Am ajuns la un capitol important pentru toți turiștii reali, care vor să și vadă ceva, nu doar să stea la plajă și să bea bere pe terasă.

Mersul pe jos face piciorul frumos. Nu costă nimic și-ți permite să mergi cam pe oriunde, să te oprești și să faci poze. În zonele turistice sunt în general foarte mulți polițiști, ceea ce mi-a dat un sentiment de siguranță, indiferent de oră. Seara, străzile principale sunt bine luminate. Totuși nu recomand mersul pe jos, mai ales dacă nu sunteți un grup mai mare, pe străzile secundare și pe unde e pustiu. Atenție la traversare, trecerile de pietoni există, au semne și zebră, dar absolut nimeni nu oprește, deci aveți mare grijă.

Taxiurile se iau de prin față de la hoteluri sau în intersecții mai mari. Tariful este foarte mic pe ceas, dar după ora 21 crește cu 50%. Oricum nu ajunge la cât costă un taxi în București. Taximetriștii vor încercat întâi să negocieze direct prețul călătoriei și să nu mai pună ceasul, ceea ce le aduce în general 25-30% profit. Am insistat mereu să pună ceasul și nu am pățit să fiu plimbat pe drumuri ocolitoare, însă am fost refuzat de un taximetrist care n-a vrut să se miște fără 4 dinari (la o cursă de 2,6 pe ceas, cam 5-6 km) și în alt caz am dat peste un taxi cu ceas arajat, a ajuns la 2,6 cam cu 1 km înainte de vreme. S-a prins din tonul vocii mele că mă prinsesem și m-a întrebat dacă să mă lase la următorul colț – probabil a crezut că nu am bani . Calitatea taxiurilor variază de la Renault Clio nou-nouț până la niște cazane de te miri că se mișcă, dar prețul e același.

Există și niște microbuze cu 3 roți care nu mi-au inspirat încredere. Pe distanțe mai lungi, adică între localități, exista metroul, care e de fapt un tramvai/tren de suprafață. Nu am încercat.

Se pot închiria mașini, desigur, dar nu aș recomanda totuși să vă aventurați în trafic decât dacă vă simțiți extrem de comod în traficul din București. Se conduce destul de haotic, nu neapărat cu viteză, dar destul de neatent, fără nici un fel de semnalizare, de cele mai multe ori fără asigurare la schimbatul benzilor. Comparativ, mi s-a părut traficul un pic mai lejer decât în Turcia sau Egipt, dar totuși destul de haotic. Pietonii și scuteriștii sunt în marea lor majoritate sinucigași!

În ce privește rețeaua de drumuri însă, nu prea am ce să protestez. Drumurile sunt asfaltate, există semne de circulație și de direcționare (în arabă și în franceză, ceea ce e un avantaj imens). Nu am văzut decât un singur semafor în Tunisia – și se pregăteau să-l desființeze și pe ăla. Peste tot erau giratorii și în extrem de puține locuri puteai să faci stânga din drumul principal – dacă nu aveai bandă specială trebuia să faci un “hook left turn”. Iar în Tunisia există de câteva ori mai multe autostrăzi decât la noi – autostrăzile sunt cu plată. Toate astea făceau să nu existe blocaje, deși trafic aglomerat am întâlnit.

Pe străzi se găsesc în ordinea numărului: ciclomotoare, scutere, autocare de turiști, mașini, biciclete, alte feluri de vehicule, inclusiv căruțe, cai și cămile. Singurele motociclete reale pe care le-am văzut aveau număr străin, erau probabil veniți cu feribotul din Sicilia.

Trebuie să remarc că șoferii pe care i-am avut pe autocarele cu care ne-au făcut transferul aeroport-hotel-aeroport și în excursii au fost “niște adevărați Schumacher-i” (cum i-a prezentat ghida). Au condus foarte atent, nici o clipă nu am avut emoții (și am stat tot timpul în față și i-am putut observa mult), față de halul în care circulau ceilalți au fost cu adevărat excelenți.

Dacă vreți să aveți un concediu fără griji, recomand taxiul și pejosul.

Related posts:

1. Tunisia 2008
2. Tunisia 2008 – Hotelul
3. Tunisia 2008 – Prețurile
4. Tunisia 2008 – Mâncarea și băutura
5. Tunisia 2008 – Drumul