12 sfaturi pentru o nuntă reușită

Mai jos sunt câteva sfaturi, de bun simț cred eu, pentru o petrecere de nuntă reușită. Sunt învățăminte trase în urma nunții pe care tocmai am organizat-o, și care a ieșit destul de bine după părerea mea.

0. Nu te căca pe tine!

Asta înseamnă să nu alegi meniuri complicate, să nu pui pe tine cele mai scumpe țoale, să nu aranjezi sala/restaurantul/terasa exagerat, să nu cumperi cele mai scumpe băuturi. Evident, nici nu e cazul să te îmbraci în trening. Folosește-ți capul și bunul simț! Nu uita de sfatul ăsta când citești ceea ce urmează.

1. Îmbracă-te decent

Nu te îmbrăca de la cele mai scumpe case de modă. Nimeni (nici măcar tu) nu o să sesizeze diferența dintre o rochie de mireasă de 2000 lei și una de 2000 euro. Și nu uita că o porți doar o dată. O să te doară inima când o să o rupi/murdărești (asta o să se întâmple inevitabil, n-ai ce face). Hainele trebuie să-ți placă și să-ți stea bine în ele, pantofii să fie acceptabil de comozi (n-o să fie chiar ca în papuci sau teniși, oricât ai căuta). Nu exagera cu voalul, trena, bijuteriile. Dacă ești bărbat și e vară, nu are sens să-ți pui și vestă. O cămașă frumoasă și un papion vin mult mai bine.

2. Mâncarea nu contează

Mâncarea trebuie să fie bună. Bună nu înseamnă complicată. Un grătar bine făcut bate la fund somonul preparat aiurea. Gândește-te ce mâncare comandă invitații tăi la restaurant și plusează un pic, să se vadă că e ocazie specială. Dacă majoritatea preferă o friptură și un vin, nu are sens să le dai rață cu portocale, icre negre și șampanie franțuzească. Dacă invitații tăi se întreabă “ce dracu-i asta și cum o mănânc”, ai probleme. Nu face un tort imens, pentru că nu toți invitații rămân până la sfârșit.

3. Să ai suficientă băutură

Să estimezi corect câtă băutură îți trebuie este foarte greu. Sunt nunți unde se bea doar tărie, altele unde lumea trece repejor pe vin. Dacă ai un restaurant unde plătești cât se consumă, e simplu, doar asigură-te că au suficientă băutură pe stoc. Dacă ești într-un loc unde tu trebuie să vii cu alcoolul, ia mai mult din toate. Probabil o să rămâi cu câteva sticle, dar nu se strică, și e mai bine să rămână decât să se termine. În ce privește varietatea de chestii existente, nu e cazul să ai mai mult de o marcă din fiecare tip. Eu de exemplu am avut două feluri de whisky și lumea a băut mai mult din felul care era așezat mai în față, fără să se uite la marcă.

4. Alege-ți cu grijă locul

Degeaba ai mâncare bună, decoruri, muzică, dacă ai nimerit într-o bombă. Restaurantul trebuie să fie mare, aerisit, cu curte sau loc de relaxare, cu locuri de parcare. Dacă este vară, mergi la o terasă. Încearcă să nu alegi un loc prea aproape de blocuri, sau ascuns prin cine știe ce văgăună imposibil de găsit. Te poți aștepta cam la 20 de mașini pentru 100 de persoane invitate. Nu stabili data nunții și abia apoi să începi să cauți loc, caută întâi locul și stabilește data nunții după cum este disponibil. N-o să mori dacă amâni nunta cu 2 săptămâni, dar o să mori (de ciudă) dacă ești forțat să faci petrecerea la pizzeria din spatele blocului.

5. Nu uita de muzică

Poate cel mai important lucru la o nuntă este muzica. Majoritatea oamenilor consideră că orice zdrăngăneală este ok, drept urmare am fost la nunți/botezuri unde s-a pus muzică de pe cd-player+stație, calculator și chiar iPod! Dacă totuși vrei muzică de pe medii electronice, măcar ia-ți un DJ care să și întrețină atmosfera. Eu recomand totuși să dai un ban în plus și să angajezi o formație. Neaparat să vă duceți s-o ascultați înainte, și să discuți cu ei ce să cânte și ce să NU cânte. Este important să simtă invitații și să alterneze muzica, pentru a mulțumi pe toată lumea. Nu uita să ai și un calculator de pe care să pui muzică atunci când formația face pauză sau mănâncă.

6. Nu exagera cu decorul

Bărbații nu observă florile, podoabele, mărturiile (mare tâmpenie și astea) de pe masă. Marea majoritate a femeilor le ignoră. Câteva flori pe masă și niște lumânări, pe lângă scaunele îmbrăcate și ceva ornamente discrete sunt mai mult decât suficiente. Nu te deda la kitch-uri cu globulețe, beculețe, beteală si alte asemenea.

7. Atenție pe cine inviți

Invită doar persoane pe care chiar ți le dorești lângă tine la eveniment. Nu-ți chema toți cunoscuții, toate “obligațiile” (părinții o să-ți bage de-ăștia pe gât, ignoră-i). Evită persoanele cu probleme – care comentează mereu că totul e rău, și strică cheful tuturor, sau care fac urât dacă beau prea mult. Nu uita că o singură persoană aiurea poate să-ți strice toată petrecerea. Mai bine superi pe unul că nu-l inviți decât să fii tu supărat că ți-a ieșit prost nunta.

8. Vorbește cu invitații

Mergi din când in când pe la mese, întreabă oamenii cum se simt, dacă le mai trebuie ceva, scoate-i la dans și încurajează-i să se ducă să ceară o cafea sau un pahar de tărie (pentru că este inevitabil că ospătarii uită pe cineva cu orele). Stai 10 minute de vorbă undeva mai liniștit cu cei pe care nu i-ai văzut de mult. Întotdeauna sunt și oameni care nu se dezlipesc de scaun, la ei trebuie să te duci și să-i distrezi altfel – întreabă-i ce-au mai făcut, spune-le o glumă.

9. Dansează

Este un fenomen pe care l-am observat și nu mi-l pot explica – atunci când mirele sau mireasa dansează, lumea iese la dans. Când “victimele” se așează, lumea ușor-ușor se îndepărtează. Nu știu de ce, dar este o realitate – dacă vrei să fie distracție, întotdeauna trebuie ca unul dintre voi să stea pe ring, chiar dacă aplică economicul “un pas la stanga, un pas la dreapta” în timp de vorbește cu cineva.

10. …dar nu fi fals

Dacă nu ești întâmplător dansator de meserie, nu te sparge în figuri, mai ales la dansul de deschidere. Cele câteva lecții de dans nu te fac profesionist, așa că decât să fii penibil, mai bine înveți 3 pași trainici de vals și lucrezi mai mult la a fi relaxat și a te mișca usor în haine. Dacă te miști decent de grațios, oamenii te vor admira oricum. Râzi când te încurci.

11. Nu fi disperat cu servirea

Chelnerii și picolii nu sunt angajați pentru că sunt extrem de inteligenți, ci pentru că nu știu să facă altceva și acceptă să lucreze pe salariul minim pe economie. Nu e rezonabil să te aștepți ca totul să fie perfect. Nu uita că pentru ei este doar o altă zi de muncă, și cel mai probabil nu sunt nici în mod deosebit fericiți că lucrează o noapte în loc să fie acasă cu familia. Dacă ceva nu e în regulă, rezolvă rapid și calm, apoi prefă-te că nu s-a întâmplat nimic.

12. Distrează-te

Da, este greu. Totuși, este nunta ta. Mănâncă și tu ceva, bea un pic, cât să te simți bine (nu exagera), hidratează-te cu apă multă, dansează, spune o glumă. Oamenii se vor simți mult mai bine dacă tu te distrezi.

TwitterFacebookLinkedInGoogle ReaderYahoo MessengerEmailGoogle GmailYahoo MailPrintShare

Related posts:

  1. Nunta in Bucuresti – biserica
  2. Sfaturi de sezon
  3. Cronică de nuntă

3 comments

  1. cata says:

    0. meniuri “complicate” exista dar sunt si meniuri altfel decat clasice fara sa platesti mai mult, fara sa faci figuri…chiar am servit un aperitiv deosebit sambata 30.08.2008

    1.aici iti dau dreptate 100% daca as mai face o nunta si as avea de unde sa “inchiriez” un costum de ginere si o rochie de mireasa as opta pt asta fara ezitare(nu conteza preturile ci doar utilitatea hainelor pt acest moment festiv)

    2.la mancare eu vad putin altfel acest meniu clasic de nunta: aperitiv, peste, sarmale, friptura si tort; se poate si altfel dar toate sunt asa de mult legate de tipul invitatului sau de …..uh multe altele; e foarte complicat sa poti pune pe masa ce isi doreste fiecare intre 19 si 4-5 dimineata incat nu are rost sa te straduiesti sa o faci.

    3.sa estimezi cata bautura iti trebuie nu e deloc greu! nu prea conteaza marca insa trebuie sa fie muuulta …caci iar ajungem la “tipul invitatului”

    4.intradevar este foarte important sa alegi cu mare grija locatia; a fost ok la voi pentru ca ati tinut cont de asta;

    5.parerea mea este ca “formatia” este inutila; culmea,iti spun eu care nu am reusit sa renunt la “ea” cand as fi jurat ca la mine la nunta nu va fi asa…. eu cred ca orice muzica pusa bine trebuie sa prinda iar “invitatul” va dansa dupa ea…o sa incerc la botez….peste cateva luni…imi voi asuma riscul …ce vreau sa spun: daca se vor simti bine intr-adevar invitatii de oriunde pot sa se desfasoare si fara fatidicul microfon si solist live.

    6. iarasi te contrazic!!! parerea mea este ca detaliile acestea fac mai speciala o asa seara. facliile acelea de pe malul lacului au facut mai mult decat scaunele impodobite sau nu…..nu este nevoie de un foc de artificii ci doar de o lumanare aprisa discret la masa.

    7. aici parca ma vad pe mine” eu nu fac nunta!” eu nu vreau sa vad pe x,y”, “vreau sa ma simt bine nu sa am grija sa se simta bine invitatii vostrii”. ideal ar fi ca aceasta petrecere sa fie doar cu cei pe care ii cunoastem bine si alaturi de care ne putem chiar “destrabala” in seara in care chiar petrecem pentru NOI.

    8. Daca totusi nu am scapat de 50-100 familii, trebuie intr-adevar sa le facem fata…..sa trecem pe la fiecare…ideal…(noi nu am facut-o la noi la nunta), aici se poate crea buna dispozitie…..se poate trece peste orice “neplacere”..si toti se pot simti mai bine daca vad ca mirii intreba cer mai fac…sau au timp sa glumeasca …..

    9.daca mirii danseaza toti privesc…multi isi dau coate si se invita unii pe altii la dans…..este lucrul care schimba si salveaza orice situatie.

    10. aici nu stiu ce sa-ti mai zic; stiu ca nu e punctul tau forte dar sincer ti-a stat foarte bine dansand; eu zic sa recunosti ca momentul a facut sa nu mai simti ca nu esti un “ansator”

    11. la picoli nu este asa de simplu; parera mea este ca trebuie sa fie nu ireprosabili,dar cel putin atenti! motivul este simplu…daca totusi ai o gramada de invitati care de pe unde…ei bine oricine ar fi,vrea sa fie servit cu atentie….probabil e si ceva snobism aici insa ideea este ca vor sa se simta bine..le place sa comande…sa li se aduca repede, chiar si cei mai umblati….

    12. ca o concluzie: Daca reusesti sa te distrezi intr-adevar, restul celor 11 sfaturi, concluzii etc nu ar mai conta.

  2. Cliff says:

    …sunt o viitoare victima.

    Eu vin si intreb WHAT’S IN IT FOR ME ?

    Din ce am citit, la nunta mea efectiv trebuie sa stau in picioare pentru toti. Trebuie sa am grija la organizare. Trebuie sa am grija ca toti sa se simta bine. Sa stau de vorba cu toti, sa-i intretin pe toti, sa dansez, sa spun glume etc. Sa am grija sa nu fiu ridicol atunci cand dansez. Cu siguranta parintii vor insista sa invite oameni pe care eu nu ii cunosc. Rude cu care ma intalnesc numai la nunti si la inmormantari. Intrebari penibile gen: “MA MAI CUNOOOSTI ?” :| Un mercantilism stupid (“vai, nu au avut foc de artificii !!! ce zgarciti”)

    Eu vad nunta ca pe un fel de C.A.R., oamenii se duc la X nunti pe o perioada de Y ani, au dat “dar” si acum e randul lor sa primeasca.

    Serios. What’s in it for me? De ce sa fac nunta? Doar dintr-un conformism stupid? Enlighten me.

  3. Ovidiu says:

    @Cliff

    Da, este un conformism stupid. Ar fi trebuit să mă auzi pe mine acum 2-3 ani: “Eu nu fac nuntă. Lăsați-mă în pace. Să nu aud.” După care m-am gândit un pic mai bine, și am considerat că nu este un efort atât de mare, mai ales că familia va sări să te ajute cu cele mai multe treburi organizatorice.

    Am considerat că orice femeie vrea să fie îmbrăcată în rochie de mireasă și că bucuria provocată părinților e mai mare decât disconfortul personal, așa că am făcut-o. Desigur, faptul că am dorit să mănânc și eu mâncare gătită și să nu dorm pe canapea următorii 20 de ani au avut rolul lor.

    În final, așa cum scriam într-un articol anterior, a ieșit bine, chiar ne-am distrat. Nu-mi pare rău că am făcut nunta, și dacă ar trebui să o fac din nou, tot așa aș face-o (inclusiv greșelile inerente). Dacă ai noroc, this will be in it for you, too ;)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*


two × = 12

CommentLuv badge