Am primit de curând un compliment neașteptat: “ești un bun comunicator”. Sigur, știam că sunt în stare să leg două vorbe, dar pentru că a venit din partea Loredanei de la NewAD, și pentru că a fost justificat de citirea blog-ului meu, complimentul a avut impact. Și când m-am gândit am constatat că sunt suficiente motive pentru care este adevărat – am făcut suport tehnic la BitDefender, am urmat un curs de comunicare, în ultimii câțiva ani am făcut project management și company management, ceea ce este 99% comunicare.
Câteva gânduri:
- complimentele au impact când sunt justificate (“Am citit blogul tău și ești un bun comunicator”).
- complimentele sunt crezute când vin de la cineva care se pricepe (la RnD Software lucrăm cu NewAD, deci mare încredere în ei pe partea de comunicare)
- complimentele rămân în memorie când nu sunt așteptate (Mă aștept ca lumea să știe că sunt ok pe partea de project management, software development și alte chestii de le fac eu zilnic. Nu ar mai constitui compliment, ci doar recunoaștere).
- complimentele trebuie să fie reale și niciodată exagerate.
Meditând un pic la punctele astea, am constatat că nu dau feedback suficient de des, in general dacă nu mă deranjează nimic, nu comentez – mai exact dacă nu protestez, e în regulă pentru mine. O să încerc să schimb un pic asta și o să țin cont de lista de mai sus.
No related posts.






