Și am ajuns și la capitolul cu mâncarea și băutura, un capitol care poate să-ți strice concediul, chiar dacă nu ești un mare gurmand.
Mâncarea la hotel a fost ok, sub formă de bufet suedez. Nimic fantastic, dar mâncabil și suficient de variat pentru oricine. Dimineața, pe lângă chestiile normale mai era un nene care făcea “live” omletă și clătite (recomand clătita pentru copii în formă de Mickey Mouse). Pâine de 4 feluri, inclusiv prăjitor de pâine, multe dulciuri – prăjituri, chec. Dimineața sucurile, ceaiul și cafeaua erau la discreție.
Prânzul și cina au fost pe același tipic, dar desigur cu mai multă mâncare gătită – același nene făcea “live” paste de vreo 3 feluri. Am primit și pizza o dată, în rest față de mâncarea obișnuită au mai fost foetaje, plăcintă cu carne și un fel de mici. La desert am primit pe lângă prăjituri și fructe sau înghețată. Însă băuturile erau toate contra-cost.
În excursii, deci la alte restaurante, nu a fost cine știe ce. Se pare că au toți o fixație cu o clătită umplută cu ou și cartof, plus niște verdeață, prăjită în ulei. Nu e prea bună la gust și e destul de grea. Nu mai zic că o marketează ca mâncare tradițională, dar ținând cont că abia după 1700 cartoful a ajuns și în alte părți decât în America de Sud, nu văd cum ar putea fi tradițională. Mă rog. În rest, ni s-a dat standardul carne de pui și cartofi prăjiți și/sau salată. Băutura (inclusiv apa sau cafeaua) contra cost de obicei, ni s-a specificat clar dacă era pe gratis sau trebuia să plătim.
Pe stradă sau la chioșcuri există destule chestii care arată interesant, senvișuri sau “șaorme”, clătite sau un fel de turte mai groase. Ce să zic, arătau destul de bine și miroseau interesant, dar nu am mâncat, pentru că în 99% din cazuri erau preparate într-o mizerie perfectă. Dacă doriți însă să încercați, am văzut și un fel de fast-food-uri unde probabi că se poate mânca fără o vizită la spital.
Pe lângă clătita prăjită în ulei, de care am spus deja, se mai dă și cus-cus, niște bobițe mai mici decât orez-ul. E ok, nu e însă cine știe ce delicatesă. Mai există și un sos roșu de consistența ketchup-ului, bun la gust dar extrem de iute, și pe care au tendința de a-l pune implicit pe orice fel de senviș cumpărat pe stradă. Încercați înainte de a mânca!
Nu există la ei porc, desigur, dar am mâncat pui (f. mult), vacă (mult), pește și oaie (destul de puțin). Am văzut la vânzare și capră, melci și raci.
Băutura este un capitol destul de trist pentru cine vrea să bea o bere sau un vin bun la o terasă sau pe plajă. În special pentru că băuturile alcoolice nu prea există în magazine, cu excepția magazinelor de stat (“Magasin General”) și a supermarket-urilor. În hoteluri există alcoolice, dar evident la prețuri măricele. Bere am văzut doar vreo 3 feluri, la sticle mici de 0,33 L, și impresia mea a fost că au alcool puțin (nu scria pe sticlele pe care m-am uitat). Sunt bune, dar nu fantastice. Vin am văzut doar din producția internă, iar tării au vreo 2-3 feluri de lichior și “țuică”, pe care nu le-am gustat. Se mai găsesc tării de import, în general multă vodkă, whisky și ceva brandy/coniac.
În rest, apă, ceai și cafea beau tunisienii. Există și sirop-uri, sucuri naturale de fructe și produse Coca-Cola (ura!). Oferta de răcoritoare nu e prea variată, însă. Apa în principiu e plată (și nu cred că e minerală), dacă vreți carbogazoasă am identificat un singur brand, Gazi. Nu am văzut stații de încărcat sifoane 
.
Când plecați în excursii sau chiar și în cameră, recomand să vă cumpărați apa/sucul din magazin, pe drum și prin baruri/restaurante prețurile sunt foarte mari. Deși politica hotelurilor este că nu e voie cu produse din afară, evident nimeni nu o respectă și nici ei nu protestează. Apa nu e potabilă în camere, deci trebuie neapărat să aveți băutură în cameră.
În concluzie, nu o să muriți nici de foame, nici otrăviți – nu am avut probleme cu stomacul sau alte asemenea, dar Tunisia nu e o țară pentru “turiștii gastronomici”.
Related posts:
