Vorbeam aseară cu o familie care are un teren în Berceni (comuna). Mai exact în jur de 2500 mp, intravilan, înconjurat din toate părțile de șantiere – locul ăla o să fie în 3-4 ani un mare cartier de vile.
Ceea ce m-a uimit a fost că se încăpățânează să muncească pământul ăla, la vârsta de 70 de ani, fără să aibă cine știe ce profit de pe urma lui. Și nu este vorba că îl țin încă câțiva ani să-i crească valoarea, ci chiar nu vor să-l vândă niciodată. Nu au argumente raționale, ca “îl las copiilor să-l aibă” sau “în vând peste 5 ani cu preț triplu”. Doar nu. Grijile lor erau câțiva butuci de vie și un puț de apă.
Dacă l-ar vinde azi, chiar mult sub prețul pieței (care este în jur de 100 Euro/mp), ar putea trăi fără nici o problemă doar din dobândă – 2500 mp cu 70 Euro/mp fac 175000 Euro. Depuși la bancă într-un depozit aduc cel puțin 15000 Euro / an, adica peste 1200 Euro / lună. Ceea ce reprezintă cel mai probabil câștigul lor pe 2 ani de pe urma terenului.
Deși sunt la vârsta la care mă tentează investițiile mai degrabă decât a avea acum niște bani de trăit, terenul acela l-aș fi vândut mâine.
Întrebările pe care ar trebui să ni le punem toți înainte de a lua decizii în legătură cu valorile și banii sunt:
- ce și cât îmi trebuie pentru a trăi bine (în general este vorba de bani)?
- merită păstrată o valoare, chiar dacă îi crește valoarea în timp?
- merită sacrificiul de a trai cu bani puțini, dar a avea o valoare imobiliară?
- care sunt alternativele la a păstra o valoare? (vânzare, închiriere)
- ce aș putea să fac cu banii respectivi pentru a-mi asigura un trai decent? (investiții, depozite)
- ce este mai important, un câștig mai mic acum sau mai mare peste 5 ani?
Cred că odată cu înaintarea în vârstă, răspunsurile la întrebările astea ar trebui re-evaluate.
Related posts:







Salut Ovidiu! Am o mica observatie referitor la postul tau: partea cu “traitul din dobanda”. Daca ai sa te uiti putin prin ofertele bancilor din Romania ai sa vezi ca dobanda la un depozit este cam cat inflatia in anul respectiv. Ceea ce inseamna ca dupa 1 an (sa zicem) desi suma se mareste din punct de vedere aritmetic, in practica puterea de cumparare oferita de noua suma este cam aceeasi cu puterea oferita de vechea suma la momentul crearii depozitului (cu o diferenta de +/- 1%). Mare atentie la ofertele tentante oferite de unele banci: pot contine comisioane ascunse. Acuma intelegi de ce dobanda la depozitele in monezi euro sau dolar este mai mica? Pentru ca si inflatia in tarile emitente este mai mica…
Morala: Sistemul economic nu permite sa te dezvolti ca putere financiara fara sa produci tu ceva in mod direct. Chiar daca banca va folosi banii din depozitul tau pentru a finanta investitii in alte domenii castigul tau ca detinator de cont de economii este minim, cea mai mare parte a profitului ramanand bancii.
Cea mai profitabila solutie pentru a-ti inmulti o suma de bani este sa cauti/concepi o afacere, investitie, etc pe care sa o administrezi tu direct, fara intermediari. Dar asta este o alta problema, deloc triviala… Numai bine!
Dragos M, fost coleg de facultate
Dragos, perfect adevărat ce ai spus. Este încă un lucru la care trebuie să te gândeşti când te decizi ce să faci cu banii.
Însă o afacere sau o investiţie sunt lucruri pentru cei cu vârstă noastră. Oamenii aceia de 70 de ani ar putea să trăiască fără nici o problemă vânzând terenul.
Aici băteam cu una din întrebări: Când este cazul să încetezi să te zbaţi, să alegi calea uşoară, să te mulţumeşti cu şi să te bucuri de ce ai?