Stațiunea nu mi-a creat impresii deosebite, nu am extrem de multe de povestit. Cel mai bine aș asemăna-o cu Mamaia – mulți tineri, aglomerație, nebunie. Nu pot să zic că mi-a plăcut în mod deosebit, aș fi preferat mai multă liniște, dar nici nu pot spune că a fost ceva ce m-a derajat. Pentru că am venit în concediu în principal pentru a ne liniști, am preferat să ne plimbăm destul de puțin prin stațiune, am stat mai mult în Star Beach Village, pe terasă sau pe plajă (când nu era seară de discotecă era foarte liniște și plăcut).
Mi s-au părut foarte simpatice Cicadele, pe care le apuca frecatul (nu vă gândiți la prostii!) la ore fixe. Se înghesuiau cu zecile în copaci și probabil că se certau între ele, pentru că sunau atât de tare încât nu prea puteai să stai lângă ele și să citești. Și erau chiar peste tot.
La capitolul prețuri situația stă prost de tot. În afară de supermarket-uri, unde prețurile au fost decente – doar un pic mai mari decât în România – în rest era jale mare. Nici nu s-a putut pune problema despre haine sau obiecte mai mari – bijuterii de exemplu.
O fază care m-a marcat a avut loc în prima seară, când am băut la restaurant două beri. Pentru că nu am avut parte de meniu (era bufet suedez, normal), surpriza am avut-o la sfârșit – 3,5 euro pentru un Mythos la 0,33. Auch. Dar nu m-am enervat cu adevărat decât când am intrat în magazinul hotelului și am găsit exact aceeași bere cu 0,5 euro.
Rezultatul: în loc să bem câte o bere în fiecare seară la restaurant (aș fi plătit 1,5 sau 2 euro de exemplu), am băut uneori apă și de multe ori nimic. Și am savurat bere la 0,5 pe balcon, sau pe plajă.
Alte prețuri din supermarketuri:
- bere Mythos la 0,5 L – 0,7-0,9 euro – foarte bună!
- bere străină – 1-1,5 euro
- senviș (baghetă măricică) – 2 euro
- pâine – 0,4 euro
- sucuri din familia Coca-Cola la 1,5 L – 1,2-1,6 euro
- apă plată – 0,4-0,6 euro
- dulciuri și ronțăieli – prețurile din România + 20%
Suvenirurile nu mi s-au părut ieftine, dar nici de neabordat. Am reușit să luăm pentru toți prietenii și familie cu mai puțin de 100 de euro – ceea ce a inclus și câteva sticle de tărie – Tsikoudia (sau Raki) este ceea ce am luat și ne-a plăcut foarte mult. Bate la fund Ouzo.
În restaurante și baruri prețurile erau desigur de 4-5 ori mai mari decât în magazine.
Pentru plajă am plătit 4 euro șezlongul și 3 euro umbreluța – ceea ce mi s-a părut enorm, ținând cont că erau într-o stare jalnică multe dintre ele. Singurul lucru pozitiv a fost că am primit bon și puteam tot restul zilei să plecăm și să ne re-așezăm la plajă mai târziu de câte ori voiam.
Transportul pe insulă se face în principiu în 4 moduri:
- autobuze – există o rețea foarte bine pusă la punct, ușor de găsit și de folosit, cu prețuri decente și orar fix care chiar se respectă
- taxi – nu am folosit, dar din exterior toate arătau bine, toate aveau ceas iar șoferii păreau spălați și în mod cert vorbeau engleză
- mașini închiriate – la prețuri ok, dar trebui căutată o ofertă bună și atenție mare la condiții/asigurare
- scootere, atv-uri, biciclete închiriate – foarte periculoase, nu recomand, mai ales la traficul din Creta
Pentru cine dorește să închirieze mașini, benzina era 1,23-1,25 euro/litru. Tot aici ar merita să precizez că în insulița aia există o autostradă, și deși traficul este destul de aglomerat, drumurile foarte înguste, oamenii sunt foarte calmi, obișnuiți cu turiștii zăpăciți, există indicatoare explicite și în general e destul de greu să nu te descurci. Poliția nu “se ia” de turiști decât dacă fac prostii cu adevărat mari. Nu am văzut semafoare decât în vreo 3 locuri, în capitala Heraklion.
Related posts:






