Am mai scris în alte posturi părerea mea despre Poșta Română. De data asta este vorba despre un serviciu pe care îl oferă, adică scrisoarea recomandată cu confirmare de primire.

Cum se întâmplă șmecheria:

• cineva îți trimite o scrisoare
• primești o notificare în cutia poștală
• te duci cu notificarea la Poștă și cu buletinul
• semnezi
• primești scrisoarea

Sună ok, nu? Ei bine, NU! Problemele sunt următoarele:

• pe notificare nu scrie absolut nimic inteligibil, în nici un caz nu scrie expeditorul
• dacă te duci la Poștă și scrisoarea e pe firmă, trebuie să ai delegație (ceea ce, dacă ești administrator, este o tâmpenie, pentru că trebuie să-ți faci tu ție singur delegație)
• nici la ghișeu nu ți se spune de la cine este scrisoarea fără să o iei (“Păi semnați aici, eu vă dau scrisoarea și vedeți dvs. de la cine este”).

Nu sunt nici paranoic și nici nu mă ascund de nimeni, dar nu mi se pare normal să mă deplasez din casă până la Poștă, să-mi fac delegație și să stau la cozi 1/2 de oră cu toate babele pe 40 de grade (că aer condiționat nu există și probabil că am nimerit și zi de pensie) și apoi să mi se spună că n-am dreptul să știu cine mi-a scris.

În definitiv, faptul că am semnat pe confirmarea de primire reprezintă destul de clar pentru expeditor faptul că eu chiar locuiesc la adresa respectivă, nu mai zic dovadă de primire a oricărei chestii trimise. Și asta s-ar putea să nu fie exact ceea ce-mi doresc.

Mi se pare extrem de apropiat sistemul ăsta cu a deschide ușa fără să te uiți pe vizor, sau cu a răspunde cu “Alo, la telefon este Ovidiu” unui număr ascuns și înainte ca celălalt să se prezinte. Și eu nu fac asta (așa cum de exemplu nu trimit confirmări de primire la mailuri, decât dacă chiar am ceva de comunicat cu expeditorul).

Drept pentru care o să continui să ignor scrisorile recomandate. Cine vrea să mă contacteze să-mi trimită scrisori normale sau email – la care o să răspund sau nu, după cum am chef eu.

No related posts.