetățenii. Asta este însă o altă problemă, și totuși o prăjitură nu e o pâine, nu îmbracă și nu ține de cald.

Între timp apare vânzătoarea, îi plătesc, îmi dă restul și mă retrag doi pași să-mi aranjez sacoșile să nu distrug prăjiturile. Vânzătoarea o întreabă și pe băbuță ce vrea. Să-mi pice fața când aud:

- Mi-a promis domnul că-mi cumpără o savarină.

Eu șocat, mă uit disperat la vânzătoare, ea la mine, simțind că ceva nu e în regulă. Am făcut semn din cap că nu și în drum spre ieșire am mai aruncat o privire spre băbuță (un amestec de uimire, revoltă și ceva ce s-ar fi lăsat cu niște pumni dacă nu era o femeie în vârstă).

Ce-am văzut: a scos o hârtie de 10 lei dintr-un buzunar în care se mai vedeau câteva hârtii de 10 sau 5 și cel puțin una de 50. Și și-a cumpărat o savarină. Incredibil.

Am ieșit înjurând, iar afară în intersecție mă aștepta ironic un mare banner al Poliției Române, “Prinț și cerșetor”. Campania are o prezentare aici (atenție 50 mega!).

No related posts.